ICCJ. Decizia nr. 1106/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1106/2010
Dosar nr. 60/57/2009
Şedinţa publică din 17 martie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă de instanţă înregistrată la data de 5 iulie 2007 pe rolul Tribunalului Braşov, astfel cum a fost precizată prin cererile formulate la data de 15 septembrie 2004 şi 6 octombrie 2004, reclamanta Asociaţia P.B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul I.N., să se dispună următoarele: anularea contractului de împrumut nedatat, încheiat cu pârâtul pentru suma de 1.650.080.000 lei precum şi a contractului accesoriu de garanţie reală mobiliară înserat în cuprinsul contractului de împrumut; anularea declaraţiei înscrise de pârât în R.A. SC P.B. SA privind transferul dreptului de proprietate asupra unui pachet de 33.002 acţiuni, radierea din R.A. şi din registrul comerţului Braşov a menţiunilor ilegal făcute privind calitatea de acţionar a pârâtului I.N. la SC P.B. SA.
Potrivit reclamantei, sancţiunea nulităţii contractului de împrumut şi a celui accesoriu de garanţie reală mobiliară se impune ca urmare a încălcării regulilor şi limitelor de competenţă ale Asociaţiei P.B. în privinţa actelor care angajează patrimoniul asociaţiei.
Cu privire la petitul doi din cerere reclamanta a susţinut că admiterea sa este consecinţa legală şi logică a declarării nulităţii contractului de împrumut şi a celui de garanţie mobiliară, a lipsei acordului de voinţă al părţilor, a neîndeplinirii condiţiei rambursării în termen a împrumutului şi a faptului că declaraţia de înscriere a pârâtului în R.A. nu reprezintă rezultatul unei proceduri de executare derulate în condiţiile legii.
Prin întâmpinarea depusă la data de 10 septembrie 2004 şi completată ulterior, pârâtul, a susţinut, în esenţă, că cele două contracte sunt încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale şi convenţionale incidente.
Cu privire la contractul de împrumut pârâtul a arătat că în temeiul dispoziţiilor adoptate de organul executiv şi de reprezentare al asociaţiei cuprinse în procesul verbal al Consiliului director din 9 februarie 2004, un vicepreşedinte al asociaţiei a semnat contractul de împrumut încheiat cu pârâtul, iar contractul de garanţie a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 99/1999.
În cauză s-a formulat cerere de strămutare ce a fost admisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Alba sub nr. 6250/2005.
Prin sentinţa civilă nr. 753/CA din 30 mai 2007 Tribunalul Alba, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins excepţia lipsei de obiect a petitelor a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamantă şi în consecinţă a dispus anularea declaraţiei înscrise de pârât în R.A. SC P.B. SA privind transferul dreptului de proprietate de la reclamanta la pârât cu privire la pachetul de 33.002 acţiuni şi radierea din R.A. şi Registrul Comerţului Braşov a menţiunii privind calitatea de acţionar al pârâtului la SC P.B. SA; a respins petitul privind anularea contractului de împrumut încheiat fără dată, pentru suma de 165.008 ron între reclamantă şi pârât şi a contractului accesoriu de garanţie, reală mobiliară înserat în contractul de împrumut.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut în fapt şi în drept următoarele:
Cu privire la excepţia lipsei de obiect a petitelor 2 şi 3 motivată de pârât pe împrejurarea că urmare transformării acţiunilor emise de SC P.B. SA din acţiuni nominative dematerializate în acţiuni la purtător, calitatea de acţionar nu se dobândeşte prin efectuarea menţiunilor în R.A., ci prin tradiţiunea acţiunilor la purtător, tribunalul a apreciat că această modificare nu determină lipsirea de obiect a capetelor de cerere respective deoarece executarea hotărârii A.G.E.A. din 7 iunie 2006 prin care a fost aprobată transformarea acţiunilor a fost suspendată prin Decizia nr. 575 din 17 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Braşov până la soluţionarea acţiunii în anularea hotărârii, iar sub un alt aspect chiar şi în ipoteza în care hotărârea şi-ar produce efecte, interesul reclamantei ca menţiunile existente în registrele publice să reflecte structura reală a acţionariatului, în condiţiile în care pârâtul figurează ca acţionar majoritar, este actual şi legitim.
