ICCJ. Decizia nr. 1132/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizie nr.1132/2010
Dosar nr. 10803/2/2003
Şedinţa publică din 19 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei.
SC C. SA Buzău în contradictoriu cu A.N.P.A. RA şi SC C. Brăila SA a solicitat prin acţiune obligarea pârâtelor la plata sumei de 9.148.168.000 Ron, reprezentând cotă din profitul realizat la 30 iunie 1997 nevirat de Sucursala Brăila a A.N.P.A. RA, sumă destinată acoperirii pierderii preluate de SC C. SA Buzău de la Sucursala Buzău A.N.P.A. RA.
Litigiul a fost soluţionat de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, care prin sentinţa nr. 1684 din 5 martie 2001, a respins acţiunea pentru lipsa calităţii procesual active apreciind că reclamanta nu face parte din categoria persoanelor care au dobândit un drept de creanţă în conformitate cu OG nr. 23/1996.
Apelul declarat de reclamanta SC C.B. SA împotriva sentinţei nr. 1684 din 5 martie 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. 313/2001, a fost respins prin Decizia nr. 940 din 31 mai 2001, prin care Curtea de Apel a apreciat că excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei a fost corect soluţionată în raport de OG nr. 23/1996 cât şi în raport de contractul de cesiune de creanţă prin care SC C. SA Buzău a cedat creanţa cesionarului F.N.R. Dunărea, cu titlu oneros, primind în schimb, conform OUG nr. 90/1998, titluri de participare.
Decizia nr. 940 din 31 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, a fost recurată de reclamanta SC C. SA Buzău, iar Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, apreciind ca fiind întemeiate criticile formulate de recurentă, prin Decizia nr. 3127/2003, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâta SC C. Brăila SA, a admis recursul, SC C. Buzău a casat Decizia nr. 940/2001 şi a trimis cauza pentru rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.
Din analiza excepţiei lipsei calităţii procesual active a reclamantei, Curtea Supremă a reţinut că temeiul juridic al acţiunii îi reprezintă HGR. nr. 184/1997, că la data introducerii acţiunii creanţa se afla în patrimoniul reclamantei ceea ce îi conferă acesteia calitate procesuală activă şi, în fine, că nu-i poate fi negată reclamantei calitatea procesuală activă aceasta bazându-se pe o vocaţie şi nu pe un drept întemeiat al reclamantei.
2. - Rejudecarea apelului după casare.
Prin Decizia nr. 93 din 18 februarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, a admis apelul reclamantei SC C. SA Brăila SA a desfiinţat sentinţa nr. 1684 din 5 martie 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială şi a trimis cauza pentru rejudecare în fond aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel a reţinut că între data pronunţării deciziei Curţii Supreme nr. 3127 din 20 iunie 2003 şi data soluţionării apelului în rejudecare, dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., au fost modificate în sensul că instanţa de apel, în cazul în care prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, nu evocă fondul ci desfiinţează hotărârea atacată şi trimite cauza pentru rejudecare, primei instanţe. Curtea de Apel, a mai constatat că nu se mai află în ipoteza de a evoca fondul pentru prima dată în apel, astfel cum prevedea art. 297 alin. (1) C. proc. civ., de la data desfiinţării deciziei nr. 940/2001 de către Curtea Supremă de Justiţie şi că nu încalcă prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., deoarece Curtea judecă apelul în conformitate cu art. 297 (1) C. proc. civ., în forma de la data pronunţării. Potrivit Curţii de Apel în cauză sunt aplicabile prevederile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora dispoziţiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare şi proceselor în curs de judecată. Curtea a mai reţinut că, în speţă, problema nu se pune cu privire la necompetenţa Curţii de a soluţiona apelul ci dacă, după judecarea apelului, este competentă să evoce fondul în situaţia în care tribunalul nu a intrat în cercetarea fondului.
Recursul Motivele de recurs.
Împotriva deciziei nr. 93 din 18 februarie 2009 a declarat recurs, reclamanta SC C. SA Brăila solicitând ca în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., să dispună casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii la instanţa de apel, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ.
În argumentarea celor două motive recurenta a susţinut:
- Competenţa materială a Curţii de Apel Bucureşti de a soluţiona cauza pe fond a fost hotărâtă prin încheierea interlocutorie din 12 noiembrie 2008, iar revenirea asupra acestei hotărâri de către aceeaşi instanţă este inadmisibilă întrucât încalcă principiul autorităţii de lucru judecat.
