ICCJ. Decizia nr. 1251/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1251/2010
Dosar nr. 6492/1/2009
Şedinţa publică din 15 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanţii N.E. (fostă C.) şi E.N. au chemat în judecată pârâta SC F.D.F.E.E.M.S. SA Bucureşti solicitând anularea notei de constatare din 21 mai 2007, a procesului verbal de stabilire a despăgubirilor din 21 mai 2007, a procesului verbal de analiză a abaterilor din 29 mai 2007, a bonului de mişcare şi a facturii fiscale privind suma de 4.739,51 lei în cazul în care a fost emisă.
Prin sentinţa nr. 3467 din 2 martie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins acţiunea reclamanţilor, reţinând în esenţă, că actele juridice contestate au fost încheiate cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 13/2007, HG nr. 1007/2004 şi Instrucţiunilor privind tarifarea energiei electrice la consumatori OU-I 203/2000 aprobată de A.N.R.D.E.E., astfel încât nu poate opera sancţiunea nulităţii acestora.
Soluţia instanţei de fond a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, care prin Decizia nr. 356 din 7 iulie 2009, a respins ca nefondat apelul reclamanţilor N.E. (fostă C.) şi E.N.
În argumentarea soluţiei pronunţate, instanţa de control judiciar a reţinut că reclamanţii au investit instanţa de judecată cu o acţiune în constatarea nulităţii absolute a unor acte juridice întocmite de către pârâtă, fără a arăta care ar fi motivul nulităţii acestora. Totodată, s-a mai reţinut că în mod corect a apreciat instanţa fondului că numai actul juridic încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile sale de validitate poate fi desfiinţat în întregime sau în parte ca efect al sancţiunii nulităţii şi că în speţă nu sunt întrunite cerinţele declarării nulităţii.
Împotriva deciziei sus menţionate, au declarat recurs reclamanţii N.E. (fostă C.) şi E.N., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora au solicitat admiterea recursului, desfiinţarea deciziei recurate, iar pe fondul cauzei, admiterea contestaţiei şi desfiinţarea notei de constatare.
În argumentarea criticilor formulate, recurenţii - reclamanţi au arătat, în esenţă, că Decizia atacată este netemeinică şi nelegală deoarece instanţa nu a avut în vedere situaţia de fapt, în sensul că prin nota de constatare încheiată de către reprezentanţii pârâtei, nu se menţionează că acesta este montat pe scara blocului şi nu în apartamentul acestora, iar sigiliul era intact. Au mai susţinut recurenţii că atât nota de constatare cât şi procesul verbal de constatare a prejudiciului au fost întocmite cu încălcarea dispoziţiilor legale, iar instanţa a examinat aceste acte doar sub aspectul legalităţii de formă, producându-le astfel un prejudiciu moral în soluţionarea prezentei cauze.
Pentru considerentele ce urmează, Înalta Curte constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanţii N.E. (fostă C.) şi E.N.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pentru care se critică hotărârea recurată şi dezvoltarea lor, sau după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, potrivit art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (1) acelaşi cod, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata instanţei care a pronunţat hotărârea recurată.
Analizând cererea de recurs în raport de prevederile art. 304 C. proc. civ., se constată că argumentele aduse nu pot fi încadrate în dispoziţiile legale sus menţionate şi niciunui alt motiv de nelegalitate din cele reglementate în cuprinsul acestui text de lege. În speţă, se constată că deşi au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., susţinerile recurenţilor vizează aspecte ce ţin de stabilirea situaţiei de fapt şi de aprecierea dată probelor, atribut al instanţelor inferioare ce nu pot face obiectul controlului judiciar în această fază procesuală. În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., invocat prin concluziile orale de către reprezentanta recurenţilor, se constată a nu fi incident în cauză, având în vedere că sentinţa nr. 176 din 23 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin care s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, a dobândit caracter irevocabil prin nerecurare.
Aşa fiind, cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar conform art. 3021 alin. (1) lit. c) acelaşi cod, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor şi cum recurenţii nu s-au conformat acestor exigenţe legale, având în vedere, deopotrivă, şi inexistenţa motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia invocată şi va constata nul recursul reclamanţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanţii N.E. (fostă C.) şi E.N. împotriva deciziei nr. 356 din 7 iulie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1249/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1253/2010. Comercial → |
|---|