Pe fondul cauzei tribunalul reţine că la data constituirii SC P.B. SA, acţionarul majoritar, Asociaţia P.B., nu deţinea fonduri financiare suficiente pentru a subscrie acţiunile ce îi reveneau din capitalul social, context în care a apelat la contractarea unui împrumut de la preşedintele de la acel moment, pârâtul I.N., împrumut aprobat de Consiliul director al Asociaţiei la data de 9 februarie 2004, urmat de vărsarea sumei respective ca aport al asociaţiei la capitalul social al Asociaţiei P.B.
Reţine tribunalul totodată că, potrivit art. 55 din Statutul asociaţiei, contractarea de împrumuturi este de competenţa adunării generale, consiliul director neavând atribuţii proprii în acest sens, iar adunarea generală nu i-a delegat astfel de competente, situaţie în care contractele încheiate urmare aprobării Consiliului director din 9 februarie 2004 în lipsa consimţământului valabil exprimat al persoanei care se obligă sunt sancţionate cu nulitatea.
Însă, evenimentele ulterioare încheierii contractelor demonstrează asanarea nulităţii contractelor, prin confirmarea tacită neechivocă şi prin executarea voluntară de către reclamantă a obligaţiei de restituire a sumei împrumutate aşa cum rezultă din ordinul de plată emis de asociaţie la data de 30 aprilie 2004 şi ulterior, din oferta reală de plată urmată de consemnaţiune.
Referitor la contractul de garanţie reală mobiliară ce face obiectul cauzei înscrise la art. 3 din contractul de împrumut, tribunalul apreciază că reclamanta şi-a asumat obligaţia de a încheia un act de dispoziţie juridică, respectiv de cesiune, în cazul în care nu-şi execută obligaţia de restituire a sumei împrumutate, cu alte cuvinte o obligaţie de a face şi nu o obligaţie de a da, pentru care nu era necesară aprobarea A.G.E.A. a SC P.B. SA, contractul de garanţie astfel încheiat nefiind afectat de vreun motiv de nulitate.
Faţă de executarea la scadenţă a obligaţiei de restituire a sumei împrumutate, Tribunalul constată în temeiul dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 99/1999 - Titlul VI că dreptul de garanţie reală asupra pachetului de 80% din acţiunile SC P.R. SA s-a stins, context în care pârâtul a efectuat în mod nelegal, în R.A., menţiunea privind dobândirea calităţii de acţionar majoritar.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi.
Reclamanta a criticat soluţia prin care, capetele de cerere privind nulitatea contractului de împrumut şi a celei de garanţie mobiliară au fost respinse, arătând că în lipsa consimţământului său la încheierea contractelor, sancţiunea nulităţii se impunea, iar restituirea sumei de 165.008 lei nu poate fi calificată ca o restituire a împrumutului ci o restituire a unei sume avansate de pârât în lipsa unui titlu valabil.
Pârâtul a susţinut prin cererea de apel că instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri ce nu s-a cerut, respectiv a dat mai mult decât s-a cerut cu referire la capetele 2 şi 3 din acţiune. Arată pârâtul totodată că, în privinţa capetelor de cerere admise, ele erau rămase fără obiect întrucât acţiunile emise de societate s-au transformat în acţiuni la purtător.
Cu privire la plata făcută de către reclamantă reţinută de instanţă ca o plată valabilă liberatorie, pârâtul susţine că suma a fost virată într-un cont greşit din culpa acesteia.
Referitor la excepţia netimbrării, invocată la fond, pârâtul a arătat că acţiunea reclamantei are caracter evaluabil în bani şi se impunea a fi timbrată şi totodată să se realizeze procedura prealabilă a concilierii prevăzute de art. 7201 C. proc. civ. pentru capetele 2 şi 3 de cerere.
Prin Decizia nr. 14 din 1 februarie 2008 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, a respins ca nefondate apelurile declarate de părţi.
