ICCJ. Decizia nr. 1289/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECTIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1289/2010
Dosar nr. 2146/112/2008
Şedinţa publică din 20 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa - Năsăud, reclamanta SC S.I. SRL, în contradictoriu cu pârâtă B.C.R., sucursala Năsăud, a solicitat obligarea pârâtei să execute contractul de credit din 30 iunie 2006 în sensul de a pune la dispoziţia reclamantei creditul acordat, iar în caz de refuz să oblige pârâta la 2.000 lei cu titlu de daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere.
Tribunalul Bistriţa - Năsăud prin sentinţa nr. 195/2009 din 27 martie 2009 a admis acţiunea reclamantei SC S.I. SRL a obligat pârâta B.C.R., sucursala Năsăud, să execute contractul de credit din 30 iunie 2006 în sensul de a pune la dispoziţia societăţii creditul de investiţii acordat şi în caz de refuz obligă pârâta să plătească reclamantei câte 2.000 lei cu titlu de daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, fiind obligată pârâta la 5.006,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, între reclamantă şi pârâtă s-a încheiat contractul de creditare din 30 iunie 2006, prin care pârâta i-a acordat reclamantei un credit de investiţii în sumă de 3.192.247 lei.
S-a mai reţinut că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract, însă pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a pune la dispoziţie sumele alocate, deşi potrivit dispoziţiilor art. 111 contractul constituie titlu executoriu, conform Legii bancare pentru ambele părţi, acesta intrând în vigoare la data semnării sale de către toate părţile, potrivit dispoziţiilor art. 112 din aceeaşi lege.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta B.C.R., sucursala Năsăud, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 145/2009 din 21 octombrie 2009 a admis apelul pârâtei B.C.R., sucursala Năsăud, a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul respingerii acţiunii formulată de reclamanta SC S.I. SRL, ca neîntemeiată.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut din certificatul de confirmare de fonduri, care atestă capacitatea de cofinanţare a societăţii şi care are o valabilitate de 120 de zile de la emitere, că banca are posibilitatea de a refuza acordarea creditului în situaţia în care, între data aprobării acestuia şi data prezentării contractului încheiat cu Agenţia S.A.P.A.R.D. s-a modificat situaţia financiară şi patrimonială a societăţii, aspect care nu a fost avut în vedere de către instanţa de fond, iar probele administrare în cauză şi la care face trimitere intimata SC S.I. SRL nu sunt de natură să facă dovada contrară, sens în care s-a apreciat de Curtea de Apel Cluj că acţiunea este neîntemeiată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamanta SC S.I. SRL, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C.proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate şi rejudecând pe fond cauza, să respingă apelul pârâtei, ca nefondat.
Critica adusă deciziei atacate se referă, în esenţă, la faptul că sumele cuprinse în contractul de creditare din 30 iunie 2006, reprezintă un credit de investiţii acordat societăţii de către M.A.P.D.R. în cadrul Programului F., în speţă, nefiind vorba de o finanţare nerambursabilă acordată în cadrul Programului S.A.P.A.R.D., cum greşit a reţinut instanţa de apel.
Mai susţine recurenta că în mod greşit a statuat instanţa de apel faptul că pârâta putea acorda acest credit numai în condiţiile prevăzute de certificatul de fonduri şi că acesta şi-ar fi pierdut valabilitatea, deşi, banca avea obligaţia să notifice Agenţia S.A.P.A.R.D. asupra refuzului acordării creditului şi a cauzelor acestui refuz.
De asemenea, mai arată recurenta că, susţinerile intimatei privind neîndeplinirea obligaţiilor impuse de art. 10.5 din contractul de credit sunt nefondate, ca şi afirmaţiile privind comportamentul de plată îndoielnic al reclamantei, faţă de nota întocmită de B.C.R., sucursala Năsăud, potrivit căreia, SC S.I. SRL înregistrează valori bune în ceea ce priveşte indicatorii de rentabilitate şi de bonitate a investiţiei şi că investiţia supusă finanţării este necesară.
În aceste condiţii, apreciază recurenta că, banca nu avea nicio calitate în a face verificări privind modul de acordarea a acestor credite.
