ICCJ. Decizia nr. 1197/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1197/2010
Dosar nr. 18412/3/2008
Şedinţa publică din 13 aprilie 2010
Deliberând asupra recursului comercial de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 5459 din 3 aprilie 2009, pronunţată în dosarul nr. 18421/3/2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta SC L. SRL în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S.
În considerente, judecătorul fondului a reţinut că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2.453.000 lei, reprezentând ratele achitate conform contractului de vânzare cumpărare de acţiuni din 27 iunie 1997, ce a fost desfiinţat. Judecătorul a apreciat netemeinicia cererii reclamantei, reţinând că raporturile dintre părţi au fost guvernate de prevederile contractului de vânzare cumpărare acţiuni din 27 iunie 1997, prin care pârâta a vândut reclamantei acţiuni reprezentând 50,99% din capitalul social al SC S. SA Codlea, preţul acţiunilor urmând a fi plătit o parte sub formă de avans, iar restul în 8 rate anuale, rate ce au fost reeşalonate, prin cate adiţionale ulterioare. Printr-un alt act adiţional, încheiat la data de 3 iulie 2000, s-a stipulat un pact comisoriu de gradul IV privind desfiinţarea de drept, fără somaţie, a contractului în cazul neplăţii la scadenţă a două rate consecutive. În condiţiile în care reclamanta nu a respectat obligaţia de plată a două rate consecutive, pârâta s-a prevalat de pactul comisoriu de ultim grad stipulat în contract şi s-a reînscris ca acţionar al societăţii.
Judecătorul a înlăturat ca nerelevante susţinerile reclamantei referitoare la situaţia financiară a societăţii privatizare (intrarea în reorganizare judiciară şi faliment, ca urmare a situaţiei economice determinată de pesta porcină), aceste susţineri neputând modifica drepturile şi obligaţiile părţilor, reclamanta recunoscând că nu a achitat două rate consecutive.
Judecătorul fondului a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor OG nr. 25/2002, care reglementează monitorizarea executării obligaţiilor asumate de cumpărători pe perioada derulării contractelor de vânzare cumpărare acţiuni, monitorizare care se aplică şi contractelor încheiate anterior adoptării acestei ordonanţe şi aflate în derulare, pentru efectele produse după intrarea sa în vigoare (cu referire la Decizia nr. 189/2004 a Curţii Constituţionale prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 şi art. 21 din OG nr. 25/2002). Or, potrivit art. 21 din acest act normativ, în cazul desfiinţării contractului pe cale convenţională ori judiciară, A.V.A.S. va reţine de la cumpărător toate sumele achitate de acesta în contul contractului, inclusiv ratele, până la desfiinţarea acestuia. De asemenea a apreciat incidenţa Normelor metodologice de aplicare a OG nr. 25/2002 aprobate prin HG nr. 489/2003, care sunt aplicabile contractelor aflate în derulare la data adoptării, ratele neachitate de reclamantă având data scadentă ulterior intrării în vigoare a Normelor metodologice.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta SC L. SRL, solicitând admiterea apelului şi schimbarea sentinţei apelate în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată.
În motivare apelanta a arătat că judecătorul fondului a apreciat greşit cu privire la prevederile legale incidente în cauză, menţionând că rezoluţiunea conduce la desfiinţarea retroactivă a contractului şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, astfel încât ca urmare a intervenirii pactului comisoriu şi a reînscrierii intimatei pârâte în calitate de acţionar al SC S. SA Codlea se impunea restituirea sumelor achitate cu titlu de rate contractuale.
Apelanta a mai susţinut că judecătorul fondului a reţinut în mod greşit că intimata pârâtă avea dreptul ope legis să reţină sumele achitate cu titlu de rate contractuale, neobservând clauza contractuală care stipula că în caz de rezoluţiune se reţin de către A.V.A.S. sumele reprezentând dobânzi şi penalităţi, fără a face referire la ratele achitate. În plus, judecătorul fondului a făcut o aplicare retroactivă a prevederilor OG nr. 25/2002, apreciind că intimata poate reţine şi sumele achitate anterior adoptării acestui act normativ. Apelanta a mai menţionat că a solicitat sumele achitate cu titlu de rate contractuale doar până la intrarea în vigoare a OG nr. 25/2002, nu şi ulterior acestei date.
Prin întâmpinare, intimata pârâtă a solicitat respingerea apelului ca nefondat, apreciind ca fiind legală şi temeinică sentinţa pronunţată de judecătorul fondului.
Prin Decizia comercială nr. 385 din 22 octombrie 2009 Completul de apel din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins apelul declarat de apelanta reclamantă împotriva sentinţei de fond, ca neîntemeiată.
În considerente, completul de judecată a apreciat că judecătorul fondului a reţinut corect situaţia de fapt, respectiv că la data rezoluţiunii contractului de vânzare cumpărare acţiuni era în vigoare OG nr. 25/2002 şi că data scadentă a ratelor neachitate se situează, de asemenea, ulterior acestui moment. S-a reţinut, deci, că neplata ratelor şi rezoluţiunea contractului sunt efecte ce au avut loc după intrarea în vigoare a actului normativ menţionat, astfel încât sunt pe deplin aplicabile prevederile ordonanţei privind reţinerea sumelor achitate cu titlu de rate contractuale. În consecinţă, a înlăturat critica apelantei referitoare la aplicarea retroactivă a prevederilor OG nr. 25/2002.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta SC L. SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului declarat cu consecinţa schimbării sentinţei de fond şi admiterii cererii de chemare în judecată.
