ICCJ. Decizia nr. 1282/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1282/2010
Dosar nr. 3106/111/2007
Şedinţa publică din 20 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 193 din 22 mai 2008 pronunţată în dosarul nr. 3106/111/2007 al Tribunalului Bihor, secţia comercială şi contencios administrativ, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâta A.D.S. Bucureşti în privinţa capătului de cerere referitor la obligarea sa la încheierea contractului de vânzare - cumpărare asupra bunurilor atribuite reclamantei SC A. SRL în folosinţă gratuită de către pârâta SC A.V. SA.
S-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL împotriva pârâtei SC A.V. SA cu consecinţa obligării acesteia să încheie actul adiţional la contractul din 2002 privind predarea în folosinţă a construcţiilor zootehnice dezafectate, şi care au fost menţionate în dispozitivul hotărâri, cu privire la care pârâta A.D.S. Bucureşti şi-a dat aviz favorabil, în caz contrar hotărârea va ţine loc de act adiţional. Totodată pârâta a fost obligată şi să încheie contract de vânzare - cumpărare cu privire la construcţiile zootehnice dezafectate ce fac obiectul contractului de atribuire în folosinţă gratuită din 2002, conform descrierii din dispozitivul hotărârii, iar în caz contrar hotărârea să ţină loc de contract de vânzare - cumpărare, reclamanta fiind obligată să achite preţul legal de 10% din valoarea activelor de la data atribuirii în folosinţă.
Prin aceeaşi hotărâre s-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta A.D.S. Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în esenţă că reclamanta a arătat că deţine în folosinţă mai multe bunuri mobile şi imobile aparţinând pârâtei SC A.V. SA cu care a încheiat contractul de atribuire în folosinţă din 2002 având ca obiect construcţiile zootehnice dezafectate, iar la data de 16 decembrie 2002 pârâta ADS Bucureşti a dat mandat special reprezentantului său în cadrul A.G.A. SC A.V. SA să încheie cu reclamanta un act adiţional la contractul de atribuire în folosinţă şi pentru alte bunuri decât cele care au făcut obiectul convenţiei iniţiale. În acest sens s-a încheiat la data de 10 ianuarie 2003 între reclamantă şi pârâta SC A.V. SA procesul-verbal de predare primire care consemnează preluarea acestor bunuri de către reclamantă în temeiul art. 4 şi art. 5 din OG nr. 168/2001 privind punerea în valoarea construcţiilor zootehnice dezafectate destinate creşterii, îngrijirii şi exploatării animalelor, făcându-se totodată menţiunea că procesul-verbal a avut la bază contractul din 2002 şi actul adiţional la acesta.
Faţă de solicitările reclamantei Tribunalul a apreciat că este întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.D.S. în privinţa capătului doi al cererii deoarece bunurile cu privire la care se solicită încheierea contractului de vânzare - cumpărare se află în proprietatea pârâtei SC A.V. SA şi nu a pârâtei A.D.S.Bucureşti, care, prin urmare nu are legitimare procesuală pasivă.
Referitor la fondul litigiului prima instanţă a arătat că a existat atât voinţa juridică a părţilor contractante cât şi avizul cerut de lege din partea pârâtei A.D.S., iar faptul că actul adiţional ca înscris, nu a fost întocmit nu este imputabil reclamantei care fiind în posesia activelor din anul 2003 şi-a îndeplinit cu bună-credinţă toate obligaţiile asumate, motiv pentru care a obligat pârâta SC A.V. SA să încheie actul adiţional la contractul din 2002 pentru bunurile atribuite în folosinţă conform descrieri din procesul - verbal de predare primire.
A fost înlăturată apărarea pârâtei A.D.S. Bucureşti potrivit căreia actul adiţional nu s-a mai întocmit din cauza instituirii sechestrului asigurator asupra acestor bunuri, cu motivarea că acest act a fost întocmit în anul 2006 adică, la aproximativ trei ani de la data predări activelor. Pe de altă parte, s-a menţionat faptul că aceasta pârâtă este în eroare în privinţa situaţiei terenului pe care se află edificatele şi cu privire la care nu există, de altfel, nicio menţiune în cartea funciară în privinţa instituirii sechestrului asigurator.
