ICCJ. Decizia nr. 1253/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1253/2010
Dosar nr. 39230/3/2006
Şedinţa publică din 15 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 2760 din 18 februarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost respinsă ca nefondată cererea principală prin care reclamanta SC G.A. SRL solicitase instanţei obligarea pârâtei S.Z. România, Federaţia Sindicatelor, de a respecta prevederile art. 4 lit. a) şi c) din contractul de asociere din 17 ianuarie 2005, respectiv de a pune la dispoziţie şi de a asigura paşnica folosinţă a spaţiului situat în Bucureşti, sector 3, precum şi obligarea pârâtei SC C.S.C. SRL de a evacua imobilul situat la aceeaşi adresă, respectiv terenul în suprafaţă de 2.188 mp şi construcţia în suprafaţă de 1.009 mp edificată pe acest teren, pe care le ocupă abuziv.
Prin aceeaşi sentinţă au fost respinse şi cererile reconvenţionale formulate de pârâte prin care S.Z. România solicitase constatarea nulităţii absolute a contractului de asociere în participaţiune, pentru cauză ilicită şi obiect ilicit, iar SC C.S.C. SRL solicitase constatarea dreptului său de retenţie asupra imobilului în virtutea îmbunătăţirilor aduse spaţiului.
În esenţă, instanţa de fond a reţinut că reclamanta se află în culpă deoarece nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a cotei-părţi din profitul obţinut în urma asocierii şi nici nu a ţinut o evidenţă clară contabilă a activităţii desfăşurate în urma asocierii, pe care avea obligaţia de a o transmite pârâtei, aşa încât, denunţarea unilaterală a contractului din partea S.Z. România, făcută la 5 iulie 2006, în considerarea pactului comisoriu de gradul IV convenit în art. 10 lit. c) din contract, a fost întemeiată.
Ca atare, această pârâtă nu mai este ţinută de obligaţiile asumate prin contract, motiv pentru care cererea principală formulată de reclamantă a fost respinsă atât cu privire la obligarea executării contractului cât şi cu privire la evacuarea pârâtei SC C.S.C. SRL.
Urmare reţinerii ca întemeiate a denunţării unilaterale a asocierii de către pârâta S.Z. România şi deci a desfiinţării contractului la data de 5 iulie 2006, instanţa a respins reconvenţionala acestei pârâte prin care invocase nulitatea absolută a contractului de asociere, nulitate care, chiar dacă ar mai fi fost contractul în fiinţă, nu ar fi putut fi invocată, deoarece, prin argumentele aduse în susţinerea acestei nulităţi, pârâta - reclamantă viza executarea necorespunzătoare a clauzelor contractuale şi nicidecum încălcarea unor dispoziţii imperative ale legii la momentul încheierii contractului.
Cât priveşte reconvenţionala formulată de pârâta SC C.S.C. SRL instanţa a apreciat că nu poate fi admisă câtă vreme această pârâtă nu este evacuată din spaţiu şi nici nu a investit instanţa cu vreo cerere în solicitarea contravalorii îmbunătăţirilor aduse spaţiului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri atât reclamanta cât şi pârâtele, solicitând schimbarea ei cu privire la cererea principală, a cărei admitere a fost solicitată de apelanta - reclamantă, cât şi cu privire la cheltuielile de judecată neacordate celor două pârâte, cerere ce a vizat apelurile pârâtelor - reclamante.
Prin Decizia comercială nr. 442 din 3 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, s-a constatat nul apelul reclamantei şi au fost admise apelurile pârâtelor, sentinţa de fond fiind schimbată în parte în sensul obligării reclamantei la câte 12.500 lei cheltuieli de judecată fiecărei pârâte, suma reprezentând onorariul apărătorului şi expertului, cu menţinerea restului dispoziţiilor sentinţei.
Prin aceeaşi decizie apelanta - reclamantă a fost obligată să plătească fiecărei apelante - pârâte câte 2.380 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a decide astfel instanţa de apel a reţinut că deşi reclamanta a formulat apel prin avocat R.C., aceasta nu a făcut dovada mandatului său, deşi instanţa i-a acordart două termene în acest sens, cu atât mai mult cu cât semnătura de pe cererea de apel cât şi de pe delegaţiile de substituire pe care aceasta le dăduse numiţilor C.B. şi M.M.A., era total diferite, deşi ele reprezentau aceeaşi persoană.