Analizând critica adusă sentinţei recurate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a se respinge recursul, pentru următoarele considerente:
Critica referitoare la faptul că, în mod greşit, s-a reţinut că sumele cuprinse în contractul de creditare reprezintă un credit de investiţii acordat societăţii de către M.A.P.D.R. în cadrul Programului S.A.P.A.R.D. şi nu în cadrul Programului F., este nefondată, întrucât instanţa de apel a constatat, din probele administrate, că instanţa de fond nu a făcut o distincţie clară între procedura de accesare a fondurilor structurale S.A.P.A.R.D. şi procedura de constituire a surselor proprii de finanţare prin accesare de credite bancare.
În aceste condiţii, instanţa de apel a apreciat, în mod corect, că nu s-a făcut distincţie între calitatea băncii de emitent a scrisorii de confort în prima procedură şi aceea de instituţie financiară selectată în derularea creditelor din fondul constituit la dispoziţia M.A.P.D.R., în cadrul celei de a doua proceduri.
Susţinerea recurentei, potrivit căreia, în mod greşit s-a statuat de către instanţa de apel faptul că pârâta putea acorda acest credit numai în condiţiile prevăzute de certificatul de fonduri şi că acesta şi-ar fi pierdut valabilitatea, nu poate fi primită, deoarece creditul se putea acorda de către bancă din surse proprii sau din fondul constituit la dispoziţia M.A.P.D.R., în cazul în care erau îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: scrisoarea de confort ar mai fi fost în vigoare la data solicitării creditului; în urma analizei cash-flow-ului, conform art. 10.5 din contractul de credit, împrumutatul ar fi îndeplinit indicatorii de bonitate minimali în vederea creditării, care au fost avuţi în vedere iniţial la eliberarea scrisorii de confort şi ar fi fost îndeplinite condiţiile prealabile tragerii creditului prevăzute la pct. 4.2 din contractul de credit.
Din analiza corectă pe care a efectuat-o instanţa de apel, s-a constatat că valabilitatea scrisorii de confort a expirat la data de 28 octombrie 2006, dată până la care recurenta nu a prezentat băncii contractul cadru cu Agenţia S.A.P.A.R.D., deşi banca a prelungit în mod unilateral termenul de valabilitate a scrisorii de confort, cu încă 120 de zile, recurenta nu a reuşit să prezinte contractul cadru de finanţare şi în aceste condiţii banca nu mai avea nicio obligaţie privind scrisoarea de confort, în sensul notificării solicitate de către recurentă.
Susţinerile recurentei în ceea ce priveşte afirmaţiile neîntemeiate ale intimatei privind comportamentul de plată îndoielnic al reclamantei, în raport de nota întocmită de B.C.R., sucursala Năsăud, se constată că acestea sunt contrazise de actele dosarului din care rezultă că aceste susţineri au fost bazate pe o notă de analiză şi apreciere a planului de afaceri rezultat din proiectul de investiţie de faţă, ca document intern al băncii, fără a se analiza ceilalţi indicatori ai activităţii societăţii în vederea luării unei decizii de creditare, iar un indicator foarte important era şi serviciul datoriei clientului rezultat din derularea creditelor anterioare acordate de bancă, sens în care, în ultimul an de creditare, recurenta a înregistrat un serviciul al datoriei, cumulat, mai mare de 300 de zile, iar acordarea creditului în aceste condiţii s-ar fi făcut cu încălcarea cerinţelor prudenţiale impuse de legea bancară şi normele B.N.R.
Critica referitoare la faptul că banca nu avea nicio calitate de a verifica condiţiile în care M.A.P.D.R. alocă fonduri în cadrul Programului F., nu poate fi primită, deoarece metodologia pentru accesarea acestor fonduri este stabilită de acesta, fiind valabilă numai pentru faza de avizare a documentaţiilor de către direcţiile pentru agricultură judeţene, avizare prevăzută de Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 131/2005, aprobate prin HG nr. 934/2005, însă acordarea efectivă a creditelor se face numai de către băncile selectate, utilizând procedurile de lucru stabilite prin normele proprii de creditare, astfel cum rezultă din prevederile pct. 3.2 lit. a) al Convenţiei de lucru din 7 iunie 2006 încheiată între M.A.P.D.R. şi intimata - pârâtă.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantei SC S.I. SRL Feldru, prin administrator judiciar C.M.U. IPURL, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respingerecursul declarat de reclamanta SC S.I. SRL Feldru, prin administrator judiciar C.M.U. IPURL, împotriva deciziei nr. 145/2009 din 21 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1282/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1293/2010. Comercial → |
|---|
