ICCJ. Decizia nr. 1607/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1607/2010
Dosar nr. 24456/3/2005
Şedinţa publică din 7 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii A.F.H.M.E.S. şi M.M.A.A. i-au chemat în judecată pe pârâţii W.M.M.S. şi SC A.G. SRL şi i-au solicitat Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, să pronunţe o sentinţă prin care să constate nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. din 15 noiembrie 2004, a contractului de cesiune din 2004 şi a actului adiţional din 16 noiembrie 2004 şi să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară.
În argumentarea acţiunii reclamanţii au susţinut că pârâtul W.M.M.S. a hotărât în baza unor procuri generale, excluderea reclamanţilor din societate şi revocarea din funcţia de administrator, că mandatarul şi-a transferat părţile sociale pe numele său depăşind limitele mandatului şi încălcând astfel art. 1538 C. civ. şi art. 67 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 privind activitatea notarială.
Tribunal Bucureşti prin sentinţa nr. 14071 pronunţată la data de 18 decembrie 2008 a admis acţiunea şi a constatat nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. din 15 noiembrie 2004, a contractului de cesiune din 2004 şi a actului adiţional din 16 noiembrie 2004 dispunând şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut că în cauză nu sunt aplicabile regulile mandatului comercial ci regulile aplicabile mandatului civil, concluzia bazându-se pe faptul că în comercial mandatul nu este gratuit. Pentru a dispune asupra transferului părţilor sociale cu sine însuşi instanţa de fond a reţinut că mandatarul trebuia să deţină o procură în care clauzele actului ce urma să fie încheiat trebuiau precizate în aşa fel încât să excludă riscul neglijării intereselor mandantului. Cum dispoziţiile Codului civil art. 1532 – art. 1559 nu au fost respectate s-a constatat nulitatea contractului de cesiune şi a actului adiţional din 2004 dispunându-se totodată şi repunerea părţilor în situaţia anterioară. Tribunalul a analizat excepţia lipsei calităţii procesuale active a asociatului W.M.M.S. pe care a considerat-o întemeiată în raport de prevederile art. 132 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicată. În privinţa nulităţii hotărârii A.G.A. din 15 noiembrie 2004 soluţia s-a bazat pe nerespectarea prevederilor art. 127 şi art. 131 din Legea nr. 131/1990 referitoare la convocare.
Sentinţa nr. 14071 din 18 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti a fost confirmată prin Decizia nr. 309 din 26 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, prin care s-a respins apelul pârâţilor SC A.G. SRL Bucureşti şi W.M.M.S. Criticile au vizat excepţia lipsei calităţii procesuale active a asociatului unic care, în opinia apelanţilor, a fost greşit admisă de tribunal iar pe fondul cauzei s-a susţinut că mandatarul a deţinut o procură prin care mandanţii i-au acordat puteri depline pentru cesionarea părţilor sociale a întregii societăţi.
Examinarea criticilor aduse sentinţei au dus la concluzia că acţiunea în anulare se soluţionează în contradictoriu cu societatea reprezentată legal aşa încât în temeiul art. 132 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 soluţia vizând această excepţie s-a apreciat ca fiind legală. Pe fondul cauzei Curtea a examinat mandatul în conformitate cu art. 1536 C. civ. stabilind că pentru actele de administrare mandatul era valabil în timp ce pentru actele de înstrăinare se impunea cerinţa mandatului special cu limite precis determinate.
Verificarea mandatului prin prismadispoziţiilor art. 1539 C. civ. a format convingerea instanţei de control judiciar că mandatarul a depăşit puterile mandatului şi a neglijat interesele mandantului încheind acte cu el însuşi şi în favoarea sa.
În raport de acest examen al temeiniciei şi legalităţii sentinţei fondului, Curtea de Apel a reţinut că soluţia criticată este legală.
Împotriva deciziei nr. 309 din 26 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, pârâţii SC A.G. SRL Bucureşti şi W.M.M.S., au declarat recurs prin care au solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. să admită recursul şi, în fond, să respingă acţiunea reclamanţilor intimaţi ca nefondată.
În argumentarea criticilor aduse hotărârilor anterior pronunţate, recurenţii au dezvoltat situaţia de fapt apreciind că instanţa de apel a interpretat greşit probele. În concret au susţinut că numai printr-o interpretare limitată la procura din 18 decembrie 2004 şi fără a avea în vedere şi conţinutul celorlalte două procuri din 3 decembrie 2001 (rectificată) s-a ajuns la cele două hotărâri recurate. Autorii recursului au emis şi ipoteza că nu s-a solicitat anularea actelor încheiate în numele mandanţilor ceea ce înseamnă în accepţiunea acestora că mandatul nu a fost depăşit.
