ICCJ. Decizia nr. 1681/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1681/2010
Dosar nr. 5494/1/2009
Şedinţa publică de la 11 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Mureş la data de 9 iulie 2007, sub nr. 1191/1371/2007, disjunsă din Dosarul nr. 621/1371/2007 al Tribunalului Comercial Mureş, reclamantul P.T.S., în contradictoriu cu pârâta SC E.T. SRL Târgu-Mureş, a solicitat anularea hotărârii Adunării Generale din 17 noiembrie 2006, semnată în exclusivitate de „preşedinte A.G.A. - P.B.”.
La data de 4 octombrie 2007, reclamantul P.T.S. a depus la dosar cerere precizatoare la acţiune, prin care a arătat că înţelege să solicite constatarea nulităţii absolute a Hotărârii Adunării Generale nr. 17 din 11 septembrie 2006, semnată în exclusivitate, în calitate de „preşedinte A.G.A.”, de către numitul P.B.
La solicitarea instanţei, dispusă prin încheierea de şedinţă din 5 octombrie 2007, reclamantul P.T.S. a depus la dosar, la data de 9 noiembrie 2007, o nouă precizare la acţiune, prin care a arătat că petitul privind anularea Hotărârii A.G.A. nr. 17 din 11 septembrie 2006 a fost formulat în contradictoriu cu pârâta SC E.T. SRL, şi nu în contradictoriu cu numiţii P.B., T.I. şi H.M., aceştia fiind chemaţi în judecată doar în cauza care a făcut obiectul Dosarului nr. 621/1371/2007, din care s-a disjuns prezenta cerere.
Prin încheierea de şedinţă din data de 7 decembrie 2007, instanţa a luat act de precizarea de acţiune depusă la dosar de către reclamant, prin care s-a stabilit cadrul procesual, cererea urmând să fie judecată doar în contradictoriu cu pârâta SC E.T. SRL
Prin sentinţa nr. 17, pronunţată la data de 12 martie 2008, Tribunalul Comercial Mureş a respins excepţia lipsei de interes a reclamantului P.T.S. în promovarea acestei acţiuni, invocată de pârâta SC E.T. SRL; a admis în parte cererea formulată de reclamantul P.T.S., în contradictoriu cu pârâta SC E.T. SRL, şi, în consecinţă: a anulat parţial Hotărârea A.G.A. din 11 septembrie 2006, în ceea ce priveşte punctul 5, care cuprinde dispoziţia de mandatare a noului administrator pentru încheierea contractului de licenţă pentru mărcile „J.S.S.R.”, „O.M.” şi SC E.T. SRL; a r espins cererea de anulare a celorlalte dispoziţii cuprinse în hotărârea mai sus menţionată şi a r espins cererea pârâtei pentru acordarea cheltuielilor judecată, ca nedovedită.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
Referitor la excepţia lipsei de interes, invocată de pârâtă, instanţa de fond a apreciat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 196, raportat la art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, întrucât reclamantul nu a fost prezent la această adunare. Buna funcţionare a societăţii este în strânsă legătură cu interesele patrimoniale ale asociatului - reclamant, care s-a asociat în această formă tocmai pentru obţinerea unor beneficii. Simplul fapt că nu s-a prezentat la acea adunare sau la adunările din ultimii trei ani, nu sunt aspecte care să ducă la concluzia că reclamantul - asociat nu are interes să atace prezenta hotărâre, pentru realizarea unui control de legalitate.
Pe fondul cauzei, a apreciat instanţa, fiind în discuţie o societate cu răspundere limitată, este cert că încălcarea dispoziţiilor art. 195 din Legea nr. 31/1990, ce reglementează convocarea, mai precis, stabilirea persoanei care este îndreptăţită să facă convocarea, pot aduce atingere doar interesului persoanei juridice, şi nu interesului general, deci, pot atrage doar sancţiunea nulităţii relative.
Faptul că la punctul 1 din procesul - verbal se prevede că administratorul H.M. reprezintă interesele societăţii, este, de asemenea, o menţiune ce nu este în măsură să atragă nulitatea absolută a hotărârii atacate; nulităţile mai sus analizate, având un caracter relativ, se impunea a fi dovedită o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., o astfel de vătămare nefiind invocată şi nici dovedită.
