ICCJ. Decizia nr. 1249/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1249/2010
Dosar nr. 34211/3/2007
Şedinţa publică din 15 aprilie 2010
Deliberând asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 15566 din 27 decembrie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC C. SRL împotriva pârâtei A.V.A.S. ca neîntemeiată, acţiune având ca obiect obligarea pârâtei la restituirea unui număr de 303.298 acţiuni deţinute la SC S. SA şi la plata sumei de 300.000 lei cu titlu de daune, reprezentând beneficiu nerealizat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut că între pârâtă şi cesionarul S.A. s-a încheiat la 18 aprilie 2000 contractul de privatizare prin care s-a cesionat un număr de 407.709 acţiuni, reprezentând 94,537% din capitalul social al SC S. SA Tulcea.
La 14 decembrie 2000, cesionarul şi A.V.A.S. au convenit ca un număr de 303.298 acţiuni reprezentând 70,327% din capitalul social al SC S. SA să fie cesionate reclamantei.
Tribunalul a reţinut că, prin actul adiţional, clauza 8.10 şi aproape toate clauzele din contract au rămas aceleaşi, obligaţiile asumate fiind preluate de noua cesionară, respectiv, reclamanta, care prin clauza 8.10 din contract, astfel cum rezultă din actul adiţional, s-a obligat să efectueze investiţii în numerar, într-un interval de 2 ani, în valoare de 12,7 miliarde lei. Întrucât reclamanta nu şi-a respectat obligaţia de efectuare a investiţiilor, devine operantă clauza 8.10 lit. d) din contract, care în opinia Tribunalului, a fost transmisă integral cesionarului, care-i permite pârâtei să execute gajul asupra acţiunilor, preluându-le în contul creanţei şi reînscriindu-se ca acţionar al SC S. SA Tulcea.
Tribunalul a mai reţinut că teza invocată în acţiune, potrivit căreia gajul s-ar fi stins prin efectul novaţiei operate în baza actului adiţional din 14 decembrie 2000, nu poate fi primită, conţinutul acestui act fiind edificator, act care face referire strict la cesiunea de acţiuni către reclamantă, celelalte clauze ale contractului rămânând nemodificate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, reclamanta, apel înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 11 martie 2008.
În motivarea apelului declarat, apelanta a arătat că sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală, datorită interpretării realizate de prima instanţă cu privire la actul adiţional din 14 decembrie 2000 la contractul de vânzare - cumpărare acţiuni din 18 aprilie 2000.
Apelanta a arătat că nu poate fi reţinută motivarea dată de prima instanţă cu privire la modificarea clauzei 8.10 din contract, în sensul că s-a avut în vedere doar modificarea art. 8, iar nu întregul articol, întrucât o atare interpretare înfrânge principiul voinţei reale a părţilor contractante, care au stabilit fără echivoc modificarea art. 8.10 din contract.
Apelanta a învederat că în mod greşit prima instanţă a reţinut că părţile au prevăzut în actul adiţional doar cesiunea de creanţă, fără modificarea niciunei clauze, întrucât actul adiţional a prevăzut la pct. 1 cesiunea de creanţă şi modificarea terminologică, iar la pct. 2 s-a avut în vedere modificarea art. 8.10 din contract.
Apelanta a mai arătat că sentinţa de fond încalcă autoritatea de lucru judecat, întrucât prin hotărârile pronunţate în dosarul nr. 38130/3/2005, instanţele judecătoreşti au stabilit în mod irevocabil că art. 8.10 din contract a fost modificat în mod expres prin actul adiţional din 14 decembrie 2000.
Prin Decizia nr. 282 din 4 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins apelul declarat de apelanta - reclamantă ca nefondat.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că în mod corect prima instanţă a reţinut că intenţia părţilor contractante a fost de modificare a art. 8, prin actul adiţional din 14 decembrie 2000, iar nu a art. 8.10 în totalitatea sa, cum susţine apelanta, părţile statuând în mod expres şi neîndoielnic că toate celelalte clauze ale contractului rămân neschimbate.