În contextul îndeplinirii de către reclamantă a tuturor obligaţiilor asumate în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din OUG nr. 168/2001 în sensul că a efectuat lucrări de reparaţi şi întreţinere a construcţiilor atribuite şi a desfăşurat activitatea de creştere a animalelor, aspecte care au rezultat fără echivoc din probele administrate în cauză fiind confirmate inclusiv prin procesul - verbal din 29 iulie 2005 de verificare şi care consemnează poziţia comisiei constituită prin participarea unui membru al pârâtei A.D.S., Tribunalul a apreciat că este întemeiată şi solicitarea reclamantei de cumpărare a activelor la un preţ de 10% din valoarea contabilă a obiectivelor zootehnice şi a anexelor atribuite în folosinţă gratuită până la aceea dată.
Au fost avute în vedere în acest sens dispoziţiile art. 7 din actul normativ anterior menţionat în conformitate cu care l-a expirarea termenului de cinci ani, sub rezerva îndeplinirii obligaţiilor asumate, construcţiile zootehnice, terenul de sub acesta, şi incintele aferente, pot fi vândute persoanelor care le-au avut în folosinţă gratuită, la un preţ echivalent cu 10% din valoarea acestora din momentul atribuiri.
Reţinând valabilitatea procesului-verbal de predare primire încheiat la data de 10 ianuarie 2003 între reclamantă şi SC A.V. SA, prima instanţă a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta A.D.S. pentru anularea parţială a acestuia.
Apelul formulat de pârâta A.D.S. a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 13 din 27 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Prin argumentarea soluţiei pronunţate instanţa de apel a înlăturat susţinerile apelantei reiterate prin motivele de apel în sensul că actul adiţional nu s-a întocmit ca urmare a instituiri sechestrului asigurator asupra bunurilor din litigiu, cu motivarea că, acest sechestru a fost instituit pentru recuperarea unor creanţe care izvorăsc dintr-un contract încheiat în anul 2000, adică anterior actelor juridice încheiate în anul 2003 de către reclamantă, şi prin care aceasta a preluat în baza OG nr. 168/2001 bunurile din litigiu. Pe de altă parte, sechestrul asigurator nu a fost operat în cartea funciară, nu s-au efectuat actele de executare silită iar activele sunt în proprietatea pârâtei SC A.V. SA.
Bunurile din litigiu fiind predate în baza procesului-verbal din 10 ianuarie 2003 şi aflându-se în posesia reclamantei în toată această perioadă, şi fiind de necontestat împrejurarea că aceasta şi-a îndeplinit cu bună-credinţă obligaţiile asumate în baza OG nr. 168/2001 au format convingerea instanţei de apel care a analizat criticile apelantei şi prin prisma raportului de expertiză de identificare a amplasamentului, că soluţia Tribunalului este temeinică şi legală.
Totodată, arată instanţa de apel cu referire la această probă, că deşi are un caracter extrajudiciar a fost luată în considerare ca urmare a faptului că, fiind depusă în cursul judecăţii la fond, nu a fost contestată de părţi iar prin apel nu s-a solicitat o expertiză judiciară cu acest obiect.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs pârâta A.D.S. Bucureşti criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., cu referire la art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
În mod concret recurenta invocă faptul că prin Decizia recurată s-a reţinut eronat că modificarea contractului din 2002 s-a realizat întrucât a existat voinţa juridică a părţilor contractante şi avizul cerut de lege, deşi, potrivit art. 7.1 din contractul de atribuire în folosinţă gratuită a construcţiilor zootehnice dezafectate era necesară încheierea unui act adiţional ce urma să fie trimis spre avizare A.D.S. În lipsa încheieri actului adiţional predarea incintelor aferente acestor spaţii, prin procesul-verbal din data de 10 ianuarie 2003 s-a realizat nelegal, situaţie în care greşit a fost respinsă critica formulată în privinţa modului de soluţionare a cereri reconvenţionale.
