ICCJ. Decizia nr. 1079/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1079/2010
Dosar nr. 49368/3/2008
Şedinţa publică din 17 martie 2010
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată că prin cererea înregistrată la dosarul numărul 49368/3/2008 la 22 decembrie 2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta SC T.M.G. SA, cu sediul în Bucureşti, a chemat-o în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti şi a solicitat ca instanţa să dispună întoarcerea executării efectuate de pârâtă în baza ordinului de poprire din 31 octombrie 2006, cu consecinţa restabilirii situaţiei anterioare prin obligarea pârâtei la restituirea sumei de 231.733 lei, plus dobânda legală începând cu noiembrie 2006 şi până la data restituirii sumei. A solicitat reclamanta şi cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 5465 din 3 aprilie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis în parte acţiunea reclamantei, a dispus întoarcerea executării efectuate în baza ordinului de poprire din 31 octombrie 2006 emis de A.V.A.S., a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 231.733 lei plus dobânda legală aferentă de la 27 iunie 2008 şi până la achitarea integrală a sumei, ca şi la plata sumei de 29.620 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 17403 din 13 decembrie 2007, pronunţată în dosarul nr. 11.667/299/2007, sentinţă rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1242 din 27 iunie 2008 a fost admisă contestaţia la executare formulată de SC T.M.G. SA în contradictoriu cu A.V.A.S. şi a fost anulat ordinul de poprire din 31 octombrie 2006 emis de pârâtă.
A reţinut tribunalul că, în conformitate cu extrasele de cont aflate dosar, B.R.D.G.S.G. a făcut plata către A.V.A.S. a sumelor de 210.281,52 lei şi de 21.452,47 din conturile reclamantei, iar faţă de soluţia pronunţată în contestaţia la executare sunt incidente prevederile articolului 4042 C. proc. civ., fiind irelevant că în cadrul contestaţiei la executare reclamanta a renunţat la soluţionarea cererii de întoarcere a executării.
Privitor la capătul de cerere în legătură cu restituirea sumei executate silit, prima instanţă a apreciat incidente dispoziţiile articolului 4042 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.
În ce priveşte cererea referitoare la acordarea dobânzii, a apreciat ca întemeiată susţinerea făcută în apărare de pârâtă, acordând dobândă la suma a cărei restituire a dispus-o, numai de la 27 iunie 2008, dată când a rămas irevocabilă hotărârea prin care s-a admis contestaţia la executare.
Tribunalul a făcut aplicarea dispoziţiilor articolului 274 C. proc. civ.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de către pârâtă a fost respins ca nefondat prin Decizia Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, nr. 420 din 22 octombrie 2009. Instanţa de control judiciar a apreciat ca temeinică şi egală soluţia primei instanţe, atât sub aspectul competenţei materiale, cât şi privitor la soluţionarea excepţiei prescripţiei.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs pârâta A.V.A.S. Bucureşti care a reluat toate criticile cuprinse atât în cererea de apel, cât şi în întâmpinarea depusă la prima instanţă, dar pe care le-a subsumat, la final, motivelor prevăzute de art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs vizând necompetenta materială a Tribunalului Bucureşti în soluţionarea cauzei este nefondat.
În mod corect Curtea de Apel a reţinut că prevederile art. 44 şi art. 45 din OUG nr. 51/1998, nu pot fi extinse în speţă, întrucât întoarcerea executării nu derivă dintr-un litigiu în legătură cu creanţele neperformante preluate la datoria publică. Acesta a fost de altfel şi motivul pentru care a fost admisă contestaţia la executare şi s-a reţinut că A.V.A.S. nu are la dispoziţie procedura execuţională prevăzută de OUG nr. 51/1998, creanţă pe care recurenta a executat-o fiind o creanţă comercială, pentru care incidente sunt dispoziţiile Codului de procedură civilă.
Art. 44 din OUG nr. 51/1998, are în vedere litigiile în legătură cu creanţele neperformante preluate la datoria publică în care A.V.A.S. este parte, iar art. 45 din OUG nr. 51/1998 are în vedere „activele bancare preluate de A.V.A.S.".
Cele două articole, invocate de recurentă, sunt de strictă interpretare, neputând fi extinse la alt gen de creanţe, iar procedura specială reglementată de titlul IX al ordonanţei este justificată tocmai de natura specială a creanţelor şi de preluarea lor la datoria publică.
Creanţa, obiect al executării silite, pentru care a fost admisă contestaţia la executare prin sentinţa civilă nr. 17403 din 3 decembrie 2007, pronunţată de Judecătoria sectorului 1, are natură comercială, privind dreptul la dividende pe care fostul F.P.S. le avea de încasat pentru anii 1995, 1996, 1997, (drept de altfel prescris la data executării silite în anul 2006), de la societatea intimată.
Faptul preluării fostului F.P.S., de către A.V.A.S. nu schimbă natura comercială a creanţelor. Creanţa îşi are izvorul în calitatea de acţionar pe care fostul F.P.S., actual A.V.A.S., o avea la societatea intimată. Ca urmare, creanţa A.V.A.S., supusă executării silite nu face parte din categoria creanţelor neperformante preluate la datoria publică şi nici nu reprezintă o creanţă rezultată din activele bancare preluate de A.V.A.S., astfel încât nu se încadrează în ipotezele prevăzute de art. 44 şi art. 45 din OUG nr. 51/1998.
Acesta este şi motivul pentru care, Curtea de Apel Bucureşti, investită iniţial cu soluţionarea contestaţiei la executare, prin Decizia nr. 35 din 21 februarie 2007, admiţând excepţia de necompetenţă materială, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei.
