ICCJ. Decizia nr. 1825/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1825/2010
Dosar nr. 1582/114/2008
Şedinţa publică din 20 mai 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Buzău, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 1343 din 10 martie 2008, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a litigiului de natură comercială privind pe reclamanta SC N. SRL Buzău şi pârâta SC V.C. SRL Buzău în favoarea Tribunalului Buzău având în vedere că obiectul cauzei nu este evaluabil în bani, fiind aplicabile dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
Tribunalul Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 550 din 26 iunie 2008 a admis acţiunea formulată de reclamanta SC N. SRL în contradictoriu cu pârâta SC V.C. SRL în sensul că a dispus ca pârâta să încuviinţeze realizarea proiectului de etajare construcţie şi bloc de locuinţe pe terenul proprietatea sa situat în municipiul Buzău.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prezenta acţiune este consecinţa relei credinţe a pârâtei, care invocând diverse motive neîntemeiate refuză acordul în etapa eliberării autorizaţiei de construcţie.
O primă etapă parcursă de reclamantă a fost aceea a eliberării certificatului de urbanism din 11 octombrie 2007, dar tot ca etapă premergătoare este şi acordul vecinilor, exprimat în forma autentică, pentru construcţiile noi amplasate adiacent construcţiilor existente sau în imediata lor vecinătate.
Reclamanta a păşit la obţinerea acestor acorduri depunând la dosar acordul dat de către celălalt vecin Episcopia Banatului şi Vrancei.
Cum interesul reclamantei a fost dovedit acţiunea a fost admisă în temeiul art. 1073 – art. 1075 C. civ., dispunându-se ca pârâtul să încuviinţeze realizarea proiectului de etajare construcţie şi bloc de locuinţe.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 215 din 31 octombrie 2008 a admis apelul formulat de pârâta SC V.C. SRL împotriva sentinţei nr. 550 din 26 iunie 2008 a Tribunalului Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a respins ca nefondată acţiunea în obligaţia de a face formulată de reclamanta SC N. SRL.
În fundamentarea acestei soluţii, instanţa de apel a apreciat că prima instanţă în mod greşit a admis acţiunea promovată de intimată pe dispoziţiile art. 1073 – art. 1075 C. civ., aplicabil răspunderii civile contractuale.
Se poate observa că între părţi nu există nici o relaţie de natură contractuală, iar reclamanta s-a adresat prematur şi greşit acestei instanţe, deoarece ea trebuia să acţioneze pe calea contenciosului administrativ împotriva autorităţii publice locale pentru eliberarea certificatului de urbanism şi autorizaţiei de construcţie, putând antrena în acest proces şi pe vecinii proprietăţii care nu şi-au dat acordul pentru edificarea construcţiei proiectate.
Dezacordul apelantei faţă de realizarea proiectului este justificată ţinând cont de dezavantajele economice pe care le creează, de nerespectarea regulilor de urbanism pentru zona in discuţie dar şi de grevarea imobilului său cu o servitute pozitivă de vedere.
Împotriva deciziei nr. 215 din 31 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs reclamanta SC N. SRL care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 7 – 9 C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate şi pe fond admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că reclamanta a respectat planul urbanistic general precum şi toţi coeficienţii urbanistici astfel după cum sunt prevăzuţi în cadrul certificatului de urbanism, cu precizarea că pentru noua construcţie ferestrele respectă servituţile de vedere.
Intimata-pârâtă SC V.C. SRL a depus întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului.
Înalta Curte analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de recurentă prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând respinge ca nefondat recursul reclamantei SC N. SRL Buzău pentru următoarele considerente.
Nu pot fi primite susţinerile intimatei pârâte SC V.C. SRL din întâmpinare precum că cererea de recurs nu este motivată şi nu este făcută o dezvoltare a motivelor de recurs.
Este adevărat că nulitatea recursului nu intervine doar in situaţia în care motivarea cererii lipseşte cu desăvârşire, ci şi atunci când recurenta nu indică nici unul din cazurile de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., mărginindu-se să reia susţinerile şi apărările formulate în fazele procesuale anterioare şi a căror încadrare într-unul din motivele de casare prevăzute de lege nu este posibilă.
De remarcat că cererea de recurs face referire la nelegalitatea hotărârii instanţei de apel, aducându-i o critică totală, fiind în legătură cu împrejurări care pot fi circumscrise dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Printr-o integrală şi completă apreciere a probelor, în faza procesuală a apelului a fost stabilită o corectă situaţie de fapt şi de drept, care a condus la admiterea apelului pârâtei SC V.C. SRL.
Amplu documentat, s-a stabilit că este necesar acordul notarial al vecinilor pentru obţinerea documentaţiei urbanistice şi în special pentru autorizaţia de construcţie mai ales atunci când vecinătatea vizează constituirea unor servituţi.
Poziţia procesuală constantă a pârâtei, care se regăseşte în întâmpinări şi motivele de apel, este justificată prin aceea că, în esenţă, admiterea acţiunii reclamantei grevează imobilul său cu o servitute pozitivă de vedere şi afectează într-o măsură inechitabilă valoarea economică iar temeiul de drept invocat nu este aplicabil în speţă.
Pentru aceste raţiuni urmează a respinge ca nefondat recursul reclamantei SC N. SRL împotriva deciziei dată în apel, nefiind îndeplinită nicio cerinţă din cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
În baza art. 274 C. proc. civ. va obliga reclamanta la plata sumei de 1,500 lei către pârâtă cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC N. SRL Buzău împotriva deciziei nr. 215 din 31 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Obligă reclamanta la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1822/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1836/2010. Comercial → |
|---|
