ICCJ. Decizia nr. 1091/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1091/2010
Dosar nr. 7156/62/2007
Şedinţa publică din 17 martie 2010
Deliberând asupra recursurilor de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată că prin acţiunea formulată la data de 2 octombrie 2007, reclamanta SC A.T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC V.A. SRL, obligarea acesteia la plata sumei de 86.316 lei contravaloarea chiriei, la plata dobânzii legale calculată de la data scadenţei până la data pronunţării hotărârii, la plata sumei de 895,28 lei contravaloarea energiei electrice şi la plata dobânzii legale calculată de la data scadenţei şi până la cea a pronunţării hotărârii.
La data de 26 noiembrie 2007, reclamanta şi-a precizat acţiunea, arătând că solicită suma de 8.916,96 lei ca reprezentând contravaloarea energiei electrice, iar dobânda legală o solicită de la data scadenţei şi până la data plăţii efective, indicând prin nota de şedinţă suma totală de 107.483,75 lei pe care o pretinde de la pârâtă, compusă din 86.316 lei contravaloare chirie, 8.916,96 lei contravaloare energie electrică, restul reprezentând dobânda legală calculată la aceste sume în vederea timbrajului, dobânda solicitându-se însă în continuare, până la data plăţii efective.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că, în fapt, în baza contractului de închiriere din 1 iulie 2005 încheiat între părţi, reclamanta a cedat folosinţa şi a predat pârâtei Ferma Mixtă B.O.B.
Pe parcursul derulării contractului chiria datorată nu a fost achitată, astfel pârâta datorează reclamantei cu titlu de chirie restantă suma de 86.316 lei, la care se adaugă dobânda legală datorată de la data scadenţei şi până la data efectivă a plăţii.
Conform menţiunilor cuprinse în art. 4.2. lit. d), contravaloarea energiei electrice nu face parte din preţul locaţiunii, astfel că pârâta avea obligaţia contractuală să achite contravaloarea energiei electrice consumate pentru activul primit în folosinţă.
Prin cererea reconvenţională pârâta a solicitat să se constate valabilitatea contractului de închiriere din 1 iulie 2005 încheiat între părţi la data de 1 august 2005; să se dispună obligarea reclamantei SC A.T. SRL să lase pârâtei în deplină folosinţă pe perioada contractului imobilul ce face obiectul contractului de închiriere, respectiv Ferma Mixtă B.O.B., şi în cazul în care acesta refuză să se dispună reintegrarea în spaţiu; să fie obligată reclamanta - pârâtă reconvenţională la plata de daune cominatorii în valoare de 500 lei/zi, pentru situaţia în care aceasta refuză executarea de bună voie a sentinţei, de la data rămânerii definitive a sentinţei ce se va pronunţa în cauză până la reintegrarea societăţii în Ferma Mixtă B.O.B.; să fie obligată reclamanta - pârâtă reconvenţională la plata de daune materiale faţă de societatea pârâtă - reclamantă reconvenţională pentru prejudiciul pricinuit prin lipsirea de folosinţă paşnică şi liniştită a imobilului obiect al contractului de închiriere din 1 iulie 2005; în subsidiar, în eventualitatea în care instanţa va aprecia că a intervenit denunţarea unilaterală a contractului de închiriere în discuţie din partea pârâtei reconvenţionale SC A.T. SRL, să fie obligată reclamanta - pârâtă reconvenţională la plata de daune cominatorii în valoare de 1.000 lei/zi până la încheierea contractului în formă autentică de vânzare - cumpărare având drept obiect Ferma Mixtă B.O.B.; să fie obligată reclamanta - pârâtă reconvenţională la plata de daune materiale pentru prejudiciul pricinuit prin lipsirea de folosinţă paşnică şi liniştită a imobilului obiect al contractului de închiriere din 1 iulie 2005; să dispună în eventualitatea în care reclamanta - pârâtă reconvenţională refuză încheierea contractului - autentică de vânzare - cumpărare, cu toate consecinţele juridice care derivă din acest aspect, având în vedere antecontractul de vânzare - cumpărare din 1 iulie 2005 încheiat între părţi.
Prin sentinţa civilă nr. 1158 din 27 mai 2008 Tribunalul Braşov a admis cererea formulată de reclamanta SC A.T. SRL cu sediul în judeţul Braşov în contradictoriu cu pârâta SC V.A. SRL cu sediul în judeţul Braşov, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 86.316 lei chirie aferentă lunilor ianuarie 2006 – martie 2006, a sumei de 8.916,96 lei contravaloare energie electrică, a sumei de 11.113,54 lei dobândă legală calculată în raport de chiria datorată, dobânda aferentă contravalorii energiei electrice calculată pentru perioada octombrie 2005 – 21 octombrie 2006, precum şi la plata în continuare a dobânzilor aferente chiriei şi energiei electrice datorate, până la plata efectivă a acestora, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 7.906,88 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC V.A. SRL prin care a solicitat schimbarea în tot, în sensul respingerii acţiunii cu cheltuieli de judecată.
