ICCJ. Decizia nr. 1263/2010. Comercial
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1263/2010
Dosar nr. 9928/1/2009
Ședința publică de la 15 aprilie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 3786 din 21 noiembrie 2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a respins recursul declarat de reclamanţii A.C.M., A.E. şi A.S.L. împotriva Deciziei nr. 140 din 28 septembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal. Prin aceeaşi hotărâre Înalta Curte a admis recursul pârâtei SC T.C. SA Cluj Napoca şi intervenientului B.M.G., a modificat decizia atacată în sensul admiterii apelurilor formulate de SC T.C. SA Cluj Napoca, B.M.G. şi B.I.M. împotriva sentinţei nr. 46 din 17 ianuarie 2006 a Tribunalului Comercial Cluj şi a schimbat sentinţa în sensul respingerii acţiunii principale şi admiterii cererii reconvenţionale, precum şi a cererilor de intervenţie. S-a constatat nulitatea absolută a contractului de concesiune din 17 august 1998 şi a contractului de antrepriză din 1993 şi a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor C.L. al Municipiului Cluj Napoca, Municipiului Cluj Napoca prin Primar şi a intervenienţilor B.M.G. şi B.I.M.
Prin cererea formulată la data de 15 decembrie 2009 revizuenţii A.C.M., A.E. şi A.S. L. au solicitat revizuirea Deciziei nr. 3786 din 21 noiembrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, invocând dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul cărora au solicitat desfiinţarea în totalitate a hotărârii atacate, admiterea recursului acestora, în sensul modificării încheierii din 7 septembrie 2006 pronunţată în Dosar nr. 2413/33/2006 al Curţii de Apel Cluj, prin declararea nulităţii cererii de apel ce poartă semnătura numitului F.M. şi, pe cale de consecinţă, modificarea Deciziei nr. 140 din 28 septembrie 2006, în sensul respingerii ca tardive a ambelor apeluri. S-a mai solicitat respingerea recursului formulat de pârâta - reclamantă SC T.C. SA şi de către intervenientul B.M.G.
În argumentarea cererii de revizuire revizuenţii au arătat că instanţa de recurs a pronunţat decizia atacată fără ca interesele C.L. al Municipiului Cluj Napoca şi Municipiului Cluj Napoca prin Primar să fi fost apărate cu adevărat, interesele acestora fiind în realitate apărate cu viclenie de cei însărcinaţi să-i apere.
Au mai susţinut revizuenţii că prezenta cerere de revizuire este formulată în termen, potrivit dispoziţiilor art. 324 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece decizia Înaltei Curţi nu a fost comunicată C.L. al Municipiului Cluj Napoca şi Municipiului Cluj Napoca prin Primar, fiind evident că interesele acestor entităţi de drept public nu au fost apărate niciodată.
Examinând cu prioritate excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire, se constată că decizia a cărei revizuire se solicită a fost pronunţată la data de 21 noiembrie 2007, iar cererea de revizuire a fost formulată la data de 15 decembrie 2009. Cum potrivit art. 324 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., la care fac referire revizuenţii, termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti în cazul prevăzut de art. 322 pct. 6 C. proc. civ., de la comunicarea hotărârii definitive făcută statului ori celorlalte persoane de drept public sau de utilitate publică, se constată că cererea de revizuire a fost formulată cu depăşirea acestui termen, având în vedere că textul sus evocat se referă la comunicarea hotărârilor definitive şi nu irevocabile, cum este cea în speţă, pronunţată de o instanţă de recurs, cu evocarea fondului. In susţinerea celor reţinute sunt şi dispoziţiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii, sunt irevocabile, iar potrivit dispoziţiilor art. 266 alin. (3) C. proc. civ. hotărârea se va comunica părţilor în cazul când aceasta este necesară pentru curgerea termenului de exercitare a apelului sau recursului, aşa încât nu poate fi reţinută susţinerea revizuenţilor referitoare la necomunicarea deciziei atacate.
Din acest punct de vedere trebuie subliniat că legea procesuală prevede decăderea pentru nerespectarea termenelor procedurale pentru exercitarea căilor de atac şi, în acest sens, sunt de observat dispoziţiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrag decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel, sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa.
De altfel, dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se referă la modul în care s-a făcut apărarea persoanelor juridice şi fizice menţionate şi pot fi invocate numai de partea care a fost lipsită de apărare sau a fost apărată cu viclenie, or în speţă, nici C.L. al Municipiului Cluj Napoca şi nici Municipiul Cluj Napoca prin Primar nu au atacat decizia Înaltei Curţi, iar revizuenţii nu fac parte dintre persoanele limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Constatând că cererea de revizuire nu a fost formulată în termenul imperativ prevăzut de dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte urmează sa dea eficienţă dispoziţiilor legale sus citate şi să dispună în sensul respingerii cererii de revizuire ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea formulată de revizuenţii A.C. M., A.E. şi A.S.L.,. privind revizuirea Deciziei nr. 3786 din 21 noiembrie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca tardiv formulată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 1752/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 16/2010. Comercial → |
---|