ICCJ. Decizia nr. 1904/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1904/2010
Dosar nr. 237/1285/2009
Şedinţa publică de la 25 mai 2010
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 744/ C din 26 februarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 237/1285/2009 al Tribunalului Comercial Cluj, s-a respins cererea formulată de către reclamanta SC K.C.D. SRL Cluj-Napoca, în contradictoriu cu pârâţii SC E.L.G. SA şi SC B.SA Cluj Napoca - Agenţia Mărăşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a stabilit că cererea reclamantei prin care aceasta a cerut să se constate rolul de garanţie al filei cec este nefondată, întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 59/1934, dat fiind că cecul este un instrument de credit şi nu un mijloc de garanţie.
A concluzionat instanţa de fond că emiterea de către reclamantă a filei cec în discuţie cu scopul de a garanta încheierea unei promisiuni de cesiune, s-a făcut pe propria răspundere a reclamantei, în condiţiile în care, în calitate de comerciant, acesta avea cunoştinţă despre faptul că cec-ul este un instrument de plată şi nu are menirea de a garanta asumarea unei obligaţi.
A mai arătat instanţa de fond că introducerea la plată a filei cec este o manevră firească, pe care beneficiarul cecului a făcut-o în conformitate cu dispoziţiile legale, iar lipsa disponibilităţilor băneşti în contul trăgătorului a avut drept consecinţă înscrierea reclamantei în C.I.P., urmare a refuzului la plată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta solicitând schimbarea în întregime a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost formulată.
În subsidiar, reclamanta a solicitat desfiinţarea hotărârii apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, în considerarea dispoziţiile art. 297 C. proc. civ.
Prin Decizia comercială nr. 132 din 08 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins ca nefondat apelul reclamantei.
Calificarea dată de către părţi ar interzice creditorului să utilizeze cecul conform destinaţiei sale şi a obţine plata prin intermediul prezentării cecului la banca debitorului, în condiţiile în care Legea nr. 59/1934 permite creditorului să prezinte cecul în vederea încasării sumei înscrise pe acel titlu de credit şi nu să-l considere un mijloc de garantare a unei alte plăţi.
În mod corect tribunalul a examinat cererea de chemare în judecată din punct de vedere al conflictului dintre voinţa părţilor şi norme legale cu caracter imperativ, care sunt ignorate de către părţile contractante.
Faţă de punctul de vedere exprimat de către reclamantă în faţa instanţei de fond, în mod corect a considerat aceasta din urmă că nu se impune administrarea probei cu interogatorul, atât timp cât susţinerile reclamantei vin în contradicţie cu dispoziţii legale imperative, nefiind necesar ca pârâţii să confirme sau dimpotrivă să infirme la interogator care a fost adevărata lor voinţă la momentul încheierii promisiunii de cesiune.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs criticând-o pentru aprecierea greşită a probelor a raportului contractual sub condiţie dintre părţile în litigiu, iar cecul ca instrument de plată nu a fost corect analizat.
Înalta Curte, din oficiu, la acest termen a invocat nulitatea cererii de recurs în raport de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. şi a rămas în pronunţare pe această excepţie.
Constatând că cererea de recurs promovată de recurentă formulată prin avocat fără mandat de reprezentare pentru calea de atac exercitată a recursului şi nici nu a precizat dacă îşi însuşeşte recursul formulat de avocat, deşi s-a acordat un nou termen în vederea complinirii neregularităţii ivite, fiind legal citată cu această menţiunea, recurenta nu a complinit neregularitatea procedurală vizând semnarea cererii de recurs.
Cum la termenul acordat recurentul nu s-a prezentat şi nici nu a făcut dovada complinirii neregulilor procedurale, Înalta Curte va face aplicarea prevederilor art. 3021 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. şi va constata nulitatea cererii de recurs pentru lipsa semnăturii persoanei abilitată legal să-o reprezinte pe recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulă cererea de recurs declarată de reclamanta SC K.C.D. SRL Cluj împotriva Deciziei nr. 132 din 08 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 302 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1903/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1906/2010. Comercial → |
|---|
