ICCJ. Decizia nr. 10/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 10/2010
Dosar nr. 5127/99/2008
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC C.I. SA IAŞI, prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, a solicitat obligarea pârâtei A.P. IAŞI la plata sumei de 104083,97 lei reprezentând contravaloare penalităţi de întârziere la plata energiei termice pentru perioada decembrie 2000 - noiembrie 2006.
Prin sentinţa comercială nr. 3067/ COM din 9 decembrie 2008, Tribunalul Iaşi a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, pentru creanţa aferentă perioadei decembrie 2000 – iulie 2005 şi a admis, în parte, acţiunea reclamantei. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1723,20 lei reprezentând penalităţi de întârziere pentru perioada iulie 2005 – noiembrie 2006. A respins restul pretenţiilor reclamantei în cuantum de 102360,77 lei, ca fiind prescrise.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, dreptul la acţiune pentru plata drepturilor băneşti aferente perioadei decembrie 2000 – iulie 2005 s-a prescris, fiind aplicat termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958, în raport de acţiunea introdusă în instanţă la data de 16 iulie 2008. Totodată, a reţinut că, în speţă, nu a intervenit recunoaşterea pretenţiilor, întrucât prin procesele verbale de conciliere directă din 17 octombrie 2003 şi 13 iulie 2005 nu sunt arătate în clar sumele ce reprezintă debite şi cele care reprezintă penalităţi şi nici perioada pentru care au fost calculate, iar sumele nu coincid cu cele din acţiune. Pe fond, a reţinut că, în perioada iulie 2005 – noiembrie 2006, reclamanta a furnizat pârâtei energie termică, iar aceasta din urmă nu şi-a îndeplinit obligaţia de a plăti preţul, la termen, datorând penalităţi de întârziere de 0,2 % pe zi din valoarea energiei termice neachitate, în sumă de 1.723,20 lei.
Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, prin Decizia nr. 42 din 18 mai 2009, a respins apelul reclamantei SC C.I. SA IAŞI şi a obligat-o să plătească pârâtei suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de control judiciar a reţinut că, în speţă, nu poate fi reţinută recunoaşterea debitelor aferente perioadei decembrie 2000 – iulie 2005, de către reprezentanţii asociaţiei de proprietari pârâte, întrucât aceasta trebuie să fie fără echivoc, pentru a avea consecinţa juridică a întreruperii cursului prescripţiei dreptului la acţiune, conform art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, reclamanta SC C.I. SA Iaşi, solicitând admiterea recursului, desfiinţarea deciziei recurate şi în consecinţă, modificarea, în parte, a sentinţei în sensul obligării pârâtei şi la plata sumei de 102.360,77 lei reprezentând penalităţi pentru neachitarea la termen a facturilor.
Prin precizările depuse la dosar, la data de 7 ianuarie 2010, reclamanta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În recursul său, reclamanta a relevat situaţia de fapt, criticând Decizia recurată că este greşită pentru că instanţa nu a luat în considerare întreruperea cursului prescripţiei. A mai susţinut că, instanţa de apel, cât şi prima instanţă, au apreciat în mod greşit faptul că recunoaşterile datoriilor cuprinse în cele două procese verbale, de conciliere directă nu reprezintă acte de recunoaştere, în sensul art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958. Recurenta consideră că, înscrisurile, respectiv cele două procese verbale de conciliere directă, sunt acte de întrerupere a cursului prescripţiei.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-pârâtă A.P. a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca legală a deciziei recurate.
Analizând criticile formulate, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Modificarea unei hotărâri pentru motive de nelegalitate se poate cere conform art. 304 pct. 8 C. proc. civ., atunci când instanţa, interpretând greşit actul dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
În speţă, se constată că deşi recurenta invocă dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece recurenta nu se referă la interpretarea greşită a vreunui act dedus judecăţii, ci la greşita interpretare a probelor, care nu constituie motiv de casare ori de modificare a deciziei.
Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de apel că, potrivit regulii generale înscrise în art. 1169 C. civ., reclamantei îi revenea sarcina probei recunoaşterii ce pretinde că a intervenit (la 17 octombrie 2003 şi 13 iulie 2005), însă această probă nu a fost făcută, iar din examinarea proceselor – verbale de conciliere directă din data de 17 octombrie 2003 şi 13 iulie 2005, a constatat că nu poate fi reţinută recunoaşterea de pârâtă a debitelor aferente perioadei decembrie 2000 – iulie 2005, întrucât pentru a avea consecinţa juridică a întreruperii cursului prescripţiei dreptului la acţiune, conform art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958, recunoaşterea trebuia să fie fără echivoc.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se mai constată că în cauză nu operează recunoaşterea pretenţiilor întrucât procesele verbale evocate nu au în conţinutul lor defalcarea pretenţiilor reprezentând debite şi penalităţi şi nici perioada aferentă; de altfel, sumele pretinse nu coincid cu cele din acţiune.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că în cauză nu a fost încălcat textul de lege privind prescripţia extinctivă, ceea ce înseamnă că motivul de nelegalitate înserat la pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., este nefondat.
Prin urmare, motivele de nelegalitate invocate de recurentă prin precizările depuse la dosarul cauzei nu sunt fondate, fapt pentru care, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., urmează să respingă recursul declarat de reclamanta SC C.I. SA IAŞI împotriva deciziei nr. 42 din 18 mai 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.I. SA IAŞI împotriva deciziei nr. 42 din 18 mai 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 11/2010. Comercial → |
|---|
