ICCJ. Decizia nr. 1478/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1478/2010
Dosar nr. 23924/3/2007
Şedinţa publică de la 29 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 2361 din 11 februarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost admisă în parte acţiunea reclamantei SC U. M. SA Ploieşti, astfel cum a fost precizată, iar pârâta A.V.A.S. Bucureşti a fost obligată la plata sumei de 208.141 lei cu titlu de despăgubiri datorate ca urmare a retrocedării foştilor proprietari, în natură, a terenului în suprafaţă de 251,50 mp. situat în Ploieşti str. Mihai Eminescu nr. 7-9, imobil ce făcea parte din patrimoniul reclamantei, fiind respinsă cererea reclamantei de actualizare a sumei, în funcţie de inflaţie, la momentul plăţii.
Pentru a hotărî astfel instanţa a avut în vedere că la termenul din 16 octombrie 2007 au fost respinse excepţiile netimbrării cererii, a prematurităţii acţiunii, precum şi a prescripţiei dreptului la acţiune, reţinând pe acest ultim aspect, că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 137/2002 ci cele ale art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 .
Pe fondul cererii, instanţa a reţinut că între părţi a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare acţiuni din 12 septembrie 2000, că ulterior imobilul compus din teren în suprafaţă de 251,50 mp. situat în Ploieşti str. Mihai Eminescu, ce făcea parte din patrimoniul reclamantei, a fost retrocedat numitei U.E. în temeiul deciziei civile nr. 52 din 30 martie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, irevocabilă prin decizia civilă nr. 984 din 5 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, că fostul proprietar a fost pus în posesia terenului la 14 mai 2007 de executorul judecătoresc, aşa încât, potrivit art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 s-a stabilit că pârâta este ţinută să acopere prejudiciul creat prin retrocedarea dispusă de instanţe, în calitatea sa de instituţie publică implicată în procesul de privatizare şi de vânzător al acţiunilor care a garantat cumpărătorul lor pentru evicţiune în condiţiile art. 1337 C. civ.
Cât priveşte valoarea despăgubirilor instanţa a avut în vedere data încheierii contractului de privatizare, dispoziţiile art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002, raportul de expertiză efectuat în cauză şi care a evaluat terenul în raport de preţul de piaţă la 299.860 lei dar şi principiul disponibilităţii asupra cererii, aşa încât a obligat pârâta la 208.141 lei, sumă solicitată de reclamantă.
Cererea reclamantei de a fi actualizată această sumă în raport de inflaţia din momentul plăţii a fost respinsă de instanţă întrucât a fost formulată prin concluziile scrise depuse după închiderea dezbaterilor, pe de-o parte, iar pe de altă parte, s-a apreciat că această cerere ţine de procedura executării silite, ea putând fi rezolvată în conformitate cu dispoziţiile art. 3712 alin. (3) C. proc. civ.
Apelul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin decizia comercială nr. 387 din 23 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, criticile apelantei vizând atât soluţionarea excepţiilor cât şi fondul litigiului .
Instanţa de apel a reţinut că excepţiile prematurităţii şi prescripţiei au fost soluţionate cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 7201C. proc. civ. - refuzul scris al pârâtei confirmând că scopul urmărit de conciliere a fost atins - şi art. 3 din Decretul nr. 167/1958, cererea reclamantei vizând un fapt postprivatizare, supus prescripţiei generale şi nu speciale.
Pe fondul cererii instanţa de apel a reţinut că răspunderea A.V.A.S. în acoperirea prejudiciului creat prin retrocedarea terenului a fost corect stabilită la valoarea de piaţă, lucru firesc într-o economie de piaţă, valoarea fiind stabilită printr-o expertiză efectuată la fond, expertiză care s-a apreciat a nu mai fi util a fi refăcută în apel, ţinând cont că, la fond, pârâta a tergiversat 3 luni procesul, refuzând să achite onorariul expertului, aşa încât a fost decăzută din probă.
Nemulţumită de această decizie pârâta a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate precum şi suspendarea executării silite, argumentată pe urgenţa luării unei asemenea măsuri şi pe riscul de a fi executată silit, cu afectarea bugetului de stat în care s-au vărsat sumele rezultate din privatizare.
În argumentarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta critică decizia din apel pentru că a fost dată cu încălcarea legii atât în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiilor prescripţiei şi prematurităţii, cât şi pe fondul litigiului.
Astfel, recurenta apreciază că prin decizia dată s-au încălcat dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 137/2002 cât şi cele ale art. 3228din O.U.G. nr. 88/1997 referitoare la termenele speciale de prescripţie de 1 lună şi, respectiv, 3 luni, deoarece, prin cererea formulată, reclamanta îşi valorifică un drept rezultat din privatizare.
De asemenea, greşit s-a apreciat de instanţă că au fost îndeplinite cerinţele art. 7201C. proc. civ. deoarece prima pretinsă convocare pentru conciliere a constat într-o notificare trimisă ei, iar cea de-a doua convocare s-a produs după promovarea cererii de chemare în judecată.