Decizia Curţii de apel a fost casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 3290 din 6 noiembrie 2008, care soluţionând recursurile declarate de părţi împotriva acestei decizii şi găsindu-le întemeiate a statuat că se impune casarea hotărârii cu următoarele indicaţii obligatorii pentru instanţa de trimitere:
-examinarea apelului reclamantei şi prin prisma motivelor întemeiate pe art. 35 alin. (1) şi 2 din Decretul nr. 31/1954 coroborate cu dispoziţiile art. 55 din Statutul Asociaţiei;
-referitor la criticile pârâtului instanţa supremă a constatat că anularea declaraţiei din R.A. şi radierea menţiunilor din acest registru şi de la O.R.C. Braşov în privinţa calităţii de acţionar al pârâtului nu au caracterul unor cereri evaluabile în bani, dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. nefiind incidente;
-analizarea pe fond a cererii trebuie făcută exclusiv prin prisma motivelor subsumate petitelor formulate conform ultimei precizări din 6 octombrie 2004, fiind necesar să se verifice în ce măsură anularea declaraţiei era posibilă în condiţiile în care nu s-a solicitat şi anularea executării silite a contractului de garanţie;
-în raport de hotărârile judecătoreşti conform cărora pe parcursul litigiului acţiunile societăţii au fost transformate în acţiuni la purtător se impunea verificarea situaţiei reale actuale a acţiunilor şi a menţiunilor existente în R.A. şi în O.R.C.
În rejudecare Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, prin Decizia comercială nr. 34/A din data de 16 aprilie 2009 a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantă şi pârât.
Examinând motivele de apel formulate de cele două părţi în raport de actele dosarului şi de dezlegările şi indicaţiile statuate prin Decizia de casare nr. 3290 din 6 noiembrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie instanţa de control devolutiv a reţinut în sinteză următoarele:
Cu privire la încheierea valabilă a contractului de împrumut şi a celui de garanţie, faţă de dispoziţiile art. 55 din Statutul Asociaţiei care prevăd că doar A.G.A. poate hotărî asupra contractării de împrumuturi, şi de prevederile art. 35 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954 potrivit cărora faptele ilicite săvârşite de organele sale obligă însăşi persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcţiei lor, instanţa apreciază că, în speţă, chiar dacă Consiliul director al asociaţiei şi-a depăşit competenţele statutare prin procesul verbal din 9 februarie 2004, nu se poate reţine o lipsă totală a consimţământului în sensul art. 948 pct. 2 C. proc. civ. de natură să împiedice naşterea raportului juridic. Sub un alt aspect, instanţa observă că reclamanta nu a făcut dovada anulării hotărârii Consiliului director din 9 februarie 2004, iar potrivit dispoziţiilor art. 1546 alin. (2) C. civ. privitoare la mandat, dispoziţii care guvernează raporturile juridice dintre asociaţie şi Consiliul director, mandantul, asociaţia, este îndatorat pentru actele pe care mandatarul le face cu depăşirea împuternicirii sale, dacă ulterior le ratifică în mod expres sau tacit.
Or, actele dosarului relevă o ratificare tacită a contractului de împrumut de către reclamanta prin aceea că suma împrumutată a fost vărsată la data de 10 februarie 2004 în contul de capital social al SC P.B. SA Braşov, iar garanţia a fost înscrisă în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare la 12 februarie 2004.
Raportat la aceste considerente, instanţa constată că apelul reclamantei este nefondat.
Cu privire la criticile formulate de pârâtul I.N., vizând nevalabilitatea plăţii efectuate de reclamanta la 30 aprilie 2004, din culpa exclusivă a acesteia şi neaplicarea prevederilor pct. 8.3 din regulamentul B.N.R. din 1994 privind ordinul de plată, instanţa constată că restituirea sumei de către bancă din dispoziţia pârâtului la data de 5 mai 2004 nu este de natură să înlăture efectul liberator al plăţii efectuată de reclamantă.
Şi motivul de apel privind lipsa de obiect a petitelor 2 şi 3 din acţiune ca urmare a transformării acţiunilor nominative în acţiune la purtător, a fost apreciat de instanţă ca nefondat cu motivarea că această operaţiune nu poate avea efecte asupra unei înscrieri nelegale de menţiuni în R.A.
Cu privire la lipsa de interes a reclamantei în formularea petitului nr. 3 instanţa constată că interesul acesteia subzistă faţă de neînregistrarea la Registrul Comerţului a transferului proprietăţii asupra acţiunilor la purtător, întrucât, prin sentinţa atacată, s-a dispus anularea din Registrul Comerţului a menţiunii privind calitatea de acţionar a pârâtului I.N. la SC P.B. SA, fără să se dispună asupra înregistrărilor privind acţiunile la purtător.
