ICCJ. Decizia nr. 149/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 149/2010
Dosar nr. 5949/121/2007
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă, sub nr. 350/2006 reclamantul A.A.T. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC R. SA Galaţi obligarea acesteia la acordarea drepturilor salariale conform de art. 4 din Decizia nr. 58/2000 şi art. 4 A.2 din actul adiţional la contractul individual de muncă, pe perioada 2003 – 2006, în sumă totală de 360.457 dolari SUA.
Prin încheierea instanţei din 20 martie 2006 s-a dispus înregistrarea cauzei la Tribunalul Ialomiţa, având în vedere natura comercială a cauzei, încheiere rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3285/2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. 3701/2/2006.
l a secţia comercială a Tribunalului Ialomiţa, cauza a fost înregistrată sub nr. 790/COM/2007, iar prin Sentinţa comercială nr. 842/F/2007 s-a dispus declinarea competenţei soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, în temeiul art. 7 alin. (1) coroborat cu art. 10 pct. 4 C. proc. civ.
La Tribunalul Galaţi, secţia comercială, cauza a fost înregistrată sub nr. 5945/121/2007.
p rin Sentinţa civilă nr. 2036/2008, pronunţată de Tribunalul Galaţi, a fost respinsă cererea formulată de A.A.T., în contradictoriu cu pârâta SC R. SA Galaţi, ca nefondată.
Instanţa, în motivarea soluţiei menţionate, a reţinut că prin contractul de management (fila 8 dosar fond) faţă de care reclamantul îşi susţine pretenţiile, pârâta a încredinţat reclamantului conducerea activităţii comerciale pe baza unor criterii de performanţă în schimbul unor drepturi băneşti menţionate prin acelaşi contract.
Durata contractului a fost stabilită de comun acord ca fiind cuprinsă între 1 mai 2000 şi 31 decembrie 2000, durata care putea fi prelungită tot prin acordul ambelor părţi, conform aceloraşi prevederi contractuale.
Faţă de reclamant, pârâta a emis Decizia nr. 58 din 26 aprilie 2000 prin care reclamantul a fost numit în funcţia de director executiv comercial pentru un salariu de 1.000 dolari USA.
Prin aceeaşi decizie, tribunalul a reţinut că la art. 4 s-a menţionat că alte drepturi şi obligaţii vor fi stipulate în contractul de management ce va fi încheiat de Consiliul de Administraţie, contract perfectat ulterior în data de 1 mai 2000 (fila 8) şi menţionat mai sus.
Instanţa de fond a considerat, deci, că drepturile salariale solicitate de reclamant, aferente perioadei 2003 – 2006 nu pot fi întemeiate pe prevederile contractului de management din 1 mai 2000, care a fost îndeplinit prin expirarea duratei sale în data de 31 decembrie 2000, nemaifiind prelungit prin act adiţional.
În perioada 2003 – 2006, reclamantul s-a aflat în relaţii contractuale de muncă cu pârâta în baza contractului de muncă înregistrat la Camera de Muncă Galaţi sub nr. 222/01/2000.
Pentru aceeaşi perioadă reclamantul a fost încadrat şi plătit ca şi director executiv comercial în baza Deciziei nr. 58/2000 cu un salariu modificat lunar în funcţie de valoarea stabilită de B.N.R. pentru un dolar SUA aferentă ultimei zile a lunii pentru care s-a efectuat plata salariului.
Nu a fost primită susţinerea reclamantului că acest contract de management este adiţional la contractul de muncă, întrucât acest contract este un act juridic principal de sine stătător, fiind perfectat sub un regim juridic diferit faţă de contractul de muncă, respectiv este supus dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, R şi Legii nr. 66/1993 cu privire la contractul de management, care conferă drepturi şi obligaţii independente de un contract de muncă.
Împotriva Încheierii de şedinţă, pronunţată la data de 20 martie 2006 de către Tribunalul Ialomiţa, în Dosarul nr. 350/2006, Sentinţei civile nr. 2036/2008, pronunţată de Tribunalul Galaţi, Sentinţei nr. 146/2009, pronunţată de aceeaşi instanţă, A.A.T. a declarat apel criticându-le ca netemeinicie şi nelegale.
SC R. S.A. Galaţi, la rândul său a declarat apel împotriva Sentinţei nr. 146/2009 a Tribunalului Galaţi, pe care a considerat-o netemeinică şi nelegală.
Prin apelul referitor la Încheierea din 20 martie 2006 a Tribunalului Ialomiţa, şi Sentinţa civilă nr. 2036/2008, pronunţată de către Tribunalul Galaţi, apelantul A.A.T. a arătat că instanţele au interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, denumit „Contractul de management” fiind schimbat sensul vădit şi lămurit al acestuia, reţinându-se că este un contract de management în sensul Legii nr. 66/1993 şi Legii nr. 31/1990 R şi, deci, un contract comercial şi nu unul de natura dreptului muncii.