- Decizia prin care instanţa de apel s-a declarat necompetentă să judece cauza pe fond este nelegală întrucât încalcă art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în forma de la data pronunţării deciziei nr. 3127 din 20 iunie 2003 de către Curtea Supremă de Justiţie şi art. 725 alin. (1) teza 1 C. proc. civ.
- Este contradictorie distincţia făcută de Curtea de apel în sensul că nu se pune problema competenţei Curţii de a soluţiona apelul ci de a evoca fondul atunci când prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului. În realitate într-o astfel de situaţie Curtea este competentă să judece şi fondul.
- Curtea de Apel a fost investită cu judecata în fond printr-o decizie de casare cu trimitere pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie care, direct şi neechivoc a stabilit, conform art. 315 C. proc. civ., obligaţia instanţei de apel de a judeca în fond litigiul conform art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în forma de la data casării.
- Art. 725 alin. (2) teza a lI-a C. proc. civ., prevede că în caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispoziţiile legii noi privitoare la competenţă sunt pe deplin aplicabile. Prin dispoziţiile legii noi privitoare la competenţă se înţeleg dispoziţiile legii în vigoare la acel moment respectiv cele ale art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în formularea dată de OUG nr. 138/2000.
- Interpretând greşit dispoziţiile art. 725 alin. (2) tezele 1 şi 2 C. proc. civ., instanţa de Apel s-a dezinvestit şi a trimis cauza la tribunal fără să ţină seama de faptul că procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal investite se judecă de acele instanţe.
Intimata prin întâmpinare a combătut punctual motivele invocate de SC C. SA Brăila şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În esenţă, a susţinut că dispoziţiile art. 725 alin. (2) C. proc. civ., privitoare la competenţă, în caz de casare cu trimitere nu vizează problematica soluţiilor care pot fi adoptate de instanţa de apel, iar în ce priveşte aplicarea art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în forma de la data judecării apelului, intimata a considerat că trimiterea cauzei pentru cercetarea fondului este corectă. În final a apreciat că instanţa de apel nu putea să procedeze atât la judecata apelului cât şi la judecata fondului litigiului dacă prima instanţă nu a cercetat fondul.
Recursul este nefondat.
1. - Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Pretinsa existenţă a motivelor contradictorii.
Argumentarea existenţei motivelor contradictorii s-a bazat pe distincţia pe care Curtea de Apel a făcut-o între competenţa sa de a judeca apelul şi competenţa de a evoca fondul, distincţie care în opinia recurentei este una şi aceeaşi problemă.
Înalta Curte, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat, observă că soluţia instanţei de apel se bazează pe un raţionament logico-juridic care a condus în mod just către soluţia din dispozitiv. În concret, trebuie observat că prin Decizia de casare, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul şi a trimis cauza pentru rejudecarea apelului iar în considerente se explicitează faptul că această casare se impune întrucât prin admiterea greşită a excepţiei lipsei calităţii procesual active nu s-au mai soluţionat celelalte excepţii şi nici nu s-a trecut la examinarea fondului. Faţă de soluţia pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie este evident că instanţa de apel a fost investită să judece apelul, fără să se specifice ca judecata să vizeze în mod determinat un anume aspect al apelului.
Aşadar, Curtea de Apel în rejudecare în mod legal a stabilit, pe de o parte, că este competentă să judece apelul, iar pe de altă parte, că în aplicarea art. 297 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat nu poate evoca fondul, dispoziţiile privind judecata apelului fiind de imediată aplicare.
În consecinţă, critica este vădit nefondată.
2. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a fost argumentat pe aplicarea greşită a art. 268 alin. (3), art. 297 alin. (1), art. 315 şi 725 alin. (2) teza I, C. proc. civ.
a. - Prima chestiune care se impune a fi dezlegată priveşte repunerea în discuţie a excepţiei privind necompetenţa Curţii de Apel de a evoca fondul în urma casării cu trimitere pentru rejudecarea apelului dispusă de Curtea Supremă de Justiţie prin Decizia nr. 3127 din 20 iunie 2003.
