ICCJ. Decizia nr. 1704/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1704/2010
Dosar nr. 2956/1285/2007
Şedinţa publică de la 13 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 21 august 2007 reclamanta SC A.U. SA Bucureşti, devenită SC U.A. SA, cheamă în judecată pe pârâta SC R.G. SRL Lupeni solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 102.450 lei cu titlu de despăgubiri, la plata dobânzii legale datorate de la data producerii prejudiciului - 16 noiembrie 2004 - şi până la executarea efectivă a obligaţiei de plată, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 1749 din 16 iulie 2008 Tribunalul Comercial Cluj respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei şi respinge ca neîntemeiată şi cererea pârâtei pentru plata sumei de 100 lei pentru fiecare termen de judecată la care s-a prezentat reprezentantul acesteia cu titlu de cheltuieli de judecată, reţinând că, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 136/1995, reclamanta, asigurator, s-a subrogat în drepturile SC L. SRL, asigurat Casco, derivate din raportul juridic al asiguratului cu pârâta, raport juridic în care s-a prevalat de o pretinsă răspundere civilă delictuală a pârâtei, nefiind însă probată existenţa unei fapte ilicite a acesteia care să poată fi asociată prin vreo legătură de cauzalitate cu prejudiciul suferit de asiguratul al cărui autotren asigurat a fost avariat prin incendiu şi în ale cărui drepturi s-a subrogat reclamanta, astfel că nu se poate reţine în sarcina pârâtei răspunderea instituită prin dispoziţiile art. 22 din Convenţia C.M.R.
Prin decizia civilă nr. 23 din 12 februarie 2009 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei primei instanţe pe care o schimbă în întregime în sensul că admite acţiunea reclamantei împotriva pârâtei pe care o obligă la plata sumei de 102.450 lei despăgubiri cu dobândă legală calculată începând cu data de 29 august 2005 până la achitarea definitivă, cu 6.039 lei cheltuieli de judecată în ambele instanţe în sarcina pârâtei.
Pentru a decide astfel instanţa de apel reţine că incendierea autotrenului s-a produs din cauze anterioare încărcării cărbunelui, fie ţigară aprinsă, fie existenţa unor cărbuni nestinşi, ambele variante antrenând culpa pârâtei care nu a asigurat o marfă corespunzătoare, raportul de cauzalitate între fapta ilicită a pârâtei şi prejudiciu fiind evident, culpa pârâtei fiind stabilită în acelaşi sens şi într-o cauză similară în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 11449 din 9 decembrie 2005 împotriva căreia pârâta nu a înţeles să promoveze căile superiore de atac.
Împotriva deciziei de mai sus pârâta declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate cu consecinţa respingerii apelului declarat de reclamantă împotriva sentinţei primei instanţe, legală şi temeinică, cu cheltuieli de judecată.
În fundamentarea recursului său recurenta critică instanţa de apel pentru a fi pronunţat decizia cu încălcarea art. 261 alin. (2) C. proc. civ., copia deciziei comunicată nefiind semnată de judecătorii care au dat-o şi nici de către grefier, devenind incidente dispoziţiile art. 313 C. proc. civ.
Recurenta critică instanţa de apel şi pentru a fi reţinut eronat culpa sa ca urmare a interpretării greşite a faptului că nu a atacat sentinţa pronunţată într-o altă cauză, respectiv sentinţa civilă nr. 449 din 9 decembrie 2005, atitudine apreciată eronat de instanţa de control judiciar ca o recunoaştere din partea recurentei, astfel că fapta ilicită reţinută în sarcina sa nu a fost dovedită, nefiind deci îndeplinite condiţiile art. 998 C. civ.
Recurenta reproşează instanţei criticate şi faptul că a acordat ce nu s-a cerut, interpretând extensiv cererea introductivă de instanţă şi considerând eronat că recurenta pârâtă ar fi răspunzătoare şi pentru fapta prepuşilor săi care ar fi condus, probabil, la incendierea autotrenului prin existenţa unor mucuri de ţigară nestinsă, provenite de la aceştia.