Recursul este nefondat.
1. Prima chestiune de drept care se impune a fi reţinută priveşte calitatea de reprezentant al societăţii recurente SC A.G. SRL care potrivit înscrisului depus la dosar aparţine altui asociat şi nu recurentului W.M.M.S. Din certificatul constatator aflat la dosar, emis de O.R.C., rezultă că data numirii noului administrator a fost 15 aprilie 2010, astfel că, această numire nu prezintă sub aspect procesual şi în raport de data promovării recursului nicio relevanţă asupra dreptului societăţii de a declara recurs şi de a-l susţine.
2. Calea de atac a recursului extraordinar impune în sarcina persoanelor fizice şi juridice care urmează o astfel de procedură obligaţia de a se conforma dispoziţiilor art. 304 alin. (1) raportat la art. 3021 lit. c) C. proc. civ. În acest sens sunt de remarcat dispoziţiile art. 304 alin. (1) prin care se specifică expres că „modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate". Această cerinţă derivă din caracterul extraordinar al recursului prin care se exercită asupra hotărârilor doar un control de legalitate şi nu o judecată în fond, lucru firesc dacă se are în vedere faptul că prin promovarea apelului, părţile au avut acces la o cale de atac devolutivă.
În fine, accesul la o cale de atac şi la o judecată imparţială presupune respectarea dispoziţiilor procedurale care reglementează condiţiile de fond şi de formă prevăzute procedural, obligaţie care se desprinde nu numai din dispoziţiile amintite mai sus, ci şi din art. 129 alin. (1) C. proc. civ. prin care se stabileşte în sarcina părţilor obligaţia de a îndeplini actele de procedură în condiţiile şi termenele stabilite de lege.
3. Înalta Curte constată că deşi s-au invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9, din conţinutul susţinerilor prin care recurenţii şi-au exprimat nemulţumirea în privinţa deciziei pronunţată de Curtea de Apel nu rezultă în ce a constat schimbarea naturii actului ori a înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Dimpotrivă, din expunerea făcută rezultă că se critică greşita interpretare a probelor şi concludenţa lor în raport de ordinea de examinare pe care o propun recurenţii. Înalta Curte în raport de aceste susţineri va reţine că nepronunţarea pe o dovadă hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii sau asupra unui mijloc de apărare constituia motivul prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., care a fost abrogat prin OUG nr. 138/2000 aşa încât o eventuală critică pe aceste aspecte nu mai poate fi analizată.
Aşadar, Înalta Curte nu este în situaţia de a face aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ. întrucât dezvoltarea motivelor nu face posibilă încadrarea criticilor în motivele prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. şi nu poate imagina eventuale ipoteze de critică faţă de soluţia pronunţată de Curtea de Apel pentru simplul motiv că s-ar încălca echilibrul procesului şi s-ar substitui recurentului în exercitarea căii de atac pe care a promovat-o.
În aceeaşi ordine de idei, mai trebuie reţinut că cerinţele care conturează desfăşurarea unui proces echitabil, prevăzute de art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale, nu ar mai fi respectate. Din această perspectivă trebuie observată şi semnificaţia,,egalităţii armelor" care printre altele vizează tratarea egală şi păstrarea unui just echilibru între părţile aflate în faţa Înaltei Curţi. A suplini susţinerile recurentei în raport de soluţia pronunţată în apel ar încălca nu numai caracteristica esenţială a recursului căruia îi este străină devoluţiunea ci şi raportul dintre părţi şi Curte care este o altă componentă a ,,egalităţii armelor" instituită de art. 6 paragraful 1 al Convenţiei. Nu în ultimul rând trebuie reţinut că analiza recursului în condiţiile în care nu au fost respectate regulile de promovare şi susţinere a acestei căi extraordinare de atac nu este posibilă pentru motivele arătate mai sus dar şi pentru faptul că echilibrul procesual nu poate fi menţinut decât respectând condiţia imparţialităţii în desfăşurarea activităţii procesuale.
În fine, nu rezultă din niciun argument al recurenţilor care este dispoziţia legală încălcată sau aplicată greşit pentru ca Înalta Curte să păşească la examinarea legalităţii soluţiei Curţii de Apel din perspectiva pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. aşa încât nefiind elemente de analiză, nu va fi reţinut nici acest motiv.
Rezumând argumentele de mai sus, se va reţine că nu sunt motive de nelegalitate care să ducă la modificarea hotărârilor anterior pronunţate, urmând ca în conformitate cu art. 312 C. proc. civ. recursul să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii SC A.G. SRL Bucureşti şi W.M.M.S. împotriva deciziei comerciale nr. 309 din 26 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1605/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1611/2010. Comercial → |
|---|