Instanţa de apel a respins şi critica relativă la încălcarea autorităţii de lucru judecat, întrucât pentru a putea fi invocată trebuia îndeplinită tripla identitate de obiect, cauză şi părţi şi trebuia să reiasă din dispozitivul hotărârii irevocabile.
Curtea de Apel a respins şi ultimul motiv de apel reţinând că nefiind modificat în totalitate art. 8.10 din contract, nu se poate constata incidenţa răspunderii civile delictuale, în speţă fiind modificat doar art. 8.10 din contract.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, apelanta-reclamantă, criticând Decizia atacată în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 7 C. proc. civ.
1. În susţinerea căii de atac declarată, recurenta a arătat că hotărârea atacată este nelegală întrucât încalcă puterea de lucru judecat a instanţelor judecătoreşti, instanţa de apel făcând o greşită interpretare a actului juridic dedus judecăţii conform art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Sub acest aspect, recurenta a arătat că prin sentinţa nr. 8013 din 6 octombrie 2006 definitivă prin respingerea apelului prin Decizia nr. 251 din 16 mai 2007 şi irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 278 din 31 ianuarie 2008, instanţele judecătoreşti au soluţionat acţiunea declanşată de A.V.A.S., reţinând că prin actul adiţional din 14 decembrie 2000 părţile au înţeles să modifice art. 8.10 în întregul său, iar nu doar art. 8 din contractul iniţial de privatizare, astfel cum au reţinut instanţele în prezenta cauză.
Recurenta a arătat că prin intermediul autorităţii de lucru judecat se urmăreşte evitarea contradicţiilor de practică judiciară, Tribunalul şi Curtea de Apel intrând în conflict cu hotărârile judecătoreşti arătate, prin soluţiile pronunţate.
2. Recurenta a mai arătat că în speţă, intimata a acţionat dincolo de limitele contractului încheiat, întrucât a acţionat în baza contractului iniţial care nu mai era în vigoare şi ca atare problema, în speţă, este atragerea răspunderii intimatei pe tărâm delictual, iar nu contractual, deoarece intimata nu a înfrânt nicio obligaţie contractuală.
Intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte, examinând motivele de nelegalitate invocate, reţine că recursul declarat este întemeiat pentru următoarele considerente:
Se reţine că prin actul adiţional încheiat la data de 14 decembrie 2000, părţile prezentului litigiu şi primul cesionar S.A. au convenit cesionarea unui număr de 303.298 acţiuni reprezentând 70,327% din capitalul SC S. SA de către fostul cesionar către recurentă, convenindu-se trei clauze de la I la III, respectiv: clauza I – care vizează modificarea terminologică, clauza II – care vizează modificarea art. 8.10 din contract şi clauza III care prevede că toate clauzele contractului din 18 aprilie 2000 care nu fac obiectul prezentului act adiţional rămân nemodificate.
Ca atare, Înalta Curte reţine că prin actul adiţional din 14 decembrie 2000 s-au modificat în mod expres nu doar părţile iniţiale ale contractului, cum în mod eronat au reţinut instanţele de fond, dar şi art. 8.10 din contractul de privatizare, articol care, potrivit clauzei II din actul adiţional a fost modificat în ansamblul său, prin înlăturarea subpunctelor existente în contractul iniţial de privatizare, respectiv 1, 2 şi 3, care vizau garantarea realizării investiţiilor de către cesionar, în speţă, recurenta, prin instituirea unor obligaţii de garantare a investiţiilor şi a unei obligaţii de plată a unor penalităţi de întârziere de 15% din suma rămasă neinvestită la sfârşitul perioadei prevăzute pentru realizarea investiţiilor.
O atare interpretare rezultă din trimiterea expresă pe care clauza II din actul adiţional o face la art. 8.10 din contract, nefiind vorba despre clauze contractuale îndoielnice.
De altfel, Înalta Curte reţine că o atare interpretare a raporturilor contractuale dintre părţile în proces a fost dată de către instanţele de judecată şi confimată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 278 din 31 ianuarie 2008, într-un alt proces declanşat la iniţiativa A.V.A.S., intimata din prezenta cauză.