Critica pârâtului potrivit căreia în baza art. 63 alin. (1) raportat la art. 63 alin. (4) din Legea nr. 99/1999 a fost executată garanţia de creditare, a fost înlăturată de instanţă cu motivarea că luarea în posesie a bunului afectat garanţiei, nu echivalează cu o adjudecare a bunului, faţă de dispoziţia din art. 73 – Titlul VI din Legea nr. 99/1999.
În sfârşit, instanţa apreciază că anularea înscrierii calităţii de acţionar a pârâtului este admisibilă chiar dacă nu s-a solicitat anularea executării silite a contractului de garanţie mobiliară, în condiţiile în care nu a existat o executare silită, ci doar menţiunea în R.A.
Împotriva acestei decizii pronunţate de instanţa de apel în rejudecare, au declarat recurs, în termen legal, atât reclamanta Asociaţia P.B. cât şi pârâtul I.N.
Recurenta reclamantă a solicitat prin cererea de recurs modificarea parţială a deciziei recurate în sensul admiterii apelului promovat de asociaţie cu consecinţa admiterii integrale a cererii introductive precizate, respectiv şi a petitului 1 din cerere, şi menţinerea deciziei în ce priveşte respingerea integrală a apelului formulat de pârât.
Recurenta reclamantă şi-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a făcut o interpretare vădit greşită a actelor deduse judecăţii (art. 304 pct. 8) şi a aplicat în mod greşit dispoziţiile legale privitoare la modul de formare a voinţei în cazul persoanelor juridice.
În argumentarea criticilor invocate recurenta a arătat că nu corespunde realităţii faptul că asociaţia a fost reprezentată de Consiliul director la încheierea contractului de împrumut cu garanţie reală mobiliară, contract care a fost semnat în mod nestatutar de dl F.T., vicepreşedinte al asociaţiei, deşi potrivit statutului (art. 5.1) pentru încheierea valabilă a actelor care angajează asociaţia se cere semnătura simultană a două persoane, directorul executiv şi preşedintele sau în locul acestuia din urmă un primvicepreşedinte, context în care instanţa a făcut o greşită aplicare a normelor incidente în speţă (art. 948 şi art. 953 C. civ.) când a conchis că, în speţă, consimţământul asociaţiei nu lipseşte cu desăvârşire şi nu a fost afectat de vicii.
Susţine recurenta în sprijinul criticii sale că necontestarea în justiţie a hotărârii Comitetului director din 9 februarie 2004 nu echivalează în niciun caz, cu o ratificare a contractului nul relativ.
Sub un alt aspect, recurenta arată că modul fraudulos în care s-a aprobat contractul de împrumut în Comitetul director rezultă şi din maniera ocultă în care a fost executat contractul, pârâtul nevirând suma în contul asociaţiei ci depunând-o în numerar ca aport al asociaţiei la capitalul social al SC P.B. SA.
Potrivit recurentei, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra criticilor din apel referitoare la pretinsa asanare a nulităţii relative prin încheierea unor acte ulterioare încheierii contractului acte lovite ale initio de nulitate.
Recurentul pârât I.N. a solicitat prin recursul său modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii apelului său şi pe fond respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată promovată de Asociaţia P.B., ca neîntemeiată.
Recurentul pârât a invocat în susţinerea recursului motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora a susţinut următoarele:
Decizia instanţei de apel cuprinde motivele de drept străine de natura pricinii dispoziţiile art. 104 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 99/1999 pe care instanţa şi-a fundamentat hotărârea sunt străine de cauză, deoarece dispoziţiile Legii nr. 242/1947 la care face trimitere art. 104 lit. b) din Legea nr. 99/1999 nu au fost invocate şi nu sunt incidente, contest în care motivarea instanţei cu referire la capătul 2 de cerere, atrage modificarea hotărârii în temeiul art. 304 pct. 7.
Sub un al doilea motiv (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) recurentul invocă aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 63 din Legea nr. 99/1999. Susţine recurentul că instanţa face o gravă confuzie între intrarea paşnică în posesia bunurilor afectate de garanţie [art. 63 alin. (1) – (4)] şi executarea silită a bunurilor afectate de garanţie [art. 70 alin. (2) şi art. 73] din Legea nr. 99/1999 noţiuni juridice cu reglementări şi efecte diferite.
În acest sens, recurentul arată că a intrat în posesia celor 33.002 acţiuni prin executarea silită a pachetului de acţiuni şi nu prin posesia acestora, executare ce a avut loc în temeiul art. 70 alin. (2) din Legea nr. 99/1999.