În consecinţă, având în vedere că nici societatea apelantă, care a figurat cu termen în cunoştinţă în dosar, nu şi-a însuşit apelul făcut de avocat fără împuternicire, instanţa de apel a constatat nulitatea apelului reclamantei în considerarea dispoziţiilor art. 287 alin. (2) teza I C. proc. civ. şi art. 133 C. proc. civ.
Cât priveşte apelurile pârâtelor, instanţa a reţinut că din actele dosarului de fond rezulta că acestea au suportat onorariul expertului şi cel avocaţial, că aceste cheltuieli au fost făcute în combaterea acţiunii principale, aşa încât, în considerarea dispoziţiilor art. 274 – art. 276 C. proc. civ., chiar dacă au fost respinse şi cererile reconvenţionale, reclamanta a fost obligată la plata acestor cheltuieli efectuate la fond, precum şi a celor suportate în apel de aceleaşi părţi.
Nemulţumită de această decizie, reclamanta a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.
În argumentarea recursului, pe cale de excepţie, recurenta a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant al pârâtelor în apel, avocatul Anamaria Ibănescu, ce a pus concluzii în apel, fiind avocat stagiar, aşa încât, în speţă, au fost încălcate dispoziţiile art. 22 din Legea 51/1995 potrivit cărora avocaţii stagiari pot reprezenta părţile doar în faţa judecătoriilor.
În consecinţă, ea nu putea fi obligată să suporte cheltuielile de judecată în apel.
Pe fondul cauzei, recurenta critică Decizia din apel pentru că a fost dată cu interpretarea greşită a actului dedus judecăţii, instanţa de apel făcând o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 68 alin. (1) și (3) C. proc. civ. şi art. 69 alin. (2) C. proc. civ.
Astfel, din moment ce în dosarul de fond se găseşte delegaţia avocatului R.C., iar în acest mandat nu este precizată întinderea mandatului avocatului, se prezumă că mandatul este valabil pentru toate actele judecăţii, deci şi pentru exercitarea apelului.
Mai mult, o asemenea împuternicire dată avocatului exista cu mult înainte de declararea apelului, ea fiind valabilă şi pentru recurs, aşa încât instanţa de apel a constatat greşit nulitatea apelului.
Prin cea de-a treia critică, recurenta apreciază că Decizia din apel este dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 274 – art. 276 C. proc. civ., instanţa nemotivând – de altfel – de ce nu a avut în vedere şi faptul că şi cererile reconvenţionale au fost respinse, aşa încât nu se puteau acorda cheltuielile de judecată suportate de pârâte în cererea lor, expertiza vizând exclusiv obiectul reconvenţionalelor.
La dosarul cauzei a fost ataşat mandatul dat de recurentă la 15 aprilie 2010 avocatelor R.C. şi M.D. pentru asistenţă juridică şi reprezentare în recurs precum şi mandatul dat de intimatele - pârâte la 14 aprilie 2010 avocatei I.V.
Recursul reclamantei este întemeiat doar sub aspectele ce urmează a fi analizate, respectiv:
Anterior analizării criticilor se impune a se face precizări sub aspectul încadrării acestora în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Deşi recurenta în preambulul recursului cât şi prin enunţul dat fiecărei critici invocă motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., Curtea apreciază, în considerarea dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., că dezvoltarea criticilor se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ele vizând greşita interpretare şi aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor vizând mandatul avocatului şi întinderea lui – art. 68 alin. (3) şi art. 69 alin. (2) C. proc. civ. –, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată – art. 274 – art. 276 C. proc. civ.
Cât priveşte excepţia lipsei calităţii de reprezentant a avocatei pârâtelor în apel, invocată pentru prima dată în recurs, Curtea apreciază că urmează a fi analizată în condiţiile art. 136 C. proc. civ. coroborat cu art. 161 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 162 C. proc. civ.
Astfel, din dosarul de apel rezultă că apelantele - pârâte au fost reprezentate la judecata în fond a apelurilor de avocat A.I., cu delegaţie şi card pentru exercitarea profesiei de avocat emis de Baroul Bucureşti, menţionat expres în practicaua deciziei din apel.
Susţinerea recurentei, invocată pe cale de excepţie în recurs, privind neîndeplinirea condiţiilor din partea avocatei Ibănescu pentru a putea reprezenta părţile şi susţine apelul pârâtelor este o excepţie procedurală ce vizează exercitarea mandatului dat avocatei de către apelantele pârâte şi care putea fi invocată în faţa instanţei de recurs doar în situaţia în care nu ar fi fost nevoie de o verificare a împrejurărilor invocate în afara dosarului, cerinţă impusă de dispoziţiile art. 162 C. proc. civ., ceea ce nu este cazul în speţă, îndeplinirea condiţiilor stipulate în art. 22 din Legea 51/1995 impunând efectuarea unor asemenea verificări.
