ICCJ. Decizia nr. 1906/2010. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1906/2010
Dosar nr. 9333/1/2009
Şedinţa publică de la 25 mai 2010
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 241 din 10 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Caraş - Severin în Dosarul nr. 1202/115/2008, s-a admis acţiunea comercială formulată de către reclamanta SC C. SRL; a fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei sumele neachitate de 142.424,66 RON reprezentând diferenţă preţ marfă şi penalităţi de întârziere; a respins cererea reconvenţională formulată de pârâtă împotriva reclamantei şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 6.000 RON cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC C.I.C. SRL, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. 1202.1/115/2008, solicitând desfiinţarea sentinţei atacate ca netemeinică şi nelegală, iar prin rejudecarea cauzei să e respingă acţiunea reclamantei pe cale de excepţie, ca fiind prematur introdusă, iar pe fond, admiterea în parte a acţiunii, în sensul obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei aşa cum a fost aceasta stabilită prin raportul de expertiză şi respingerea celorlalte pretenţii ale reclamantei, precum şi admiterea cererii reconvenţionale a pârâtei reclamantă reconvenţională.
Prin decizia comercială nr. 137/A din 05 octombrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, a fost respins ca anulat ca netimbrat apelul pârâtei reţinându-se în considerentele deciziei că pârâta nu s-a conformat dispoziţiilor legale imperative de a depune taxa de timbru aferentă căii de atac exercitată, fapt ce este sancţionat cu anularea cererii sau acţiunii.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs criticând-o pentru nelegalite în sensul că i-a fost încălcat dreptul la apărare, respectiv că în mod nelegal i-a fost respinsă cererea de amânare a cauzei şi i-a anulat apelul ca netimbrat.
Înalta Curte, din oficiu, la acest termen a invocat nulitatea cererii de recurs în raport de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. şi a rămas în pronunţare pe această excepţie.
Constatând că cererea de recurs promovată de recurentă, nu indică numele, prenumele şi calitatea persoanei care a formulat-o, în lipsa acestuia la primul termen de judecată, deşi a fost legal citat, Înalta Curte a acordat pentru azi, când recurenta nu a complinit neregularitatea procedurală vizând semnarea cererii de recurs.
Cum la termenul acordat recurentul nu s-a prezentat şi nici nu a făcut dovada complinirii neregulilor procedurale, Înalta Curte va face aplicarea prevederilor art. 3021 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. şi va constata nulitatea cererii de recurs pentru lipsa semnăturii persoanei abilitată legal să-o reprezinte pe recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs declarată de pârâta SC C.I.C. SRL Reşiţa împotriva deciziei nr. 137/A din 05 octombrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, în temeiul art. 302 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 1904/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1908/2010. Comercial → |
---|