Referitor la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 73 din Legea nr. 99/1999 recurentul susţine că textul de lege instituie o adjudecare directă săvârşite de creditor fără obligaţia de notificare, aşa încât instanţa nu putea reţine că adjudecarea bunurilor în cauză s-a făcut fără ca în prealabil să se dea posibilitatea terţilor de a participa la vânzare.
Totodată recurentul subliniază subsumat acestei critici că deşi prin Decizia de casare s-a dispus şi o verificare de către instanţa investită cu rejudecarea apelului a posibilităţii radierii înscrierii în R.A. şi în Registrul Comerţului a menţiunii privind dobândirea de către pârât a calităţii de acţionar câtă vreme asociaţia nu a solicitat anularea actului de adjudecare, instanţa ignoră argumentele evocate de pârât pe acest aspect şi îşi canalizează analiza pe fapte ce nu au produs efecte juridice.
Sub un ultim aspect recurentul pârât critică Decizia instanţei de apel cu privire la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 8 din regulamentul B.N.R. din 1994, arătând că Decizia de neexecutarea ordinului de plată emis de asociaţie a fost luată exclusiv de către B.C.R., banca destinatoare, care a constatat neconcordanţa dintre înregistrarea contabilă a băncii şi documentul care a stat la baza operaţiunii şi a returnat suma în contul plătitorului, potrivit art. 7 pct. 7.2 şi 7.3 din regulamentul din 1994, ceea ce impune concluzia că nu a avut loc o creditare efectivă a contului pârâtului cu suma transferată de asociaţie.
În cauză ambele recurente au formulat întâmpinări cu privire la recursul formulat de cealaltă parte.
Recurenta intimată Asociaţia P.B. a solicitat prin întâmpinarea depusă la data de 9 noiembrie 2009 respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârât.
Recurentul intimat I.N. a invocat prin întâmpinarea depusă la 1 octombrie 2009, în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ. excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta reclamantă susţinând că toate argumentele recurentei nu se circumscriu exigenţelor impuse de ipoteza motivelor de nelegalitate pe care le invocă respectiv art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În subsidiar recurentul intimat a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat faţă de caracterul formal al motivului întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. şi de lipsa de relevanţă a argumentelor aduse care reprezintă o critică total paralelă faţă de aspectele de fapt şi de drept la care s-a raportat instanţa de apel.
Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate Decizia atacată, în raport de criticile formulate, constată următoarele:
Cu privire la recursul declarat de recurenta reclamantă Asociaţia P.B.
Excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul pârât nu subzistă.
Dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ. sancţionează cu nulitatea, recursul care nu a fost motivat în termenul legal prevăzut de art. 303 alin. (2) C. proc. civ.
Cerinţa motivării recursului prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs printr-un memoriu separat trebuie examinată şi din perspectiva dispoziţiilor art. 3021 C. proc. civ. cuprinse tot în secţiunea I – capitolul I din actuala reglementare a recursului, secţiune, care vizează, „termenul şi formele recursului", dispoziţii prin care se sancţionează cu nulitatea cererea de recurs care nu cuprinde motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor sau menţiunea că vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Prin urmare, legiuitorul a condiţionat exercitarea acestei căi extraordinare de atac de respectarea unor condiţii de formă pe care trebuie să le îndeplinească cererea de recurs şi sub aspectul motivării în sensul indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază.
În cauză, cererea de recurs formulată de recurenta reclamantă îndeplineşte cerinţele formale sub aspectul indicării motivelor de recurs şi dezvoltării lor, iar măsura în care argumentele recurentei impun concluzia existenţei sau inexistenţa nelegalităţii invocate, este o chestiune ce ţine de judecata şi analiza pe fond a recursului şi nu semnifică o nemotivare de natură să atragă sancţiunea nulităţii recursului din punctul de vedere al respectării formelor prevăzute de lege pentru admisibilitatea căii de atac.
Examinând criticile de nelegalitate invocate Curtea constată că susţinerile recurentului sunt nefondate.
În esenţă, argumentele recurentei vizează modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale privitoare la consimţământul persoanei juridice, al asociaţiei, la încheierea contractului de împrumut şi de garanţie reală mobiliară respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 948, art. 953 C. civ. cu referire la art. 55 din Statutul asociaţiei potrivit cu care numai A.G.A. era în drept să decidă contractarea unui împrumut şi nu Consiliul director.