În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 192 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990, se observă că, prin hotărârea atacată, nu s-a dispus nici o modificare a actului constitutiv care să impună votul tuturor asociaţilor. Or, cât priveşte votul, hotărârea a fost luată cu majoritatea absolută a capitalului social - 94,2 % din capitalul social.
În ceea ce priveşte, însă, punctul nr. 5 din această hotărâre, a reţinut instanţa de fond că, potrivit dispoziţiilor legale sus - citate, c onvocarea trebuie să cuprindă explicit toate problemele care vor face obiectul dezbaterilor adunării.
Necomunicarea completă a ordinii de zi duce la încălcarea dreptului la informare în ceea ce priveşte punctul 5 - „diverse”, drept pe care legiuitorul român şi european a urmărit în mod repetat să-l consacre şi să-l ocrotească.
La rubrica „diverse” a hotărârii adunării generale a asociaţilor SC E.T. SRL nr. 17 din 11 septembrie 2006, s-a dispus mandatarea noului administrator pentru încheierea contractului de licenţă pentru mărcile „J.S.S.R. ”, „O.M.” şi SC E.T. SRL
În concluzie, a constatat instanţa de fond, că a fost identificată o cauză de nulitate absolută, însă numai în ceea ce priveşte punctul 5 de pe ordinea de zi a adunării generale extraordinare a asociaţilor SC E.T. SRL din 11 septembrie 2006, prin care s-a dispus mandatarea noului administrator pentru încheierea contractului de licenţă pentru mărcile „J.S.S.R.”, „O.M.” şi SC E.T. SRL şi care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea hotărârii atacate şi restabilirea legalităţii încălcate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC E.T. SRL Târgu-Mureş, la data de 10 iunie 2008, motivele de apel fiind depuse în termen, la data de 5 septembrie 2008.
La data de 5 septembrie 2008, reclamantul P.T.S. a depus la dosar cerere de aderare la apel, prin care a solicitat admiterea apelului şi schimbarea în parte a sentinţei din 12 martie 2008, pronunţată de Tribunalul Comercial Mureş, privind anularea Hotărârii A.G.A. din 11 septembrie 2006, în ceea ce priveşte numirea administratorului Timar Iuliu, ca fiind lovită de nulitate absolută.
Prin decizia nr. 80/A, pronunţată la data de 13 octombrie 2008, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul formulat de SC E.T. SRL împotriva sentinţei nr. 17 din 12 martie 2008, pronunţată de Tribunalul Comercial Mureş, în Dosarul nr. 1191/1371/2007; a schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul că a respins acţiunea formulată de P.T.S., şi a respins apelul formulat de P.T.S., împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că, problema invocată de reclamant este aceea că, acordarea mandatului pentru încheierea contractelor trebuia să fie menţionată expres în convocator, ca un punct distinct, pentru ca acţionarii să aibă cunoştinţă de acesta, şi nu la rubrica diverse.
După cum se poate observa din analiza art. 75, 76, 77 alin. (1), 78 alin. (1) şi 79 din Legea nr. 31/1990, nu este nevoie de nici un mandat special pentru reprezentarea societăţii, acest mandat aparţinând de drept administratorului.
În speţă, punctul 5 din hotărârea A.G.A. atacată viza acordarea unui mandat pentru încheierea unui contract de licenţă cu două societăţi comerciale. Încheierea acestor contracte viza activitatea curentă a societăţii, astfel că nu era necesar nici un mandat special.
În ceea ce priveşte cererea de aderare la apel, a constatat instanţa de apel că reclamantul a invocat motive noi de anulare a hotărârii A.G.A., însă acestea nu pot fi analizate pentru prima oară în apel, deoarece reprezintă cereri noi (art. 294 alin. (1) C. proc. civ.).