Instanţa nu a avut însă în vedere, însă, intenţia comună a părţilor şi nu l-a considerat o anexă la contractul individual de muncă nr. 222/01/2000, deşi aceasta a fost intenţia, de a modifica Contractul Individual de Muncă nr. 222/01/2000, în ceea ce priveşte funcţia de director comercial adjunct, în director comercial, drepturile salariale fiind modificate din 800 dolari SUA în 1.000 dolari SUA.
Prin apelul formulat de acelaşi apelant împotriva Sentinţei civile nr. 146/2009, s-a susţinut de către A.A.T. că dispozitivul Sentinţei comerciale nr. 2036/2008 a fost completat eronat cu menţiunea obligării la plata sumei de 6.258,57 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, cu titlu de onorariu de avocat.
SC R. SA Galaţi, prin apelul formulat împotriva Sentinţei civile nr. 146 din 27 ianuarie 2009, pronunţată de Tribunalul Galaţi, a criticat completarea dispusă cu privire la Sentinţa comercială nr. 2036/2008.
Apelurile formulate au fost respinse prin sentinţa comercială (Decizia) nr. 38 din 22 mai 2009, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, ca nefondate.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut cu privire la apelul formulat de reclamant că drepturile patrimoniale pretinse de către apelantul A.A.T. decurg din actul juridic bilateral intitulat „contract de management”.
Din conţinutul acestui contract rezultă că reclamantului i s-a încredinţat conducerea activităţii comerciale a societăţii în schimbul unor drepturi băneşti, iar potrivit clauzelor care alcătuiesc menţionatul contract şi modul de redactare rezultă că este un act juridic cu existenţă de sine stătătoare şi nu este accesoriu la contractul de muncă al apelantului astfel că acesta a generat drepturi şi obligaţii independente de contractul individual de muncă.
Art. 4 C. com. precizează că se socotesc afară de acestea, fapte de comerţ celelalte contracte şi obligaţii ale unui comerciant dacă nu sunt de natură civilă sau dacă conţinutul nu rezultă din însuşi actul examinat.
Dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 66/1993 fac trimitere expresă la dispoziţiile legale referitoare la atribuţiile societăţii cât şi la dispoziţii legale de natură comercială, ceea ce determină şi justifică caracterizarea contractului în discuţie, încheiat între părţi, drept un contract comercial, litigiile aferente acestuia fiind comerciale, cu o reglementare proprie şi nu se poate reţine că, în cauză, ar fi în discuţie un contract de muncă astfel cum greşit s-a reţinut în Încheierea din 20 martie 2003 a Tribunalului Galaţi.
Referitor la Sentinţa nr. 2036/2008, pronunţată la Tribunalul Galaţi, s-a constatat că instanţa de fond a reţinut corect, complet şi a motivat corespunzător probelor, contractul comercial de management (fila 8 din Dosarul nr. 350/2006) în baza căreia apelantul îşi formulează pretenţiile băneşti şi prin care i s-a încredinţat acestuia conducerea activităţii comerciale a instituţiei stabilindu-se criteriile de performanţă, în schimbul sumelor menţionate în contract, fiind distinct şi cu caracter juridic de sine stătător, în raport cu contractul de muncă al aceluiaşi apelant – reclamant.
De altfel, apelanta - pârâtă a emis Decizia nr. 58 din 26 aprilie 2000, prin care apelantul – reclamant a fost numit în funcţia de director executiv comercial cu o retribuţie de 1.000 dolari SUA.
Contractul de management nu este adiţional contractului de muncă care are un caracter de sine stătător, fiind reglementat prin Legea nr. 31/1990, R şi Legea nr. 66/1993, referitor la contractul de management şi i-au conferit, evident, drepturi şi obligaţii diferite de cele care rezultă din contractul de muncă al apelantului – reclamant.
Motivele invocate de către acesta că cele două contracte în discuţie nu sunt distincte şi justifică plata sumelor de bani prin aceea că contractul de management este accesoriu contractului de muncă, au fost, deci, reţinute, ca nefondate.
Cât priveşte Sentinţa civilă nr. 146/2009, Tribunalul Galaţi, a completat legal dispoziţiile sentinţei comerciale nr. 2036/2008, pronunţată de aceeaşi instanţă, făcând aplicarea art. 281 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. şi a obligat reclamantul - apelant la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6.258,57 lei cu titlu de onorariu de avocat către pârâta SC R. SA Galaţi.
În cauză, s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., care consacră principiul că partea care cade în pretenţii va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce priveşte apelul formulat de pârâtă s-a reţinut că instanţa a făcut aplicarea art. 274 (alin. (3) C. proc. civ. care prevăd că judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor ori de câte ori stabilesc că sunt nepotrivit de mici sau mari faţă de vreo pricină sau munca îndeplinită de avocat.
Complexitatea cauzei de faţă şi munca depusă de apărător nu justifică plata sumelor de 6.258,57 lei + 6.181,46 lei + 2.000 lei, menţionate în ordinele de plată nr. 421, 287 şi 1131 de la filele 124 – 125 dosar fond, care apar disproporţionate ca valoare în raport cu complexitatea activităţilor depuse de avocaţi în cauză, astfel că s-a reţinut că suma de 6.258,57 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat a fost corect apreciată de către instanţa de fond.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi a arătat, în esenţă, că instanţele au denaturat natura şi conţinutul aşa numitului Contract de management, cu încălcarea art. 977 C. civ. şi a art. 986 C. civ., fiind un act adiţional la contractul de muncă, deoarece aceasta a fost intenţia comună a părţilor, care s-au aflat în relaţii de subordonare şi nu de egalitate juridică, pe perioada 2000 – 2006 cât a fost prelungit.