Ca atare, întrucât, în cadrul procesului anterior citat, instanţele de judecată au respins acţiunea A.V.A.S. tocmai pe considerentele anterior arătate, respectiv, de modificarea a clauzei 8.10 din contract prin actul adiţional din 14 decembrie 2000, acestea fiind singurele argumente de respingere a acţiunii intimatei din cauza de faţă, Înalta Curte apreciază că primul motiv de recurs invocat de recurentă este întemeiat, întrucât, rolul instanţei supreme este acela de mediator al conflictelor de jurisprudenţă, abaterea ei de la acest principiu ducând la încălcarea principiului securităţii juridice. Or, chiar dacă nu se poate reţine, în speţă, tripla identitate de obiect, cauză şi părţi, care în ipoteza întrunirii ar fi determinat respingerea acţiunii conform art. 1201 C. civ., Înalta Curte reţine că nu se poate interpreta una şi aceeaşi convenţie dintre părţile în proces, în diferitele litigii generate de executarea acestei convenţii, în mod diferit, chiar diametral opus, întrucât s-ar crea discriminare şi s-ar afecta principiul securităţii juridice pe care instanţa supremă este menită, prin rolul ei de unificare a jurisprudenţei, să-l apere.
Înalta Curte nu poate primi susţinerile intimatei în sensul că litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. 7651/3/2007, vizând anularea reînscrierii A.V.A.S. ca acţionar la SC S. SA a fost respins irevocabil, întrucât, instanţele judecătoreşti au fost chemate să statueze asupra altor probleme de drept, vizând interpretarea dispoziţiilor Legii nr. 137/2002, nefăcându-se interpretarea dispoziţiilor art. 8.10 din contractul de privatizare de către niciuna dintre instanţele de judecată chemate să se pronunţe în cauză.
Nu poate fi primită de către Înalta Curte nici susţinerea intimatei în sensul că obligarea acesteia la restituirea acţiunilor ar trebui să fie o acţiune subsidiară anulării reînscrierii A.V.A.S. ca acţionar, întrucât demersul juridic poate fi şi invers, cu atât mai mult cu cât faptul material al înscrierii A.V.A.S. ca acţionar este ulterior actului material al preluării acţiunilor de la recurentă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge motivul de nelegalitate invocat, în sensul că instanţele de fond au fost chemate să pronunţe pe tărâm delictual şi s-au pronunţat în baza clauzelor contractuale, având în vedere conţinutul hotărârilor judecătoreşti date de instanţele de fond şi de apel, care au respins argumentele recurentei privind reţinerea răspunderii delictuale, tocmai datorită interpretării date contractului încheiat de părţi.
Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., Curtea va admite recursul declarat şi va modifica în tot Decizia recurată, în sensul că va admite apelul, va schimba în tot sentinţa atacată şi în consecinţă va admite în parte acţiunea reclamantei, dispunând obligarea pârâtei la restituirea unui număr de 303.298 acţiuni deţinute la SC S. SA Tulcea, către reclamantă. Înalta Curte reţinând că pârâta a acţionat în afara cadrului contractual astfel cum a fost stabilit prin contractul din 2000 modificat prin actul adiţional din 14 decembrie 2000.
Totodată, Înalta Curte va respinge cel de-al doilea capăt de cerere din acţiunea de fond, reţinând că reclamanta nu a solicitat şi nu a administrat probe în dovedirea beneficiului nerealizat pe parcursul derulării procesului de faţă, conform art. 1169 C. civ.
În baza principiului disponibilităţii aplicabil în procesul civil, Curtea va lua act că recurenta îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC C. SRL Tulcea, împotriva deciziei nr. 282 din 4 iunie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o modifică în tot şi în consecinţă:
Admite apelul declarat de reclamanta SC C. SRL Tulcea împotriva sentinţei comerciale nr. 15566 din 27 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o schimbă în tot în sensul că:
Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta SC C. SRL Tulcea împotriva pârâtei A.V.A.S. Bucureşti şi obligă pârâta la restituirea unui număr de 303.298 acţiuni deţinute la SC S. SA Tulcea către reclamantă. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000 lei (ron) cu titlu de daune, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1247/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1251/2010. Comercial → |
|---|
