ICCJ. Decizia nr. 1910/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1910/2010
Dosar nr. 1673/103/2008
Şedinţa publică de la 25 mai 2010
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 106/COM din 29 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. 1673/103/2008 a fost respinsă acţiunea pentru perfectare contract vânzare - cumpărare formulată de SC M. SRL Piatra Neamţ în contradictoriu cu pârâta SC F. SRL Piatra Neamţ.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
Reclamanta a solicitat instanţei de a pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare care vizează existenţa unui antecontract, or, în speţă, reclamanta invocă sentinţa civilă nr. 1007/2001 a Tribunalului Neamţ ce a admis acţiunea civilă formulată de SC M. SRL în contradictoriu cu SC F. SRL pentru stabilirea unei servituţi de trecere - fiind stabilită servitutea cu plata de despăgubiri în sarcina reclamantei;
S-a mai reţinut că servitutea de trecere nu este gratuită, proprietarul fondului dominant fiind obligat să despăgubească pe proprietarul fondului aservit, proporţional cu paguba - aspecte ce au fost avute în vedere de alte hotărâri judecătoreşti, suma menţionată nefiind datorată cu titlul de un preţ ci cu titlul de despăgubiri pentru folosinţa fondului aservit.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, reclamanta SC M. SRL Piatra Neamţ.
Prin Decizia comercială nr. 56 din 29 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins ca nefondat apelul reclamantei.
S-a reţinut că în prezenta cauză reclamanta a invocat drept temei al acţiuni existenţa hotărârii pronunţate într-un litigiu anterior, având ca obiect stabilirea dreptului de servitute, respectiv Decizia civilă nr. 255/2002 a Curţii de Apel Bacău prin care a fost modificată în parte sentinţa civilă nr. 1007/2001 a Tribunalului Neamţ.
Prin decizia menţionată a fost stabilită servitutea de trecere conform variantei 1 din expertiza B.L.A. în favoarea reclamantei SC M. SRL Piatra Neamţ.
În acest context, referirea primei instanţe la sentinţa civilă nr. 1007/2001 a Tribunalului Neamţ nu este de natură a afecta temeinicia şi legalitatea hotărârii, reţinând că această sentinţă a devenit irevocabilă prin Decizia civilă nr. 255/2002 a Curţii de Apel Bacău pe care a modificat-o în parte.
Sub aspectul fondului litigiului Curtea apreciază că în mod corect prima instanţă a stabilit că dreptul la servitute nu justifică transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului ce face obiectul sarcinii. Astfel, proprietarul fondului aservit, intimata - pârâtă, din prezenta cauză îşi exercită atributele dreptului său de proprietate cu excepţia facultăţilor interzise prin servitute. Printre obligaţiile acesteia nu există şi cea de transmitere a dreptului de proprietate, ci doar cele stabilite prin titlu şi de a nu face ceva care să micşoreze fondul servituţii.
În aceste împrejurări, chiar daca prin hotărârile pronunţate în litigiul anterior a fost recunoscut şi stabilit dreptul de servitute în favoarea apelantei - reclamante acesta echivalează cu recunoaşterea obligaţiei de a transmite dreptul de proprietate asupra aceleiaşi suprafeţe de teren, cele două drepturi având conţinut şi efecte substanţiale diferite.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs criticând-o pentru aprecierea greşită a probelor efectuate în cauză vizând drumul de servitute precum şi expertizele efectuate în cauză privind contractul de vânzare cumpărare ce formează obiectul cauzei dedus judecăţii.
Înalta Curte, din oficiu, la acest termen a invocat nulitatea cererii de recurs în raport de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. şi a rămas în pronunţare pe această excepţie.
Cum aspectele sesizate vizează aspecte ce ţin de stabilirea situaţiei de fapt şi de aprecierea dată probelor ce reprezintă atributul instanţelor anterioare, ele nu pot face obiectul controlului judiciar în această fază procesuală în care atribuţiile instanţei de recurs sunt limitate strict doar la motivele de nelegalitate, prevăzute expres de pct. 1 - 9 ale art. 304 C. proc. civ
În cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei care să vizeze controlul judiciar, ceea ce presupune indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluţia pronunţată şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia, iar succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nefiind structurată din punct de vedere juridic în aşa fel încât să se poată reţine măcar din oficiu vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzută de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora să se poată exercita controlul judiciar în recurs, sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte făcând aplicarea art. 3021lit. c) C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulă cererea de recurs declarată de reclamanta SC M. SRL Piatra-Neamţ împotriva Deciziei nr. 56 din 29 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică astăzi 25 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1909/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1912/2010. Comercial → |
|---|