De asemenea, susţine recurenta instanţa de apel nu a stabilit corect starea de fapt, a ignorat împrejurarea că raportul de expertiză depus la dosar este extrajudiciar, că acesta nu i-a fost comunicat, situaţie în care instanţa de apel avea obligaţia să îşi exercite rolul activ în sensul examinării sentinţei apelate şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 295 alin. (2) şi art. 129 alin. (2) C. proc. civ.
Examinând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi dispoziţiilor legale anterior menţionate, Curtea, constată că este nefondat.
Prima critică este neîntemeiată în condiţiile în care, astfel cum corect au stabilit şi instanţele anterioare în temeiul contractului încheiat la data de 28 octombrie 2002 între reclamantă şi pârâta SC A.V. SA s-a convenit atribuirea în folosinţă gratuită a construcţiilor zootehnice dezafectate, acest contract fiind încheiat în condiţiile şi în scopul prevăzut de OG nr. 168/2001. Ulterior încheierii acestui contract, la data de 17 decembrie 2002 a fost emis mandatul special prin care reprezentantul pârâtei A.D.S. în A.G.A. SC A.V. SA a fost împuternicit să aprobe încheierea unui act adiţional la contractul anterior menţionat, fiind descrise şi bunurile ce vor face obiectul acestui act adiţional, şi care au fost predate, de altfel, reclamantei conform procesului-verbal din 10 ianuarie 2003.
În acest context îndeplinirea de către intimata-reclamantă a obligaţilor specifice raportului juridic fundamental echivalează cu existenţa voinţei juridice a părţilor contractante întemeiată şi pe avizul cerut de lege din partea pârâtei A.D.S., motiv pentru care faptul că actul adiţional nu a fost întocmit nu este imputabil acesteia, cu atât mai mult cu cât recurenta a confirmat şi în cursul anului 2005 că intimata şi-a îndeplinit toate obligaţiile legale şi contractuale, situaţie în care Decizia instanţei de apel este legală sub acest aspect.
Concluzia este identică şi în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 129 alin. (2) şi respectiv art. 295 C. proc. civ. În conformitate cu prevederile art. 295 alin. (1) C. proc. civ. instanţa de apel trebuie să verifice, în limita cererii de apel stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, ceea ce are semnificaţia faptului că analiza criticilor este totuşi circumscrisă motivelor de apel formulate de parte, şi doar cele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu, ipoteză neîndeplinită în speţă.
Din această perspectivă, şi în aceste limite, în mod corect s-a reţinut prin Decizia recurată că pârâta A.D.S. nu a formulat ca şi motive de apel criticii în legătură cu nelelgalitatea hotărâri instanţei de fond derivate din modul de administrare a probelor şi nu a formulat astfel de cereri în apel.
De remarcat totodată că în calitate de apelantă pârâta A.D.S. nu s-a prezentat niciodată în faţa instanţei de apel şi nu a formulat niciun fel de cererii, cu alte cuvinte nu a fost preocupată la rândul său, astfel cum impun dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ. să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului.
În acest context este evident nefondat şi motivul de recurs si văzând lipsa rolului activ al instanţei de apel care conformându-se dispoziţiilor art. 295 C. proc. civ. a examinat apelul în limitele investiri sale.
În concluzie recursul este nefondat şi va fi respins potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Fiind în culpă procesuală în temeiul art. 274 C. proc. civ. recurenta va fi obligată şi la plata cheltuielilor de judecată către intimata SC A. SRL Salonta în cuantum de 1.800 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.D.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 13/2009/AC din 27 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la 1.800 lei cheltuieli de judecată către intimata SC A. SRL Salonta.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1265/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1289/2010. Comercial → |
|---|