Prin Decizia Curţii de Apel Braşov nr. 40 din 30 aprilie 2009 s-a admis în parte apelul formulat de pârâta SC V.A. SRL împotriva sentinţei civile nr. 1158 din 27 mai 2008 pronunţată de Tribunalul Braşov, pe care a schimbat-o în parte în sensul că: s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC A.T. SRL cu sediul în judeţul Braşov în contradictoriu cu pârâta SC V.A. SRL cu sediul judeţul Braşov, şi în consecinţă: a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 8.631,6 lei în loc de 86.316 lei chirie aferentă lunilor ianuarie 2006 – martie 2006, a sumei de 8.916,96 lei contravaloare energie electrică, a sumei de 1.111.35 lei în loc de 11.113,54 lei dobânda legală calculată în raport de chiria datorată, a sumei de 1.137,25 lei dobânda aferentă contravalorii energiei electrice calculată pentru perioada octombrie 2005 – 21 octombrie 2006, precum şi la plata în continuare a dobânzilor aferente chiriei şi energiei electrice datorate, până la plata efectivă a acestora. Au fost respinse restul pretenţiilor formulate de reclamantă împotriva pârâtei ce a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1.268,08 lei în loc de 7.906,88 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale la fond. Intimata SC A.T. SRL a fost obligată să plătească apelantei SC V.A. SRL suma de 636,54 lei cheltuieli de judecată parţiale în apel.
Împotriva acestei decizii ambele părţi au declarat recurs.
Recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului său, respingerea apelului pârâtei şi menţinerea soluţiei primei instanţe sau admiterea recursului şi casarea deciziei dacă se va impune necesitatea administrării de probe noi. Această recurentă a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. susţinând, în esenţă, nemotivarea deciziei ori motivarea contradictorie, greşita reţinere a dispoziţiilor art. 983 C. civ., încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) prin respingerea contestării expertizei şi a administrării de probe noi.
Recurenta pârâtă a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. învederând că reclamanta nu a înregistrat contractul la Administraţia Financiară, că în mod greşit s-a avut în vedere şi T.V.A. la stabilirea cuantumului chiriei, în condiţiile în care nu s-au emis facturi. Această recurentă consideră că nu datorează cheltuielile de întreţinere şi nici dobândă.
Înalta Curte, analizând Decizia prin prisma criticilor formulate, va respinge ambele recursuri pentru următoarele considerente:
Cât priveşte recursul reclamantei, acesta se va respinge pentru că, în ceea ce priveşte prima critică, analizând Decizia atacată în raport de motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se observă lesne că el a fost invocat în mod nefondat deoarece hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi conţine suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac. De altfel, judecătorul nu trebuie să răspundă în mod separat fiecărui argument, fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care şi-au întemeiat cererile. Acest temei este invocat mai mult formal, pentru că Decizia este motivată în fapt şi în drept, fiind clară şi explicită, nicidecum sumară şi confuză.
Curtea găseşte nefondat motivul de recurs invocat de recurenta reclamantă şi prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în condiţiile în care în cauza de faţă nu rezultă că instanţa de fond ar fi recurs la încălcarea unor texte de lege aplicabile speţei sau că a aplicat greşit dispoziţii legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat. Analizând hotărârea atacată se constată că instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a legii, respectiv a art. 983 C. civ. în raport de situaţia de fapt temeinic stabilită în baza probelor administrate în cauză. Din actele dosarului nu se susţin în nici un fel afirmaţiile recurentei. Dimpotrivă, probatoriul administrat a fost unul pertinent, concludent şi util cauzei. Curtea de apel şi-a exercitat rolul activ, iar faptul că nu s-au admis obiecţiuni la expertiză şi proba cu martori, nu reprezintă critici de nelegalitate, ci eventual de netemeinicie, dar care nu pot forma obiect al controlului judecătoresc în calea de atac a recursului.
Cât priveşte recursul pârâtei, acesta urmează a fi respins, criticile formulate şi subsumate motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. fiind nefondate.
Cu privire la primul punct al criticilor recurentei SC V.A. SRL, conform căruia se impune respingerea în totalitate a acţiunii formulate şi precizate de această recurentă, întrucât contractul de închiriere nu a fost înregistrat la Administraţia Financiară şi nu am completat şi depus formularul 220 prevăzut de Ordinul M.F.P. 1752/2005, aceste susţineri sunt fără suport legal. Prevederile art. 62 din Codul fiscal, precum şi obligaţia înregistrării contractului de închiriere şi completării formularului 220 se referă la persoane fizice şi nu la societăţi comerciale, persoane juridice.
