ICCJ. Decizia nr. 1795/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1795/2010
Dosar nr. 6383/110/2008
Şedinţa publică din 19 mai 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 264 din 1 martie 2009, Tribunalul Bacău s-a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta Administraţia Finanţelor Publice Oneşti împotriva pârâtelor SC U.L. SRL Oneşti şi SC O. SRL Oneşti, prin lichidator judiciar SPRL P.T., acţiunea având ca obiect constatarea nulităţii absolute a sentinţei civile nr. 1234/2005, pronunţată de Judecătoria Oneşti, în dosarul nr. 1877/2005.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că este întemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii întrucât reclamanta din prezenta cauză avea posibilitatea de a uza de căile de atac pe care legea le pune la îndemâna părţilor.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 77 din 20 noiembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
În considerentele deciziei, instanţa apelului a reţinut că valorificarea drepturilor de creanţă invocate de reclamantă se poate realiza, în situaţia particulară a hotărârilor judecătoreşti, pe calea reglementată de dispoziţiile procedurale prevăzute de codul de procedură civilă şi de alte acte normative speciale, respectiv prin exercitarea căilor de atac, ce au drept finalitate verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti.
S-a constatat că, în cauză, situaţia se particularizează prin efectele produse de hotărârea a cărei nulitate se solicită a fi constatată, în sensul că aceasta are valoarea juridică a unui contract de vânzare- cumpărare, efecte ce nu pot determina modificarea căilor procedurale specifice hotărârilor judecătoreşti.
Împotriva deciziei, reclamanta a declarat recurs, prin care a susţinut următoarele critici:
Atât instanţa de fond cât şi cea de apel nu au avut în vedere că reclamanta nu avea posibilitatea de a reforma hotărârea judecătorească prin intermediul căilor de atac ordinare şi extraordinare pentru că nu s-a pronunţat în contradictoriu cu ea.
Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre ce nu este motivată astfel încât părţile din proces să aibă garanţia că cererile lor au fost analizate.
Deşi în preambulul sentinţei se face menţiunea discutării în contradictoriu a excepţiei autorităţii de lucru judecat, instanţa de fond a omis a se pronunţa asupra acesteia prin dispozitiv.
Apelul a fost respins în mod netemeinic pe motiv că respingerea acţiunii ca inadmisibilă face de prisos examinarea celorlalte motive ale acţiunii, privind incidenţa dispoziţiilor OG nr. 61/2002 şi a OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Prin întâmpinarea depusă la data de 18 mai 2010, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Potrivit art. 302/1 lit. c) C. proc. civ. – cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora.
Analizând cererea de recurs prin prisma cerinţelor obligatorii reglementate de dispoziţiile art. 302 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că argumentele aduse de recurentă în susţinerea recursului nu constituie motive veritabile de nelegalitate.
Astfel, deşi în cerere se face trimitere la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile recurentei nu pot face posibilă încadrarea lor în acest motiv de recurs întrucât, pe de o parte vizează aspecte reţinute de instanţa de fond, pretinse omisiuni ale considerentelor sentinţei ce nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs.
Pe de altă parte, susţinerile recurentei sunt unele generice făcând trimitere la netemeinicia deciziei şi nicidecum la nelegalitatea acesteia.
În atare situaţie, instanţa va da eficienţă prevederilor art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în sensul că va constata nulitatea cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta Administraţia Finanţelor Publice Oneşti, împotriva deciziei Curţii de Apel Bacău nr. 77 din 20 noiembrie 2009.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1791/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1799/2010. Comercial → |
|---|
