ICCJ. Decizia nr. 11/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 11/2010
Dosar nr. 5900/63/2008
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 20 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, în dosarul nr. 5900/63/2008, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 494 alin. (1), (2) şi (3) C. civ., raportat la dispoziţiile art. 16, art. 44 alin. (2) şi art. 136 alin. (5) din Constituţia României formulată de pârâta SC D.T.C. SRL Craiova.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 494 alin. (1), (2) şi (3) C. civ., raportat la dispoziţiile art. 16, art. 44 alin. (2) şi art. 136 alin. (5) din Constituţia României şi că nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale întrucât a fost analizată constituţionalitatea acestor dispoziţii atât prin Decizia nr. 91 din 4 martie 2003, Decizia nr. 395 din 24 aprilie 2007, cât şi prin Decizia nr. 152 din 22 februarie 2007 prin care Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 494 C. civ., în raport de dispoziţiile art. 16, 44 şi 41 din Constituţia României; că în motivarea acestor decizii Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile art. 494 C. civ., nu încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul de proprietate privată şi nici principiul constituţional al egalităţii în drepturi; că invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 494 C. civ., de către apelanta pârâtă, faţă de motivaţia Curţii Constituţionale, nu constituie o veritabilă excepţie ci, are drept scop doar tergiversarea judecăţii.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs pârâta SC D.T.C. SRL Craiova invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea încheierii de şedinţă din 20 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova şi pe fond admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României formulată de SC D.T.C. SRL, privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 494 alin. (1), (2) şi (3) C. civ., raportat la dispoziţiile art. 16, art. 44 alin. (2), art. 136 alin. (5) din Constituţia României şi suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională.
În dezvoltarea recursului a susţinut următoarele critici:
- În raport de prevederile art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este admisibilă întrucât excepţia a fost ridicată de una din părţile dosarului; priveşte o dispoziţie legală în vigoare la data de 20 mai 2009, iar soluţionarea cauzei deduse judecăţii depinde de prevederile legale criticate pentru neconstituţionalitate; că priveşte o prevedere care nu a fost declarată neconstituţională, printr-o decizie a Curţii Constituţionale; că între părţile litigante nu a mai fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a art. 494 C. civ.; că în excepţiile soluţionate de Curtea Constituţională nu a fost analizată conformitatea art. 494 C. civ., cu dispoziţiile art. 16, art. 44, alin. (2), art. 136 alin. (5) din Constituţia României; că au fost invocate dispoziţiile art. 494 C. civ., care sunt norme de drept material asupra cărora instanţa de fond a apreciat că sunt aplicabile cauzei, fundamentându-şi soluţia pronunţată, de admitere a cererii de chemare în judecată formulată de SC U.E. SRL.
Intimata SC U.E. SRL Slatina a formulat concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că, în raport de prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa comercială nr. 4012 din 21 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 5900/63/2008, s-a admis acţiunea precizată şi s-a obligat pârâta să ridice o magazie construită din lemn şi tablă, un gard de sârmă şi o magazie din BCA aflate pe terenul proprietatea reclamantei situat în oraşul Corabia, judeţul Olt, înscris în C.F. Corabia, iar în caz de refuz autorizează reclamanta să ridice această construcţie pe cheltuiala pârâtei.
Pârâta a formulat apel împotriva sentinţei, iar în faţa instanţei de apel a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 494 alin. (1), (2) şi (3) C. civ., raportat la dispoziţiile art. 16, art. 14 alin. (2), art. 136 alin. (5) din Constituţia României.
Soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicată în faţa instanţei de apel s-a făcut cu aplicarea greşită a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Astfel, conform textului menţionat poate face obiectul excepţiei neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
În cauză aceste condiţii sunt îndeplinite în contextul în care se invocă neconstituţionalitatea prevederilor art. 494 alin. (1), (2) şi (3) C. civ., prevederi legale ce sunt în vigoare, având legătură cu cauza, norme de drept material asupra cărora instanţa de fond s-a pronunţat.
De asemenea, alin. (1) al art. 29 nu limitează posibilitatea invocării unei asemenea excepţii la vreuna din fazele procesuale ale litigiului sau în raport de obiectul acestuia.
Se constată că este îndeplinită şi condiţia conţinută de art. 29 alin. (3) în sensul căreia, prevederile să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Raţionamentul instanţei anterioare conform cu care, Curtea Constituţională a respins prin decizii anterioare excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi, iar aceasta nu ar constitui o veritabilă excepţie ci, are drept scop doar tergiversarea judecăţii este total nejustificat şi în dezacord cu legea.
Art. 29 alin. (3) reglementează situaţia în care nu pot face obiectul excepţiei acele prevederi care deja au fost constatate, prin decizie, ca fiind neconstituţionale, ceea ce nu este cazul în situaţia de faţă.
În atare situaţie, faţă de considerentele expuse se constată că prin încheierea ce face obiectul controlului judiciar, în mod nelegal a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Urmare celor arătate, Înalta Curte va admite recursul şi va modifica încheierea în sensul că admite cererea şi dispune sesizarea Curţii Constituţionale, privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 494 alin. (1), (2) şi (3) C. civ.
În considerarea prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 punctul de vedere al petentei în susţinerea excepţiei se referă la faptul că dispoziţiile art. 494 alin. (1), (2) şi (3) C. civ., sunt discriminatorii şi încalcă dispoziţiile art. 16 din Constituţia României; lezează dreptul de proprietate al persoanei fizice sau juridice care a edificat cu fonduri proprii o construcţie pe terenul proprietatea altei persoane, încălcându-se prevederile art. 44 alin. (2) din Constituţia României; este încălcat principiul inviolabilităţii proprietăţii private, întrucât este afectată însăşi substanţa proprietăţii private a constructorului, chiar şi de rea-credinţă, încălcându-se dispoziţiile conţinute de art. 136 alin. (5) din Constituţia României.
În ce priveşte punctul de vedere al instanţei, Înalta Curte consideră că prevederile art. 494 alin. (1), (2) şi (3) C. civ., nu relevă nici o contradicţie cu textele constituţionale invocate.
De asemenea, se are în vedere că prin prevederile atacate nu se încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul de proprietate privată şi nici principiul inviolabilităţii proprietăţii private, precum şi principiului constituţional al egalităţii în drepturi.
De altfel, practica Curţii Constituţionale, prin deciziile anterior pronunţate, a fost constantă în acest sens.
Pentru motivele expuse, Înalta Curte va admite recursul şi va modifica încheierea atacată, în sensul că va admite cererea şi va dispune sesizarea Curţii Constituţionale, privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 494 alin. (1), (2) şi (3) C. civ., raportat la dispoziţiile art. 16, art. 44 alin. (2) şi art. 136 alin. (5) din Constituţia României şi va trimite dosarul Curţii de Apel Craiova în vederea îndeplinirii formalităţilor de înaintare a dosarului Curţii Constituţionale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC D.T.C. SRL CRAIOVA împotriva încheierii din 20 mai 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială. Modifică încheierea din 20 mai 2009 a Curţii de Apel Craiova, admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi trimite dosarul Curţii de Apel Craiova în vederea îndeplinirii formalităţilor de înaintare a dosarului Curţii Constituţionale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1132/2010. Comercial → |
|---|