Sub un prim aspect, se impune a sublinia că deşi recurenta invocă două motive de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în raport de dezvoltarea lor criticile formulate se înscriu numai în ipoteza pct. 9 din perspectiva căruia vor fi analizate, deoarece recurenta nu a susţinut că cele două contracte ar avea altă natură juridică, ceea ce ar atrage incidenţa pct. 8 ci a susţinut constant că au fost încheiate în absenţa unui consimţământ valabil exprimat de către asociaţie.
Sub un al doilea aspect Curtea aminteşte că instanţa de apel, în rejudecare, era ţinută şi de indicaţiile obligatorii ale deciziei de casare care impuneau examinarea condiţiilor în care a fost încheiat actul sub aspectul consimţământului şi din perspectiva dispoziţiilor art. 35 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 31/1954 prin raportare la împrejurările ulterioare încheierii actului, de asemenea cu relevanţă în dezlegarea cauzei.
În acest context faptic şi legal, ale cărui jaloane au fost conturate prin Decizia de casare, raţionamentul juridic al instanţei de apel în sensul existenţei consimţământului urmare ratificării tacite de asociaţie a contractului, nu este susceptibil de critică, din perspectiva dispoziţiilor legale a căror încălcare se impută.
Altfel spus, chiar dacă la data încheierii contractului de împrumut nu a existat o hotărâre a adunării generale a asociaţiei în sensul contractării împrumutului care să fundamenteze aprobarea Consiliului director din 9 februarie 2004, actele ulterioare primirii împrumutului dovedesc incontestabil o ratificare din partea asociaţiei, deoarece virarea sumei în contul de capital al societăţii la care asociaţia avea calitatea de acţionar, şi ulterior restituirea sumei împrumutatului reprezintă în sensul art. 1546 o ratificare a obligaţiilor contractate de organele asociaţiei cu depăşirea limitelor puterilor conferite.
În cauză, deşi recurenta reclamantă invocă depăşirea competenţelor Consiliului director în raport de art. 55 din statutul persoanei juridice, sub aspectul ratificării contractului nu aduce nici un argument care să vizeze aplicarea greşită sau încălcarea dispoziţiilor art. 1546 C. civ. şi pe cale de consecinţă să impună concluzia lipsei consimţământului la încheierea actului.
Cu alte cuvinte, în expunerea argumentelor sale, recurenta se opreşte numai asupra încălcării dispoziţiilor art. 55 din Statut, fără ca analiza să se privească şi conduita ulterioară materializată prin demersurile de restituire a împrumutului la scadenţă, conduită care exprimă în mod cert voinţa de a ratifica contractul în condiţiile prevăzute de art. 1546 C. civ.
În sfârşit, susţinerile recurentei referitoare la caracterul fraudulos al modului în care s-a încheiat contractul prin virarea sumei împrumutate direct în contul de capital al societăţii, nu evidenţiază niciun element care să impună concluzia existenţei vreunui viciu de consimţământ aşa cum vrea să sugereze recurenta, în condiţiile în care această afirmaţie nu este suficient explicitată.
Cu privire la recursul declarat de recurentul pârât.
Motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 se vădeşte nefondat.
Trimiterea pe care instanţa de apel o face la dispoziţiile art. 104 din Legea nr. 99/1999 se referă la lit. d) din cuprinsul articolului susmenţionat şi nu la lit. b) cum dintr-o eroare materială evidentă s-a tehnoredactat şi aceasta deoarece instanţa reproduce in terminis în cadrul raţionamentului expres conţinutul lit. d) al art. 104 din Lege.
În al doilea rând, invocarea dispoziţiilor art. 104 lit. d) este pertinentă în raport de susţinerea pârâtului în sensul inadmisibilităţii contestării executării speciale a celor 33.002 acţiuni.
Răspunzând acestei apărări, instanţa de apel în mod corect a arătat că, faţă de dispoziţiile finale şi tranzitorii din Legea nr. 99/1999 statuate prin art. 104 lit. d), în materia garanţiilor reale mobiliare sunt aplicabile dispoziţiile cuprinse în Cartea a V- a C. proc. civ. Despre executarea silită mai puţin cele referitoare la executarea silită a bunurilor nemişcătoare (cap.IV din cartea a V- a).
