ICCJ. Decizia nr. 671/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 671/2010
Dosar nr. 14250/95/2008
Şedinţa publică din 18 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată, la 10 noiembrie 2008, reclamanta SC Y.P. SRL, Tg. Jiu, cheamă în judecată pe pârâtele C.N.P.R. SA, Bucureşti, şi D.R.P. Craiova solicitând instanţei să se dispună obligarea acestora să îi vândă spaţiul situat în Tg. Jiu, în imobilul din B-dul Unirii, Gorj, care face obiectul contractului de închiriere nr. 250/493 din 8 ianuarie 2007 şi actului adiţional nr. 258/4927 din 15 februarie 2008, încheiat de reclamantă cu pârâta D.R.P. Craiova, cu daune cominatorii în sumă de 1.000 lei pe zi de întârziere în sarcina pârâtelor până la îndeplinirea acestei obligaţii.
Prin sentinţa nr. 44 din 3 martie 2009, Tribunalul Gorj, secţia comercială, respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta C.N.P.R. SA Bucureşti cu privire la D.R.P. Craiova, admite cererea reclamantei şi obligă pârâtele să vândă reclamantei spaţiul din litigiu, în suprafaţă de 35,5 m.p., cu daune cominatorii de 1.000 lei pe zi de întârziere în sarcina pârâtelor începând cu momentul rămânerii irevocabile a sentinţei şi până la executarea efectivă a acesteia.
Pentru a decide astfel. instanţa reţine, pe de o parte, că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ., cu privire la D.R.P. Craiova, care are organe proprii de conducere şi cont bancar propriu, având, deci, capacitate procesuală de folosinţă, iar, pe de altă parte, că reclamanta, care se încadrează în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii potrivit Legii nr. 346/2004, a făcut cerere de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare depusă la pârâta C.N.P.R. SA în termenul prevăzut de art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004, că spaţiul comercial din litigiu este de drept activ disponibil, potrivit art. 13 alin. (2) lit. c) din aceeaşi lege, faţă de faptul că reclamanta îl foloseşte de 8 ani, pârâtele neputând invoca propria culpă în neîntocmirea listei cu activele disponibile şi transmiterea acesteia camerelor de comerţ conform art. 13 alin. (4) din menţionata lege.
Prin Decizia nr. 130 din 9 iunie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, admite apelurile declarate de pârâte împotriva sentinţei primei instanţe pe care o schimbă în parte în sensul că admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D.R.P. Craiova şi respinge acţiunea faţă de aceasta, admite în parte acţiunea faţă de pârâta C.N.P.R. SA Bucureşti, obligă pârâta să vândă reclamantei spaţiul comercial situat din litigiu, respinge cererea de obligare la plata de daune cominatorii, dă în debit pe reclamantă cu taxa judiciară de timbru aferentă fondului, în cuantum de 5147 lei, cu 5174 lei cheltuieli de judecată aferente fondului, în sarcina pârâtei.
Reţine instanţa, pentru a decide astfel, că potrivit art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004 obligaţia de vânzare a activelor patrimoniale este stabilită numai în sarcina companiilor naţionale şi societăţilor comerciale, că pârâta C.N.P.R. SA nu poate invoca propria culpă întrucât obligaţia întocmirii unei liste cu spaţiile comerciale disponibile revenea acesteia conform art. 13 alin. (1) pct. 4 din legea menţionată, obligaţia de a vinde activele disponibile fiind stabilită de legiuitor prin art. 12 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din aceeaşi lege, operaţiunea de vânzare nefiind lăsată la latitudinea companiilor naţionale şi, deci, nefiind necesară în acest sens o hotărâre a adunării generale, precum şi că nu se poate stabili un termen pentru evaluarea activului de către un expert în vederea stabilirii preţului de vânzare spre a se justifica acordarea de daune cominatorii.
Împotriva deciziei de mai sus pârâta C.N.P.R. SA declară recurs solicitând, cu invocarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în totalitate a deciziei recurate în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii promovate de intimata reclamantă.