Veniturile societăţilor comerciale provenind din desfăşurarea activităţii economice sunt supuse declarării şi impozitării în condiţii specifice, în baza evidenţelor contabile proprii, fără nicio legătură cu normele şi obligaţiile referitoare la persoanele fizice.
SC A.T. SRL nu avea aşadar obligaţia de a înregistra contractul de închiriere încheiat cu SC V.A. SRL decât în contabilitatea proprie la capitolul corespunzător şi nu exista nicio condiţionare de natură extracontractuală sau fiscală care să afecteze obligaţia de plată a chiriei de către locatară.
În mod corect instanţa de fond a reţinut că pârâta datorează suma de 86.316 lei chirie contractuală aferentă lunilor ianuarie - martie 2006 şi suma de 11.113,54 lei dobândă legală la chirie şi dobânzi aferente chiriei până la momentul plaţii. Izvorul acestor pretenţii îl constituie art. 4.2 lit. c) şi art. V din contractul de închiriere din 1 iulie 2005.
În ceea ce priveşte afirmaţia că reclamanta nu a emis facturi pentru chiria aferentă fiecărei luni, astfel încât sumele pretinse nu sunt certe şi exigibile, Înalta Curte reţine că în mod corect instanţa de fond şi cea de apel au reţinut că emiterea facturilor nu este o condiţie prealabilă plăţii, întrucât obligaţia achitării chiriei este clar stipulată în art. 4.1 lit. c) din contractul încheiat de părţi. Tot în contract se menţionează că suma este purtătoare de T.V.A.
Obligaţia de plată a contravalorii energiei electrice este, de asemenea stabilită în art. 4.2 lit. d) din convenţia părţilor ca fiind în sarcina locatarei, iar din facturile depuse dosar fond rezultă că în perioada septembrie 2005 - mai 2006 s-a înregistrat la ferma închiriată un consum în cuantumul reţinut de cele două instanţe inferioare.
Regula invocată de recurenta pârâtă referitoare la cheltuielile de întreţinere care cad în sarcina proprietarului nu îşi are aplicabilitate în speţă, întrucât părţile au înţeles să deroge printr-o prevedere contractuală expresă.
Dispoziţiile instanţelor de fond şi de apel în ceea ce priveşte calcularea şi plata în continuare a dobânzilor aferente chiriei şi contravalorii energiei electrice consumate sunt legale, având în vedere prevederile art. 3712 C. proc. civ., care prevăd posibilitatea calculării dobânzilor, penalităţilor şi actualizarea debitului principal de către executorul judecătoresc până la momentul plăţii efective.
Solicitarea recurentei parate SC V.A. SRL de a se trimite cauza în vederea continuării judecaţii în ceea ce priveşte cererea reconvenţională este inadmisibilă.
Recurenta pârâtă critică de fapt încheierea de şedinţă din data de 17 martie 2008, dată de Tribunalul Braşov în dosar nr. 7156/62/2007, prin care s-a dispus suspendarea judecării cererii reconvenţionale în baza art. 1551 C. proc. civ., întrucât partea nu şi-a îndeplinit obligaţia de a preciza cuantumul pretenţiilor în vederea stabilirii taxei de timbru.
Împotriva acestei încheieri partea avea posibilitatea să formuleze recurs separat, potrivit art. 244 C. proc. civ. De asemenea, putea complini cerinţele puse în vedere de instanţă, solicitând apoi reluarea judecaţii după plata taxei de timbru.
Întrucât cererea reconvenţională nu a fost soluţionată, nici pe cale de excepţie şi nici pe fond, de către instanţele inferioare, ci a fost şi a rămas suspendată, iar încheierea de suspendare nu a fost atacată, nu se poate cere direct instanţei de recurs casarea hotărârii atacate, întrucât pot fi atacate cu recurs doar hotărârile prevăzute la art. 299 alin. (1) C. proc. civ. Potrivit raportării la dispoziţiile art. 282 alin. (2) C. proc. civ., încheierile premergătoare prin care s-a întrerupt cursul judecăţii se atacă cu recurs separat.
Mai mult, soluţia cerută de recurenta pârâtă „de a se trimite cauza în vederea continuării judecaţii în ceea ce priveşte cererea reconvenţională" nu se regăseşte printre consecinţele judecării recursului prevăzute de art. 312 C. proc. civ.
În consecinţă rezultă că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în speţă, motiv pentru care, conform art. 312 C. proc. civ. se vor respinge recursurile declarate de reclamanta SC A.T. SRL Caţa şi pârâta SC V.A. SRL Caţa, împotriva deciziei Curţii de Apel Braşov nr. 40 din 30 aprilie 2009, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta SC A.T. SRL Caţa şi de pârâta SC V.A. SRLCaţa, împotriva deciziei Curţii de Apel Braşov nr. 40 din 30 aprilie 2009, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1083/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1093/2010. Comercial → |
|---|
