ICCJ. Decizia nr. 1612/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1612/2010
Dosar nr. 15709/3/2007
Şedinţa publică din 7 mai 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta SC S. SRL Vaslui a chemat în judecată pe pârâta SC B.A. SA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa pârâta să fie obligată la plata sumei de 238.534 lei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 5 ianuarie 2006 a încheiat cu pârâta un contract de asigurare, prin care au fost asigurate clădirile în limita sumei de 1.000.000 euro, conţinutul acestora pentru 1.000.000 euro, echipamentele electronice pentru 50.000 euro, asigurare pentru avarii accidentale în limita a 200.000 euro, întreruperea activităţii 100.000 euro, bani în tranzit şi locaţie pentru 15.000 euro, răspundere civilă pentru 200.000 euro, accidente angajaţi 200.000 euro.
Reclamanta a mai arătat că la data de 29 octombrie 2006 s-a produs un incident tehnic la punctul de lucru fiind afectată instalaţia de rectificare II, în urma defectării acesteia producându-se pierderi de materii prime şi produse. La data de 30 octombrie 2006 a fost solicitată firma de service cu care avea contract pentru a verifica instalaţia şi sistemul de vacuum, verificări în urma cărora s-a constatat că pompa de vacuum este avariată deoarece s-a produs o eroare în exploatarea ei prin aceea că s-au inversat circuitele pentru fluidele de ungere şi răcire. Reclamanta a anunţat societatea de asigurări la data de 3 noiembrie 2006, însă reprezentantul firmei nu a încheiat un proces verbal de constatare. Ulterior, societatea de asigurare a refuzat acoperirea despăgubirilor deoarece expertiza a constatat faptul că pompa s-a defectat ca urmare a unei utilizări necorespunzătoare.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 9955 din 29 septembrie 2008 a respins acţiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut că reclamanta a investit instanţa cu o acţiune personală în realizare, solicitând obligarea asigurătorului la plata despăgubirilor cuvenite ca urmare a producerii evenimentelor asigurate, reprezentând contravaloarea pompei de vacuum şi a lucrărilor de montaj, precum şi pierderile de materii prime şi produse generate de imposibilitatea revenirii într-un timp scurt la un vacuum corespunzător cerinţelor tehnologiei produsului aflat în prelucrare. Tribunalul a reţinut că instalaţia avariată era asigurată în temeiul art. 5.1. din contract, bunul fiind proprietatea reclamantei, iar termenul condiţie de 10 ani referitor la vechimea bunului asigurat vizând bunul în ansamblul lui şi nu componentele acestuia. În ceea ce priveşte cauza producerii evenimentului asigurat, tribunalul a apreciat că reclamanta şi-a însuşit concluziile societăţii de service care a concluzionat în sensul că defectarea s-a produs dintr-o eroare de exploatare a instalaţiei, ceea ce se încadrează în art. 5.3 pct. 6 din contractul de asigurare. Instanţa a omologat concluziile raportului de expertiza tehnică judiciară şi a reţinut că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute în poliţa de asigurare pentru acordarea despăgubirii solicitate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC S. SRL Vaslui, criticând sentinţa de fond în raport de faptul că au fost reţinute în mod greşit concluziile expertizei efectuate, cu toate că reclamanta nu a formulat obiecţiuni. A mai arătat că instanţa trebuia să ţină cont şi de răspunsul la interogatoriu al reclamantei la întrebarea nr. 15.
Instanţa de apel, examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate a reţinut că expertul a răspuns competent la toate obiectivele expertizei precum şi la obiecţiunile reclamantei. Curtea a reţinut că reclamanta a considerat eronat că instanţa poate să combată cu argumente tehnice concluziile unui expert tehnic judiciar care prin expertiza sa a constatat cauzele care au condus la avarierea utilajului în discuţie şi anume vechimea mai mare de 10 ani a bunului asigurat, uzura mare a acestuia pierderi înregistrate ca urmare a întreruperii activităţii datorate unor pagube acoperite pentru bunuri cu o vechime mai mare de 5 ani, deteriorare fizică, constatări care coroborate cu prevederile art. 5.1., art. 5.4. şi art. 6.3. nu fac dovada evenimentului asigurat.
În consecinţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 45 din 30 ianuarie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, în cadrul termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ., prin care a solicitat, în principal, admiterea recursului, şi pe fond admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
În drept, recurenta reclamanta a indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Prin concluziile orale efectuate cu prilejul dezbaterilor pe fondul cauzei, reprezentantul recurentei a arătat că înţelege să îşi încadreze criticile dezvoltate prin cerere în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În concret, recurenta a susţinut următoarele:
-instanţa de apel nu a ţinut cont de toate mijloacele de probă invocate de către recurentă;
-expertul care a întocmit expertiza tehnică nu era competent în specialitatea utilaj tehnologic;
-ambele instanţe au dat dovadă de superficialitate şi nu au coroborat toate mijloacele de probă la care s-a apelat;
-ambele instanţe nu s-au pronunţat asupra despăgubirilor datorate pentru pierderea materiilor prime aflate în prelucrare în instalaţii şi pierdute ca urmare a defectării pompei de vacuum;
Înalta Curte, a luat în examinare cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimata pârâtă, ca o chestiune prealabilă, în raport de dispoziţiile art. 302 1 lit. c) şi art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
Recursul in actuala reglementare este conceput drept cale de atac extraordinara, care poate fi promovată numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Casarea sau modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele limitativ prevăzute de pct. 1 - 9 ale art. 304 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Din expunerea criticilor aduse deciziei, rezultă că deşi au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., criticile la adresa deciziei recurată reprezintă o succesiune de fapte şi afirmaţii, nestructurate din punct de vedere juridic, fără să se indice nici unul din cazurile de casare sau modificare. Prin urmare, in recurs, cale de atac extraordinară, nedevolutivă, instanţei nu-i revine obligaţia să examineze legalitatea si temeinicia deciziei atacate, daca motivele nu au fost invocate si argumentate, indicându-se încălcările de lege care atrag nelegalitatea .Prin criticile invocate prin cererea de recurs de către reclamantă, a fost criticat modul de interpretare al probelor administrate şi nemulţumirile recurentei în ceea ce priveşte omologarea concluziilor expertizei tehnice administrate în cauză, dezvoltarea acestora nepermiţând încadrarea în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute art. 304 C. proc. civ. şi analizarea lor în consecinţă, motiv pentru care nu pot fi reţinute de către instanţă ca şi critici de nelegalitate.
În alţi termeni faţa de considerentele precedente, se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale in legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care, Înalta Curte urmează a constata nul recursul declarat de reclamantă, în conformitate cu dispoziţiile art. 3021 lit. c) şi art. 306 alin, (1) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte cererea formulată de către intimata SC B.A. SA Bucureşti, privind plata cheltuielilor de judecată în faza procesuală a recursului, Înalta Curte constată că acordarea acestora este condiţionată de efectuarea dovezii care să ateste plata şi depunerea înscrisului doveditor la dosarul cauzei. Prin înscrisul existent la dosarul de recurs, intimata a depus la dosar un înscris denumit ,,tranzacţii,, în sumă de 5.677 lei, document care nu reprezintă un înscris care să justifice acordarea onorariului de avocat. Având în vedere că intimata nu a depus la dosarul cauzei originalul chitanţei care să ateste plata onorariului de către client, Înalta Curte urmează sa respingă cererea ca nedovedită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia nulităţii recursului.
Constată nulitatea cererii de recurs declarată de reclamanta SC S. SRL Vaslui împotriva deciziei comerciale nr. 45 din 30 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-VI-a comercială, în temeiul art. 3021 alin. (1) C. proc. civ.
Respinge cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1611/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1613/2010. Comercial → |
|---|
