ICCJ. Decizia nr. 1262/2010. Comercial
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1262/2010
Dosar nr. 9365/1/2009
Ședința publică de la 15 aprilie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 2763 din 5 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis recursul declarat de reclamanta SC A.A.A. prin lichidator activ G.I.P.U.R.L. Arad, împotriva Deciziei nr. 254 din 8 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Împotriva acestei decizii, a formulat la data de 25 noiembrie 2009, cerere de revizuire revizuenta SC D.M. SRL Arad, precizând că va depune motivele de revizuire după redactarea deciziei atacate.
Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, chestiunea timbrajului, reţine că, potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, cu referire la art. 20 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanţă.
Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată.
Constatând că cererea de revizuire nu a fost timbrată anticipat şi nici până la termenul stabilit de Curte, 15 aprilie 2010, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală de obligaţia timbrării, Curtea urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) şi (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, cu referire la art. 9 din O.G nr. 32/1995 modificată şi să dispună anularea ca netimbrată a cererii de revizuire formulată de revizuenta SC A.A. SA Arad prin lichidator A.G. I.P.U.R.L. Arad.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează cererea formulată de revizuenta SC D.M. SRL Arad privind revizuirea Deciziei nr. 2763 din 5 noiembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca netimbrată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 16/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1508/2010. Comercial → |
---|