Acest caracter rezultă şi din denumirea dată de părţi actului juridic şi împrejurarea că intimata – pârâtă a înregistrat actul la Camera de Muncă şi nu la Camera de Comerţ şi Industrie Galaţi.
În calificarea corectă a raportului juridic dedus judecăţii ca izvor al obligaţiilor, instanţa trebuia să analizeze aceste obligaţii care sunt de natura muncii şi nu de natura celor reglementate de art. 14 din Legea nr. 66/1993, fiind prevăzut că reprezentarea societăţii se va face pe baza unor mandate expres acordate.
Decizia nr. 58/2000 este un act unilateral şi nu poate modifica un contract de muncă, deoarece s-ar încălca prevederile art. 72 alin. (1) din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, care prevede că un contract de muncă nu poate fi modificat decât cu acordul ambelor părţi.
A concluzionat că, prin denaturarea raportului juridic dedus judecăţii, instanţa a încălcat competenţa materială, astfel că a solicitat casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre soluţionare instanţei competente.
A mai arătat că instanţa a soluţionat greşit şi capătul de cerere privind cheltuielile de judecată.
Analizând recursul se găseşte fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a stabilit cadrul procesual indicând ca temei al drepturilor salariale pretinse, art. 4 din Decizia nr. 58/2000 emisă de Consiliul de Administraţie al pârâtei, art. 4.A.2 din actul adiţional la Contractul individual de muncă încheiat la 25 mai 2000, prevederile C. Civ., prevederile C. muncii art. 8 alin. (1), art. 17 alin. (4), art. 38, art. 40 alin. (2) lit. c), art. 41, art. 154, 155, 157, art. 161 alin. (4), art. 164 alin. (1), art. 165 şi art. 166, respectiv prevederile art. 8 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional.
În aceste condiţii, prima instanţă şi-a depăşit, evident, competenţa materială, calificarea juridică a actelor deduse judecăţii ca izvor sau nu al drepturilor pretinse revenind instanţei de dreptul muncii şi nu instanţei comerciale atât timp cât reclamantul a pretins plata unor drepturi salariale, invocând raportul juridic de muncă.
S-a reţinut astfel greşit, că Încheierea din 20 martie 2006 a Tribunalului Ialomiţa, ce face, de asemenea, obiectul acestui recurs odată cu fondul, ar fi irevocabilă, sub acest aspect, în realitate recursul declarat separat fiind respins, ca inadmisibil şi, nicidecum, pe fond pentru a se reţine astfel, că problema competenţei materiale a fost deja tranşată printr-o judecată irevocabilă.
Faţă de cele arătate, se constată că a existat o depăşire a limitelor învestirii instanţei, încălcându-se art. 129 alin. ultim C. proc. civ. şi competenţa materială şi teritorială, care potrivit art. 12 pct. 1 lit. c) C. proc. civ. combinat cu art. 284 alin. (2) C. muncii revenea în primă instanţă Tribunalului Ialomiţa, motive pentru care, în baza art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ., dispoziţiile legale cărora se subsumează aceste critici, recursul va fi admis şi hotărârea va fi casată cu consecinţa anulării Încheierii şi a sentinţelor apelate, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare, în fond, acestei instanţe.
Instanţa competentă va analiza în ce măsură este întemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata drepturilor salariale pretinse cu raportare la Decizia nr. 58/2000 şi Actul adiţional, faţă de natura şi conţinutul acestora în raport cu voinţa reală a părţilor, încât criticile subsumate motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu pot fi analizate direct în recurs, de către această instanţă, faţă de soluţia dată celorlalte motive de recurs, ci vor fi avute în vedere de către instanţa de fond competentă, potrivit dispoziţiilor legale arătate mai sus.
Văzând şi art. 312 alin. (6) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul A.A.T., împotriva hotărârii Curţii de Apel Galaţi, nr. 38 din 22 mai 2009 pe care o casează.
Admite apelul formulat de reclamantul A.A.T., împotriva Încheierii Tribunalului Ialomiţa din 20 martie 2006, împotriva Sentinţei Tribunalului Galaţi nr. 2036 din 11 iulie 2008 şi împotriva Sentinţei Tribunalului Galaţi nr. 146 din 27 ianuarie 2009.
Admite apelul formulat de pârâta SC R. SA Galaţi, împotriva Sentinţei Tribunalului Galaţi nr. 146 din 27 ianuarie 2009.
Anulează încheierea Tribunalului Ialomiţa din 20 martie 2006, Sentinţa Tribunalului Galaţi, nr. 2036 din 11 iulie 2008 şi Sentinţa Tribunalului Galaţi, nr. 146 din 27 ianuarie 2009 şi trimite cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă Tribunalului Ialomiţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1259/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1256/2010. Comercial → |
|---|
