ICCJ. Decizia nr. 1256/2010. Comercial

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1256/2010

Dosar nr. 43/87/2009

Ședința publică de la 15 aprilie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 835 din 29 iunie 2009, Tribunalul Teleorman, secţia civilă a respins ca nefondată acţiunea reclamantei SC L.E.P.A. SRL Bucureşti, având ca obiect revendicare imobiliară.

Sentinţa instanţei de fond a fost apelată de către reclamanta SC L.E.P.A. SRL Bucureşti, iar prin Decizia nr. 531 din 3 decembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs la data de 22 ianuarie 2010, reclamanta SC L.E.P.A. SRL Bucureşti, solicitând,în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului, cu consecinţa admiterii acţiunii introductive de instanţă.

Înalta Curte, luând în examinare, cu prioritate, chestiunea timbrajului, reţine că, potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, cu referire la art. 20 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanţă.

Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a legii în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat şi nici până la termenul stabilit de Curte, 15 aprilie 2010, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală de obligaţia timbrării, Curtea urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) şi (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, cu referire la art. 9 din O.G nr. 32/1995 modificată şi să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat de reclamanta SC L.E.P.A. SRL Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta SC L.E.P.A. SRL Bucureşti, împotriva Deciziei nr. 531 din 3 decembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1256/2010. Comercial