În consecinţă, o asemenea excepţie procedurală nu poate fi invocată în recurs, nefiind îndeplinite condiţiile stipulate în art. 162 C. proc. civ.
Cât priveşte fondul recursului, Curtea apreciază criticile recurentei ca fiind parţial întemeiate, respectiv cele privitoare la acordarea cheltuielilor de judecată pârâtelor, urmare admiterii apelurilor acestora.
Potrivit dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., cheltuielile de judecată vor fi suportate, la cerere, de partea căzută în pretenţii.
În speţă, la fond, au fost respinse atât cererea principală a reclamantei cât şi cererile reconvenţionale formulate de pârâte.
Instanţa de apel, deşi reţine acest aspect, ajunge greşit la concluzia că cheltuielile suportate de pârâte şi la care acestea sunt îndreptăţite au fost efectuate de acestea numai în combaterea cererii principale, deoarece concluziile avocatului au vizat şi susţinerea cererilor reconvenţionale respinse.
În consecinţă fiecare dintre părţi era căzută în pretenţii în propria sa cerere, astfel încât nici una dintre ele nu era îndreptăţită în a solicita acoperirea cheltuielilor de către partea adversă.
În consecinţă, Curtea apreciază că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. şi a admis apelurile pârâtelor, formulate exclusiv pe această chestiune, motiv pentru care recursul reclamantei urmează a fi admis pe acest aspect iar Decizia din apel modificată în sensul respingerii apelurilor pârâtelor.
Cât priveşte apelul reclamantei, constatat nul pentru că avocatul acesteia nu şi-a dovedit calitatea de reprezentant, Curtea apreciază ca legală şi temeinică Decizia recurată.
Astfel, deşi recurenta invocă încălcarea dispoziţiilor art. 68 alin. (3) şi art. 69 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora mandatul este presupus dat pentru toate actele judecăţii, chiar dacă nu cuprinde nicio arătare în această privinţă, iar avocatul care a asistat partea la fond poate, chiar fără mandat, să exercite apelul, Curtea reţine din încheierile interlocutorii din apel şi din Decizia recurată că instanţa, având în vedere necondoranţa semnăturilor de pe cererea de apel, delegaţia de substituire şi motivele de apel – semnături care de fiecare dată erau altele deşi reprezentau acelaşi avocat, R.C. – a acordat două termene (9 iunie 2009 şi 22 iunie 2009) pentru ca societatea apelantă să-şi însuşească actele procedurale întocmite în numele său de respectivul avocat sau să facă dovada mandatului avocatului, obligaţii neîndeplinite.
Este adevărat că avocatul R.C. a reprezentat reclamanta la fond în temeiul delegaţiei aflată la dosar nr. 39230/3/2006 dar, după cum rezultă din împuternicirea avocaţială, mandatul a fost dat expres doar pentru reprezentare în faţa Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, nu şi pentru alte instanţe, cum greşit susţine recurenta.
În temeiul acestui mandat şi al dispoziţiilor art. 69 alin. (2) C. proc. civ. avocatul R.C. putea doar să declare apelul – ceea ce a şi făcut – dar ulterior aceasta nu mai putea reprezenta partea decât în virtutea unui nou mandat, valabil pentru instanţa de apel.
Cum avocatul nu a depus un asemenea mandat şi cum societatea reclamantă - apelantă, deşi s-au acordat două termene în acest scop, nici nu a probat mandatul avocatului, nici nu şi-a însuşit actele procedurale făcute de acesta în numele său, corect instanţa de apel, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 161 C. proc. civ., a constatat nul apelul în temeiul dispoziţiilor art. 133 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 287 alin. (2) C. proc. civ.
În consecinţă, Curtea va menţine Decizia recurată pe aspectul soluţionării apelului reclamantei, urmând a o modifica doar pe aspectul apelurilor pârâtelor, pentru argumentele deja expuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC G.A. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 442 din 3 noiembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, modifică în parte Decizia recurată, în sensul că respinge apelurile pârâtelor S.Z. România, Federaţia Sindicatelor Bucureşti, şi SC C.S.C. SRL Bucureşti declarate împotriva sentinţei nr. 2760 din 18 februarie 2009 pronunţată de Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1251/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1261/2010. Comercial → |
|---|