În sfârşit, recurenta critică instanţa de apel pentru aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 998 C. civ. şi a prevederilor Convenţiei C.M.R. - art. 22 şi art. 8, instanţa ignorând că transportatorul a cunoscut natura periculoasă a bunurilor transportate, date fiind relaţiile de lungă durată ale recurentei cu SC L. SRL, precum şi că acesta nu a verificat starea mărfii şi a ambalajului ei, acceptând încărcarea mărfii fără rezerve.
Examinând recursul pârâtei se constată că acesta este fondat.
Dacă nu pot fi primite criticile vizând nesemnarea deciziei recurate de către judecătorii care au pronunţat-o întrucât hotărârea poartă toate semnăturile membrilor completului, ca şi pe aceea a grefierului (fila 46 dosar de apel), recurentei comunicându-i-se doar o copie, şi nici criticile referitoare la extinderea, de către instanţa de apel, a limitelor investirii prin analizarea răspunderii recurentei-pârâte pentru prepuşii săi, potrivit art. 1000 alin. (3) C. civ., o astfel de extindere nefiind săvârşită de către instanţa criticată, celelalte critici sunt, însă, întemeiate şi urmează a fi admise.
Se constată, în acest sens, că în mod netemeinic instanţa a dedus culpa recurentei în producerea incendierii autotrenului transportatorului, asigurat Casco, şi existenţa faptei ilicite săvârşită de aceasta, din extrapolarea - inadmisibilă - a constatărilor din considerentele unei alte instanţe, într-o altă cauză, ce a privit pe recurenta-reclamantă, respectiv din sentinţa civilă nr. 11449 din 9 decembrie 2005 a Judecătoriei Cluj Napoca pronunţată în Dosarul nr. 9364/2005, ca şi din faptul că pârâta-recurentă, în acea cauză, nu a înţeles să promoveze căile de atac, modalităţi care nu sunt de natură să conducă la concluzia că recurenta pârâtă se face vinovată de expedierea unei mărfi periculoase, încărcând cărbuni nestinşi care ar fi provocat - la 16 ore de la încărcare - incendierea mijlocului de transport al asiguratului transportator, instanţa de apel stabilind fără temei că incendierea autotrenului s-a produs din cauze anterioare încărcării cărbunelui, fie ţigară aprinsă, fie existenţa unor cărbuni nestinşi - aspecte nedovedite însă - apreciind că ambele variante antrenează culpa pârâtei şi converg spre ideea existenţei faptei ilicite a pârâtei-recurente, deşi aceeaşi instanţă constată că evenimentele evocate nu sunt excluse a se fi produs, producerea lor nefiind însă dovedită.
Se constată astfel că instanţa de apel, infirmând soluţia primei instanţe care a reţinut corect starea de fapt, a făcut o incorectă aplicare a legii, respectiv a prevederilor art. 998 C. civ., nestabilind precis săvârşirea de către recurenta pârâtă a faptei ilicite care să fi condus la producerea prejudiciului suferit de transportator şi pentru care acesta a fost despăgubit de către intimata reclamantă ca asigurător.
Sunt fondate şi criticile recurentei întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., instanţa de apel - spre deosebire de instanţa de fond a cărei soluţie a modificat-o în tot - schimbând natura şi înţelesul neîndoielnic al actului dedus judecăţii, s-a limitat doar la analiza existenţei faptei ilicite săvârşită culpabil de pârâta recurentă, ignorând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Convenţia C.M.R. în limitele căreia s-a încheiat contractul de transport dintre recurentă şi asiguratul despăgubit de intimata reclamantă, şi în lumina cărora, coroborate cu prevederile art. 8 din aceeaşi Convenţie, s-ar fi putut analiza eventuala răspundere a pârâtei recurente ca parte în contractul respectiv de transport.
Faţă de cele de mai sus, decizia recurată fiind nelegală şi netemeinică, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. recursul pârâtei declarat împotriva acesteia urmează a fi admis, iar decizia recurată urmează a fi modificată în sensul respingerii apelului, declarat de apelanta reclamantă împotriva sentinţei primei instanţe, care urmează a fi menţinută ca legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC R.G. SRL Lupeni împotriva Deciziei nr. 23/2009 din 12 februarie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat reclamanta SC U.A. SA prin Sucursala Cluj împotriva sentinţei comerciale nr. 1749/2008 din 16 iulie 2008 a Tribunalului Comercial Cluj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1703/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1706/2010. Comercial → |
|---|
