ICCJ. Decizia nr. 1477/2010. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1477/2010
Dosar nr. 3773/100/2007
Şedinţa publică de la 29 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 699 din 23 martie 2009, Tribunalul Maramureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanţii C.N.O., C.D.M., C.L., S.I., obligându-l pe pârâtul L.T. să restituie reclamantului C.L. suma de 48.000 euro, reclamantului C.N.O. suma de 36.000 euro, reclamantului C.D.M. suma de 30.000 euro şi reclamantului S.I.S. suma de 6.000 euro în echivalentul în lei la cursul BNR, la data executării.
De asemenea l-a obligat pe pârâtul L.T. la plata către reclamanţi a sumei de 4.685 lei cu titlu de taxe notariale şi 8.375,95 lei reprezentând cheltuieli de judecată, şi a obligat pe reclamanţi să achite diferenţa de taxă judiciară de timbru de 4.690 lei, sumă ce urma a fi suportată tot de către pârâtul L.T.
Apelul declarat de pârâtul L.T. a fost respins de către Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 134 din 14 octombrie 2009, conform căreia apelantul a fost obligat să le plătească intimaţilor reclamanţi suma de 3.570 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii pârâtul L.T. a formulat recurs pe care nu l-a timbrat cu suma de 4.142,68 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar, aşa cum a fost citat pentru termenul de astăzi. (fila 12 dosar recurs), astfel că recurentul nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a timbra recursul.
Or, este de reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 20 pct. 1 şi 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru datorată şi/sau timbrul judiciar, cererea părţii se anulează ca netimbrată.
Constatând că recurentul pârât, deşi a fost citată cu menţiunea de a timbra recursul, nu şi-a îndeplinit această obligaţie, motiv pentru care în conformitate cu dispoziţiile legale menţionate mai sus, Curtea urmează a anula recursul ca netimbrat.
Conform dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată şi cum intimaţii reclamanţi au solicitat cheltuieli de judecată depunând la dosar factura seria C 2009 nr. 0080 din 22 aprilie 2010 din care rezultă că au fost achitate servicii de asistenţă juridică în sumă de 3.500 lei (fila 40 dosar) urmează ca cererea să fie admisă şi obligat recurentul pârât la plata sumei de 3.500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de pârâtul L.T. împotriva deciziei nr. 134 din 14 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
Obligă recurentul pârât la plata către intimaţii reclamanţi C.N.O., C.D.M., C.L., S.I. a sumei de 3.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 1476/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1478/2010. Comercial → |
---|