Pe fondul soluţionării cererii, recurenta critică decizia din apel pentru încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 cu privire la cuantumul despăgubirilor, apreciind că greşit acestea au fost stabilite la nivelul pieţii şi nu la valoarea contabilă înregistrată în evidenţele reclamantei, ajungându-se la o îmbogăţire fără justă cauză a acesteia.
Mai mult, din valoarea contabilă a bunului recurenta apreciază că ea nu ar fi putut fi obligată decât în proporţie de 72,87% din această valoare, deoarece aceasta e cota vândută de ea din acţiunile societăţii cu ocazia privatizării, diferenţa urmând a fi suportată de ceilalţi acţionari.
În finalul criticilor recurenta apreciază că instanţa de apel a încălcat şi dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 137/2002 care a stabilit că despăgubirile nu pot depăşi 50% din preţul plătit efectiv de cumpărător.
Prin întâmpinările formulate intimata-reclamantă a solicitat atât respingerea cererii de suspendare a executării silite cât şi a recursului ca nefondat.
Prin încheierea din 14 ianuarie 2010 cererea de suspendare a executării silite formulată de recurentă a fost respinsă reţinându-se pe de o parte, că nu s-a făcut dovada începerii executării silite, iar pe de altă parte, a netemeiniciei motivelor invocate.
Analizând recursul formulat Curtea apreciază că este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce se vor arăta:
Critica recurentei privind încălcarea termenelor speciale de prescripţie prevăzute de art. 39 din Legea nr. 137/2002 şi art. 3228din O.U.G. nr. 88/1997 este nefondată deoarece obiectul litigiului de faţă nu priveşte atacarea unui act în legătură cu privatizarea, cum greşit susţine recurenta, ci urmăreşte realizarea unui drept - de a fi despăgubit - născut după procesul de privatizare, respectiv la data la care s-a decis prin hotărâre judecătorească retrocedarea terenului foştilor proprietari în temeiul Legii nr. 10/2001 .
În consecinţă, corect instanţa de apel a apreciat că în speţă este aplicabil termenul general de prescripţie prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 şi nu termenul special din procedura privatizării.
De asemenea, neîntemeiată este şi critica privind nerespectarea dispoziţiilor art. 7201C. proc. civ. deoarece, aşa cum recunoaşte însăşi recurenta, ea a fost notificată de reclamantă anterior promovării cererii în legătură cu pretenţiile ce formează obiectul litigiului - a se vedea notificarea nr. 794 din 21 mai 2007, fila 45-46 dosar fond - iar cererea de chemare în judecată a fost promovată la 27 iunie 2007.
Susţinerile recurentei în sensul că nu s-au respectat termenele şi forma concilierii nu pot fi primite şi nu pot conduce la reformarea soluţiei recurate deoarece prevederile privind efectuarea concilierii prealabile sunt obligatorii, în schimb, termenele, condiţiile, mijloacele şi modalităţile de manifestare a voinţei părţilor sunt recomandate de art. 7201C. proc. civ. începând cu alin. (2) şi nu reprezintă condiţii cerute imperios de lege, nerespectarea lor neputând atrage nulitatea concilierii decât în situaţia în care partea dovedeşte că a suferit vreo vătămare, ceea ce nu este cazul în speţă.
Cât priveşte fondul litigiului Curtea apreciază că instanţa a stabilit corect valoarea despăgubirilor în raport de valoarea de piaţă a imobilului şi nu de valoarea de inventar, făcând o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 324din O.U.G. nr. 88/1997, text potrivit căruia despăgubirile se stabilesc prin negocierea părţilor sau, în cazul când nu se înţeleg, prin expertiză.
Or, în speţă, corect expertul s-a raportat la valoarea de piaţă a imobilului şi nu la valoarea de inventar, cum susţine recurenta, deoarece despăgubirea trebuie să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului real suferit prin restituirea în natură a bunului foştilor proprietari în virtutea principiului general de drept al reparării integrale a pagubei.
În acest context recurenta nu poate susţine că pârâta s-ar fi îmbogăţit fără justă cauză din moment ce ea a fost obligată la plata întregului prejudiciu - şi nu corespunzător cotei de acţiuni vândute - deoarece răspunderea A.V.A.S. - ului pentru acoperirea prejudiciului nu este o răspundere contractuală în acest caz, ci este o răspundere ope legis care îi incumbă.
Cât priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 137/2002 şi depăşirea cuantumului maxim de 50% din preţul achitat de cumpărătorul acţiunilor, Curtea apreciază critica drept nefondată deoarece acest text legal este incident doar în cazul contractelor de privatizare încheiate după adoptarea Legii nr. 137/2002, nu şi pentru cele anterioare - caz în speţă - după cum rezultă din art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002 .
În consecinţă, Curtea apreciază că decizia din apel este temeinică şi legală, motiv pentru care va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 387 din 23 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1477/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1480/2010. Comercial → |
|---|