Faţă de analiza propusă, Înalta Curte observă că prin încheierea din 12 noiembrie 2008, instanţa de apel, ca instanţă de trimitere, a dezlegat problema competenţei Curţii de Apel de a judeca apelul aşa încât nu poate fi vorba de o repunere în discuţie prin Decizia atacată a competenţei Curţii de a judeca fondul din perspectiva art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în forma de la data pronunţării deciziei nr. 93/2009.
Prin urmare, nu se poate reţine încălcarea art. 268 alin. (3) C. proc. civ. Şi dacă s-ar admite ipotetic că nu era necesară distincţia dintre competenţa de a judeca apelul şi competenţa de a evoca fondul în judecarea apelului, ambele excepţii vizând acelaşi lucru, nu s-ar putea da eficienţa cerută de recurentă dispoziţiilor art. 268 alin. (3) C. proc. civ., întrucât judecătorii sunt ţinuţi numai de acele încheieri care pregătesc dezlegarea finală a pricinii. Aceste dispoziţii trebuie înţelese în sensul că judecătorul este ţinut să respecte numai încheierile care cuprind o soluţie legală care pregăteşte dezlegarea finală a litigiului nefiind în intenţia legiuitorului de a-l obliga pe judecător să pronunţe o hotărâre finală conştient fiind că aceasta este susceptibilă de desfiinţare, numai pentru că este nevoit să respecte o încheiere greşită.
În fine, Curtea de Apel însăşi prin considerentele deciziei, pentru a înlătura confuzia între cele două chestiuni puse în discuţie a precizat că „problema nu se pune cu privire la necompetenţa Curţii de Apel de soluţionare a apelului ci, dacă, Curtea de Apel este competentă după judecarea apelului să evoce fondul".
b. Se reproşează instanţei de apel încălcarea art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că, în rejudecare, Curtea de Apel era investită să evoce fondul şi să judece apelul sub toate aspectele. S-a arătat anterior că soluţia Curţii Supreme de Justiţie prin care s-a trimis cauza pentru rejudecarea apelului, aşa cum a fost explicitată în considerente, nu a vizat în sine doar evocarea fondului ci judecarea apelului aşa încât chiar dacă distincţiile făcute de instanţa de apel nu sunt riguros exacte din punct de vedere tehnic juridic nu conduc la reformarea deciziei criticate întrucât soluţia finală s-a dat cu respectarea dispoziţiilor art. 297 alin. (1) raportat la art. 725 alin. (1) C. proc. civ.
Această concluzie are în vedere faptul că judecata în apel, la data pronunţării soluţiei, respectă condiţiile cerute de art. 297 alin. (1) C. proc. civ., care la acel moment nu mai permiteau cercetarea fondului pentru prima dată în calea de atac a apelului. Prin urmare, Curtea, găsind întemeiat apelul şi observând că normele privind aplicarea legii noi sunt de imediată aplicare, a trimis corect cauza tribunalului, în vederea cercetării fondului, respectând astfel prevederile art. 725 alin. (1) C. proc. civ.
c. Nu se poate reţine nici critica privind încălcarea de către Curtea de Apel a dispoziţiilor art. 725 alin. (2) C. proc. civ., întrucât trimiterea pentru rejudecare s-a datorat schimbării normelor privind judecata apelului în sensul că fondul nu poate fi evocat pentru prima dată în apel atunci când prima instanţă nu a făcut o astfel de cercetare.
Altfel spus, dispoziţiile art. 725 alin. (2) C. proc. civ., relative la aplicarea legii noi privitoare la competenţă, în caz de trimitere pentru rejudecare, nu vizează şi soluţiile care pot fi adoptate de instanţa de apel aşa cum sunt reglementate de art. 297 C. proc. civ.
d. În adevăr, prin Decizia Curţii Supreme de Justiţie din 2003, Curtea de Apel a fost legal investită cu judecata apelului, numai că până la data pronunţării s-au schimbat normele privind judecata apelului aşa încât, judecând apelul, soluţia adoptată a fost aceea de trimitere a cauzei pentru ca prima instanţă să se pronunţe pe fond. Această soluţie este legală dar şi raţională întrucât protejează gradele de jurisdicţie conferite părţilor din punct de vedere procedural. În consecinţă se va înlătura critica privind nerespectarea art. 725 alin. (2) C. proc. civ.
Faţă de cele ce preced, conform art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC C. SA BRĂILA împotriva deciziei comerciale nr. 93 din 18 februarie 2009a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 11/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1153/2010. Comercial → |
|---|