În fundamentarea recursului său recurenta pârâtă critică instanţa de apel pentru greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 13 alin. (2) lit. a) raportat la art. 12 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 346/2004, aceasta calificând eronat spaţiul comercial din litigiu ca activ disponibil, calitate pe care imobilul în cauză ar fi trebuit să o aibă anterior încheierii contractului de închiriere cu intimata reclamantă, aspect ce rezultă, în opinia recurentei, şi prin raportare la reglementarea anterioară dată de Legea nr. 133/1999, activul în cauză trebuind să fi fost declarat ca atare şi înscris în listele afişate la camerele de comerţ şi industrii ce urmau a fi întocmite în 60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 133/1999, listă pe care activul din litigiu nu se regăseşte.
Examinând recursul recurentei prin prisma motivului de nelegalitate invocat se constată că acesta nu este fondat, Decizia recurată fiind legală şi temeinică.
Se constată, în acest sens, că instanţa de apel, confirmând soluţia instanţei de fond, a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 346/2004, respectiv ale art. 12 alin. (1) lit. a) şi b) şi ale art. 13 alin. (1) şi (2) lit. a), reţinând judicios că activul din litigiu este un activ disponibil, acesta nefiind utilizat de pârâta recurentă pentru realizarea obiectului ei de activitate de mai mult de trei luni, fiind închiriat reclamantei intimate din anul 2000 în baza unor contracte de închiriere succesive, ultimul fiind contractul de închiriere nr. 250/493 din 8 ianuarie 2007, modificat prin actul adiţional nr. 258/4927 din 15 februarie 2008, astfel că nu poate fi admisă critica recurentei cu privire la acest aspect.
În mod judicios a reţinut instanţa de apel, ca şi instanţa de fond, că neincluderea activului în litigiu pe lista pe care recurenta nu a întocmit-o, deşi era obligată în acest sens conform art. 13 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, nu este de natură să schimbe calificarea respectivului activ ca activ disponibil, pe de o parte, pentru că recurenta nu se poate prevala de propria culpă, iar pe de altă parte, pentru că întocmirea listei menţionate, cu caracter public, are menirea, în economia legii, să le aducă la cunoştinţa IMM-urilor interesate, şi care se află sub incidenţa prevederilor art. 12 alin. (1) lit. a) şi d), situaţie ce nu priveşte pe intimata reclamantă care deţine activul în baza unui contract de închiriere de mai mult de 3 luni, căzând sub incidenţa dispoziţiilor art. 12 alin. (1) lit. b) coroborate cu cele ale art. 13 alin. (2) lit. a), recurenta pârâtă fiind obligată să vândă respectivul activ potrivit art. 12 alin. (1) lit. b), cum întemeiat a reţinut instanţa de control judiciar, critica recurentei formulată sub acest aspect neputând fi, în consecinţă, primită.
De altfel, nici referirile recurentei la dispoziţiile Legii nr. 133/1999 pentru a demonstra că activul din litigiu nu este disponibil nu pot fi reţinute, întrucât legea menţionată a fost abrogată, dreptul intimatei reclamante la cumpărarea activului respectiv întemeindu-se pe dispoziţiile Legii nr. 346/2004 în vigoare, calificarea de activ disponibil făcându-se judicios, în speţă, în temeiul art. 13 alin. (2) lit. a) din legea evocată, nici o dispoziţie din această lege neprevăzând că activul ar fi trebuit să fi fost dovedit ca fiind disponibil anterior încheierii contractului de închiriere, cum eronat susţine recurenta.
Faţă de cele de mai sus, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul recurentei pârâte împotriva deciziei instanţei de apel urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Cu majoritate de voturi:
Respinge recursul declarat de pârâta C.N.P.R. SA, împotriva deciziei nr. 130 din 9 iunie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 644/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1123/2010. Comercial → |
|---|