Or, contestaţia la executare este cuprinsă în capitolul I secţiunea VI din Cartea a V- a – Despre executare silită - şi în mod evident se aplică şi garanţiilor reale mobiliare.
Invocarea dispoziţiilor art. 63 alin. (1) raportat la art. 63 alin. (4) din Legea nr. 99/1999 a constituit un argument legal susţinut de pârât în dezvoltarea motivelor de apel (pct. III 2.8 şi III 2.9 – III 2.12), iar instanţa, răspunzând motivelor de apel a examinat şi această apărare statuând că luarea în posesie a bunurilor nu echivalează cu o adjudecare a bunului, în raport de prevederile art. 73 din Lege.
Cum apărările pârâtului fundamentate pe aceste texte de lege, au fost găsite neîntemeiate, critica recurentului în sensul că instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia pe un text de lege neincident în cauză apare pur formală.
În ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 73 din Legea nr. 99/1999 se impune în prealabil câteva precizări.
Potrivit art. 69 din Lege în cazul în care părţile nu au încheiat un acord prin contractul de garanţie asupra modului de vânzare a bunurilor grevate, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei, vânzarea se desfăşoară după regulile prescrise în alin. (2) şi (3) al art. 69, respectiv vânzare directă către un terţ, vânzare prin licitaţie făcută publică prin ziar, vânzare pe pieţele publice, creditorul având dreptul să aleagă metoda de vânzare care să-i asigure cel mai bun preţ.
Totodată, potrivit art. 71, înainte de vânzare sub sancţiunea nulităţii creditorul trebuie să facă o notificare către debitor şi către ceilalţi creditori.
Art. 73 din Lege prevede în mod expres şi imperativ, că, creditorul nu îşi poate adjudeca bunul afectat garanţiei în cadrul vânzării iniţiate de el, fără ca în prealabil să fi dat posibilitatea terţilor de a participa la vânzare.
Prin urmare, dispoziţiile legale sus menţionate, referitoare la,,modul de vânzare a bunurilor grevate" prevăd în mod expres iniţierea şi derularea unei proceduri de scoatere la vânzare a bunurilor grevate, indiferent de metoda de vânzare aleasă de creditor, procedura care debutează cu notificarea vânzării către creditor.
Aşa fiind, dispoziţiile art. 73 potrivit cărora creditorul îşi poate adjudeca bunul afectat garanţiei, nu pot impune concluzia susţinută de recurent că această adjudecare poate avea loc în afara procedurii de vânzare iniţiate în conformitate cu art. 69 din Lege şi fără ca în prealabil să fi dat posibilitate terţilor să participe la vânzare. Sancţiunea nulităţii unei astfel de adjudecări, în măsura în care a avut loc, rezultă incontestabil din termenii imperativi utilizaţi de legiuitor şi este întărită de dispoziţiile art. 87 din aceiaşi Lege potrivit cărora creditorul va restitui bunul sau dreptul ceea ce semnifică o desfiinţare a adjudecării.
Concluzionând argumentele recurentului cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 73 din Legea nr. 99/1999 se vădesc nefondate.
Şi chestiunea admisibilităţii radierii, înscrierii în R.A. şi în Registrul Comerţului a menţiunii privind dobândirea calităţii de acţionar a pârâtului, în condiţiile în care nu s-a solicitat anularea executării silite a fost examinată de instanţa de apel, potrivit indicaţiilor deciziei de casare, care a apreciat că în condiţiile în care nu a avut loc o executare silită a garanţiei, anularea menţiunilor este pe deplin admisibilă deoarece lipseşte suportul legal al înscrierilor, iar garanţia a încetat în momentul restituirii împrumutului.
Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 8 din regulamentul B.N.R. din 1994 privind ordinul de plată.
Susţinerile recurentului tind să demonstreze o altă situaţie de fapt cu privire la creditarea contului său cu suma virată de reclamantă, prin ordinul de plată din 30 aprilie 2005, aspecte care scapă controlului de legalitate pe calea recursului, distinct de faptul că argumentele instanţei sunt fundamentate pe înscrisuri emanând de la banca destinatară care confirmă că suma menţionată în ordinul de plată din 30 aprilie 2005 a fost operată în contul pârâtului.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondate recursurile declarate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta Asociaţia P.B. şi pârâtul I.N. împotriva deciziei comerciale nr. 34 A din 16 aprilie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 107/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 111/2010. Comercial → |
|---|