La sentinţa nr. 17403 din 13 decembrie 2007 se motivează clar „întrucât în cauză creanţele supuse executării sunt creanţe comerciale, acestora nu se aplică procedura specială reglementată de cap.7 şi 8 din OUG nr. 51/1998, ci procedura de drept comun".
Sentinţa menţionată, definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului, prin Decizia nr. 1242 din 27 iunie 2008 a intrat în puterea lucrului judecat, astfel încât, nu mai poate fi pusă în discuţie natura creanţei.
Natura comercială a creanţei, atrage jurisdicţia comercială atât sub aspectul dreptului material aplicabil, cât şi sub aspectul regulilor procesuale aplicabile în această materie.
Prezenta acţiune este consecinţa directă a admiterii contestaţiei la executare şi a anularii formelor de executare, prin sentinţa nr. 17403 din 13 decembrie 2007, pronunţată de Judecătoria sectorului 1.
Temeiul juridic îl constituie art. 4042 alin. (3) C. proc. civ., ipoteză în care, cererea de restabilire a situaţiei anterioare prin întoarcerea executării, are caracter autonom, fiind o cerere în pretenţii şi, întrucât întoarcerea executării priveşte creanţe comerciale, procedura este aceea de drept comun şi nu procedura specială prevăzută de OUG nr. 51/1998.
Ca urmare, având în vedere valoarea litigiului şi caracterul comercial al creanţei, potrivit art. 2 lit. a) C. proc. civ. competenţa materială de soluţionare a cererii, în primă instanţă revine Tribunalului, motiv pentru care primul motiv al recursului se va respinge ca neîntemeiat.
Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este neîntemeiată, fiind respinsă în mod corect atât de instanţa de fond şi de cea de apel întrucât s-a reţinut inaplicabilitatea în cauză OUG nr. 51/1998.
Termenul de şase luni prevăzut de art. 49 este inaplicabil în cauza de faţă. Art. 49 face parte din cap. IX din OUG nr. 51/1998 „Reguli speciale privind soluţionarea litigiilor" capitol care se referă strict la litigiile în legătură cu creanţele bancare neperformante preluate la datoria publică, neputând fi extins la alte creanţe.
Termenul de prescripţie este termenul general de trei ani, fiind dat de natura comercială a creanţei.
Dar chiar şi în situaţia în care s-ar admite, prin absurd, că, pentru o creanţă comercială, A.V.A.S., are o situaţie privilegiată de a celorlalţi acţionari ai unei societăţi comerciale, şi s-ar aplica termenul de şase luni şi în această situaţie cererea este formulată în termen.
Sentinţa nr. 17403 din 13 decembrie 2007 a rămas definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia nr. 1242 a Tribunalului Bucureşti la data de 27 iunie 2008, dată de la care începe să curgă prescripţia dreptului la acţiune.
Cererea de chemare în judecată a fost depusă în cadrul termenului de prescripţie, fiind înregistrată la data de 22 decembrie 2008, motiv pentru care se va respinge şi această critică argumentată pe excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
Motivele invocate de recurentă pe fondul cauzei constau în apărări pe care aceasta le-a făcut la instanţa investită cu judecarea contestaţiei la executare, soluţionată definitiv şi irevocabil.
Aceste apărări nu se încadrează în niciunul dintre motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi nu au nicio legătură cu obiectul cererii prezente, fiind apărări care ţin de legalitatea procedurii execuţionale, fază soluţionată definitiv şi irevocabil prin admiterea contestaţiei la executare.
Consecinţa firească a admiterii contestaţiei la executare şi a anulării ordinului A.V.A.S. nr. 1531/2006, în baza căruia s-a făcut executarea silită, este întoarcerea executării, conform art. 404 C. proc. civ., neexistând niciun motiv pentru care suma reţinută nelegal să rămână în contul recurentei.
Referitor la dobânda legală, aceasta corespunde prevederilor OG nr. 9/2000, calculându-se la nivelul dobânzii de referinţă a B.N.R., potrivit art. 3, având în vedere că întoarcerea executării priveşte o creanţă comercială care la origine a reprezentat-o dividendele care se cuveneau fostului F.P.S., în calitate de acţionar la societatea intimată.
Referitor la cheltuielile de judecată, pe care recurenta solicită a le diminua, cererea urmează a se respinge deoarece critica nu se încadrează în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În mod corect, instanţa de apel a respins cererea recurentei de diminuare a onorariului, apreciind că raportat la obiectul cererii, valoarea pretenţiilor, volumul şi calitatea muncii prestate de avocat nu există disproporţie între munca prestată şi onorariu. Onorariul a fost stabilit conform art. 132 din Statutul profesiei de avocat, ţinând seama de elementele prevăzute în alin. (3) al textului menţionat. De altfel, în mod eronat recurenta afirmă că onorariul de avocat este în sumă de 29.620 lei. Din totalul cheltuielilor de judecată onorariul este în sumă de 18.500 lei, diferenţa până la suma de 29.620 lei reprezentând-o taxa de timbru şi T.V.A.
Pentru aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti, împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 420 din 22 octombrie 2009, ca nefondat.
Văzând dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. va obliga recurenta să plătească intimatei reclamante SC T.M.G. SA Bucureşti suma de 7.140 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti, împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 420 din 22 octombrie 2009, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatei - reclamante SC T.M.G. SA Bucureşti suma de 7.140 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1078/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1080/2010. Comercial → |
|---|
