ICCJ. Decizia nr. 111/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 111/2010
Dosar nr. 35650/3/2006
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC O.O.A. SRL, a chemat în judecată pe pârâta SC D.C.I. SRL, solicitând rezilierea contractului de antrepriză încheiat la 1 noiembrie 2005, obligarea pârâtei la prejudiciul cauzat de neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a lucrărilor în sumă de 39.838 lei şi la penalităţi de întârziere în sumă de 199.500 lei precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanta a susţinut că lucrările de amenajare a clădirii au fost executate cu întârzieri mari faţă de perioada înscrisă în contract şi au fost constatate lipsuri şi vicii ale execuţiei motiv pentru care nu s-a încheiat procesul-verbal de finalizare al lucrărilor.
Prin întâmpinare pârâta a invocat excepţiile prematurităţii acţiunii întrucât nu s-a realizat procedura prealabilă a concilierii directe şi de neexecutare a obligaţiei reclamantei – de a asigura accesul la lucrările exterioare, iar pe fond netemeinicia acţiunii, toate lucrările fiind predate în baza proceselor-verbale de recepţie.
Prin cerere reconvenţională, pârâta a solicitat anularea art. 7.1 din contract referitoare la penalităţile de întârziere, susţinând că a fost viciat consimţământul prin dol.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa comercială nr. 14230 din 23 decembrie 2008, a admis în parte acţiunea principală, a dispus rezilierea contractului obligând pe pârâtă la 39.838 lei despăgubiri şi 39.838 lei penalităţi de întârziere şi a respins cererea reconvenţională obligând pe aceeaşi pârâtă la 8.580 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut în esenţă că pârâta în mod culpabil nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale executând defectuos lucrări de montare a jgheaburilor, tâmplăriei PVC şi zugrăvelilor, recepţia efectuându-se pe faze de lucrări fără însă ca recepţia finală să fie realizată; iar în privinţa art. 7.1 din contract, tribunalul a considerat că pârâta datorează penalităţi pentru neexecutarea în termen a lucrărilor în limita despăgubirilor, fără ca aceasta să fi dovedit dolul.
Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia comercială nr. 254 din 21 mai 2009, a respins apelul reclamantei SC O.O.A. SRL a admis apelul pârâtei SC D.C.I. SRL a schimbat în parte sentinţa atacată şi admiţând în parte acţiunea principală a obligat pe pârâtă la 17.908,7 lei cu titlu de despăgubiri şi a respins celelalte capete de cerere, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.
Curtea de Apel a reţinut că prevederile contractuale stipulate în art. 3.5 şi art. 4.1 atrăgeau obligaţia antreprenorului de a remedia pe cheltuiala sa deficienţele în cadrul termenului de garanţie, iar la calculul despăgubirilor pentru lucrările defectuos executate a ţinut seama de plăţile făcute de reclamantă către antreprenorii ce au remediat defecţiunile.
În privinţa clauzei penale, instanţa de apel a reţinut că prevederile art. 7.1 au avut în vedere întârzierea în executarea lucrărilor şi nu pentru neexecutarea corespunzătoare.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, părţile au declarat recurs.
Reclamanta îşi întemeiază recursul pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susţinând că pregătirea instalaţiei pentru sisteme de aer condiţionat trebuie interpretată în favoarea celui ce se obligă pentru că este o clauză îndoielnică; lucrările neexecutate de amenajare exterioară greşit nu au fost avute în vedere la acordarea despăgubirilor întrucât pârâta în calitate de antreprenor şi-a asumat obligaţia de a executa lucrările indiferent de acordul vecinilor de a asigura accesul muncitorilor, cu toate că acest acord nu era necesar pe niciuna din laturile construcţiei.
Reclamanta mai susţine că art. 7.1 prevedea penalităţi de întârziere raportate la recepţia finală a lucrării, recepţie care nu a fost făcută.
Recursul pârâtei, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. are în vedere situaţia lucrărilor executate, susţinându-se că montarea acoperişului a fost corectă, cauza infiltraţiilor fiind structura preexistentă a scurgerii; lucrările interioare au fost executate şi recepţionate iar tâmplăria de PVC a fost comandată conform ofertei.
Mai susţine pârâta că art. 7.1 din contract a fost încheiat cu vicierea consimţământului aşa încât greşit instanţele nu au dispus anularea sa.
Recursurile sunt nefondate şi vor fi respinse.
În privinţa recursului reclamantei, interpretarea clauzelor contractuale în conformitate cu art. 983 C. civ. este utilă în condiţiile în care există îndoială în determinarea obligaţiei asumată de parte. Însă pregătirea instalaţiei pentru sisteme de aer condiţionat, este o obligaţie precis stabilită în faţa căreia nu există dubii. Cel ce s-a obligat şi-a luat angajamentul să efectueze toate lucrările necesare şi suficiente pentru montarea instalaţiilor de aer condiţionat.
Lucrările de amenajare exterioară astfel cum au fost expuse în motivele de recurs, pot reprezenta o reapreciere a situaţiei de fapt sau o reanalizare a probatoriilor administrate, inadmisibilă în această cale procesuală – în condiţiile abrogării prevederilor art. 304 pct. 10 şi 11 C. proc. civ.
În privinţa greşitei interpretări a clauzei penale, instanţa de apel justificat a considerat că aceasta se referă la întârzierea în executarea lucrărilor nu în executarea necorespunzătoare.
Efectuarea lucrărilor în termenul stabilit şi întocmirea proceselor verbale de recepţie au fost elementele determinante în aprecierea instanţei de apel; iar dacă prevederea contractuală suportă interpretări diferite, aceasta va fi analizată numai în favoarea debitoarei conform art. 983 C. civ.
Recursul pârâtei, cu excepţia aliniatului final în care critică hotărârile instanţelor de fond pentru greşita aplicare a art. 960 C. civ., se referă la elemente de probaţiune şi interpretare a probelor, inadmisibil de analizat în această cale de atac, după abrogarea pct. 10 şi 11 ale art. 304.
În privinţa efectelor dolului, ca viciu de consimţământ, instanţele în aplicarea prevederilor art. 960 alin. (2) C. civ. au constatat judicios că pârâta nu a făcut dovada mijloacelor viclene în constituirea acordului de voinţă al părţilor cu privire la inserarea clauzei penale.
De altfel motivul de recurs astfel formulat este lipsit de interes, instanţa de apel excluzând obligarea recurentei la plata penalităţilor de întârziere pentru motivele mai sus prezentate.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondate recursurile declarate împotriva deciziei comerciale nr. 254 din 21 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta SC O.O.A. SRL Bucureşti şi de pârâta SC D.C.I. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 254 din 21 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1106/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1112/2010. Comercial → |
|---|