În motivare, recurenta - reclamanta, după o prezentare pe larg a prevederilor apreciate ca relevante din contractul de vânzare cumpărare acţiuni şi din actele adiţionale, a susţinut că atât completul de apel cât şi judecătorul fondului au pronunţat hotărâri ce vin în contradicţie cu principiile fundamentale ale drepturilor şi obligaţiilor asumate contractual, precum şi cu principiile constituţionale.
În considerarea acestei critici, recurenta a arătat că rezoluţiunea contractului antrenează desfiinţarea raportului obligaţional şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, părţile fiind ţinute să-şi restituie reciproc şi simultan toate prestaţiile. În condiţiile intrării în vigoare a OG nr. 25/2002, şi acceptând că intimata este în drept să reţină sumele achitate după acest moment, acesta este însă datoare să restituie sumele achitate anterior adoptării OG nr. 25/2002, sume pentru care sunt aplicabile prevederile Codului civil, ce impun repunerea în situaţia anterioară, în cazul desfiinţări contractului. Or, potrivit prevederilor contractuale, astfel cum sunt enunţate în actul adiţional din 3 iulie 2001, intimata avea dreptul să reţină doar penalităţile şi dobânzile calculate la data desfiinţării contractului.
Recurenta mai susţine că instanţele nu au ţinut cont de faptul că intimata a optat pentru punerea în executare a pactului comisoriu, că valorificat gajul asupra acţiunilor pe cale le-a reînscris pe numele său, repunându-se astfel în situaţia anterioară.
Recurenta apreciază ca fiind eronată interpretarea dată prevederilor art. 21 din OG nr. 25/2002, pentru sumele achitate anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, deciziile pronunţate de Curtea Constituţională statuând în mod clar că art. 21 este constituţional în măsura în care dispune doar pentru viitor.
Deşi legal citată, intimata nu s-a prezentat la termenele acordate şi nu a depus întâmpinare.
Analizându-se actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate, se apreciază că recursul nu este fondat. Una din criticile recurentei vizează aplicarea principiului repunerii în situaţia anterioară doar pentru una dintre părţile contractuale, respectiv pentru intimată care s-a reînscris ca acţionar al societăţii privatizate. Această critică nu poate fi reţinută. Aşa cum arată chiar recurenta, reînscrierea intimatei ca acţionar la SC S. SA Codlea a avut la baza executarea gajului instituit asupra acţiunilor, gaj care garanta respectarea de către recurentă a obligaţiei de plată a ratelor contractuale. Deşi îmbracă forma unei repuneri în situaţia anterioară, reînscrierea intimatei în calitate de acţionar nu poate fi considerată doar ca având acest caracter, ci reprezintă, de fapt, executarea garanţiei pentru neîndeplinirea obligaţiei asumate. În consecinţă, această critică va fi înlăturată.
O a doua critică a recurentei vizează aplicarea cu titlu retroactiv a prevederilor OG nr. 25/2002, prin considerarea de către completul de apel şi de către judecătorul fondului că nu pot fi restituite sumele achitate cu titlu de rate contractuale, chiar dacă au fost achitate anterior intrării în vigoare a ordonanţei menţionate. Nici această critică nu poate fi reţinută. Referirile recurentei la modul de interpretare a deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională în deciziile ce vizau controlul de constituţionalitate al prevederilor art. 2 şi art. 21 din OG nr. 25/2002 nu au suport în considerentele acestor decizii. Astfel, în niciuna din decizii, Curtea Constituţională nu se referă la perioada pentru care se aplică aceste texte legale. Curtea Constituţională menţionează expres că dispoziţiile ordonanţei se aplică pentru efectele produse după intrarea sa în vigoare. Or, aceste efecte sunt reprezentate, aşa cum a menţionat, de altfel şi completul de apel, de neplata la termenele scadente a ratelor contractuale şi desfiinţarea contractului. Doar aceste efecte trebuie să se situeze, în lumina considerentelor din deciziile Curţii Constituţionale, ulterior momentului intrării în vigoare a OG nr. 25/2002. Însă, în nici una din decizii, Curtea Constituţională nu a fost chemată să se pronunţe expres cu privire la întinderea daunelor interese, ori cu privire la modul în care trebuie să se aplice modalitatea de stabilire a prejudiciilor.
În acest context, nu poate fi reţinută susţinerea recurentei în sensul că art. 21 din OG nr. 25/2002 are în vedere doar sumele achitate cu orice titlu de către cumpărătorul acţiunilor ulterior momentului intrării în vigoare a actului normativ. Subliniem că deciziile Curţii Constituţionale au statuat asupra inexistenţei retroactivităţii textului legal, doar din perspectiva efectelor ce pot atrage desfiinţarea contractului, iar nu asupra modului de stabilire şi la cuantumului prejudiciului ce revine intimatei.
În consecinţă, se apreciază că în mod corect a reţinut completul de apel aplicabilitatea prevederilor OG nr. 25/2002 doar raportat la împrejurările care au condus la desfiinţarea contractului, precum şi la desfiinţarea contractului. În condiţiile în care aceste efecte se situează sub imperiul prevederilor OG nr. 25/2002, intimata este în drept să reţină şi să calculeze prejudiciul suferit în urma desfiinţării contractului în raport de acest act normativ, respectiv este în drept să reţină toate ratele achitate de recurentă în contul contractului.
Pentru considerentele reţinute, şi apreciindu-se legalitatea deciziei pronunţate de completul de apel, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC L. SRL Braşov împotriva deciziei nr. 385 din 22 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1194/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1199/2010. Comercial → |
|---|