Chiar şi acestea, a apreciat instanţa, reflectă însă intenţia de şicană a reclamantului, deoarece, de exemplu, potrivit listingului de la fila 107 din dosarul de fond, acţionarul B.P. deţine 94,1884% din capitalul social, şi nu 50%, cum susţine apelantul - reclamant, iar mandatul de la punctul 5 nu este pentru cesiunea drepturilor (care a fost hotărâtă anterior), ci pentru semnarea contractelor.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamantul P.S., solicitând admiterea recursului şi modificarea în tot a deciziei pronunţate în apel, cu anularea în tot a hotărârii adunării generale nr. 17 din 11 septembrie 2009.
În recursul său, care poate fi încadrat în drept în prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurentul - reclamant P.S. a invocat, în esenţă, următoarele motive:
1. Decizia recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 195 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, întrucât adunarea generală a cărei nulitate absolută s-a cerut a se constata, în aplicarea prevederilor art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, a fost convocată de o persoană ce nu avea calitatea de administrator, respectiv, numitul H.M.
2. Decizia recurată a fost dată cu greşita aplicare a art. 193 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, prin aprobarea exclusiv de către asociatul B.P. a încheierii unor contracte de licenţă privind titlurile de presă ale societăţii, care, prin interpuşi, au fost contractate cu societatea „E.M.”, al cărei asociat principal era acelaşi B.P., precum şi în condiţia în care, prin statutul societăţii, se prevede regula unanimităţii în materia drepturilor de editare a titlurilor proprietatea societăţii.
Analizând recursul reclamantului, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept încadrat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin primul motiv de recurs formulat, încadrat în drept în prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurentul - reclamant P.S. critică decizia instanţei de apel ca fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 195 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, sub aspectul convocării Adunării Generale de către o persoană care nu avea calitatea de administrator, respectiv, numitul H.M.
Acest motiv de recurs nu poate fi primit, fiind nefondat.
Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 195 alin. (1) C. proc. civ., „Administratorii sunt obligaţi să convocare adunarea asociaţilor la sediul social, cel puţin o dată pe an sau de câte ori este necesar”.
Rezultă, aşadar, din economia acestui text, că subiectul de drept căruia legea îi acordă dreptul de a convoca o adunare generală este administratorul, legiuitorul acordând un drept exclusiv administratorilor de a convoca adunarea generală din propria lor iniţiativă sau la cererea unui asociat cu o anumită cotă de participaţie, tocmai pentru a asigura o anumită independenţă administratorilor şi a-i proteja împotriva imixtiunilor sau actelor intempestive ale asociaţilor în viaţa şi managementul societăţii.
Însă, în speţă, deşi recurentul - reclamant P.S. susţine că adunarea generală a fost convocată de o persoană care nu avea calitatea de administrator, respectiv, numitul H.M., în realitate, aşa cum în mod corect s-a reţinut şi de către instanţa de apel, aspectul privind valabilitatea şi existenţa mandatului de administrare a acestuia până la data de 1 octombrie 2006, când a fost numit administrator T.I.P., nu fusese încă soluţionat printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Or, aşa fiind, nu se poate aprecia în mod just asupra calităţii sau nu de administrator a numitului H.M., cu atât mai mult cu cât instanţele de fond nu au fost învestite şi cu soluţionarea unui astfel de capăt de cerere, privind clarificarea acestei situaţii.
Prin cea de-a doua critică formulată în motivarea recursului său, recurentul - reclamant P.S. susţine că „decizia recurată a fost dată cu greşita aplicare a art. 193 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, prin aprobarea exclusiv de către asociatul B.P. a încheierii unor contracte de licenţă privind titlurile de presă ale societăţii, care, prin interpuşi, au fost contractate cu societatea „E.M.”, al cărei asociat principal era acelaşi B.P.”.
O asemenea critică nu poate fi primită, deoarece aceste prevederi nu au constituit cauza nulităţii invocată prin cererea introductivă, iar, potrivit art. 316 C. proc. civ., raportat la art. 294 C. proc. civ., nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată în recurs.
Faţă de cele de mai sus, nefiind vorba, aşadar de vreo încălcare sau aplicare greşită a legii, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentul - reclamant P.S. este nefondat.
Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul P.S. împotriva Deciziei nr. 80/A din 13 octombrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1679/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1702/2010. Comercial → |
|---|
