ICCJ. Decizia nr. 1913/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1913/2010
Dosar nr. 9757/63/2008
Şedinţa publică de la 25 mai 2010
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1104 din 16 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Dolj, s ecţia comercială, s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta T.E. împotriva pârâtei SC C.D. SA Craiova prin care a so licitat obligarea pârâtei să ridice stâlpul de înaltă tensiune aflat pe terenul din Craiova, tarlaua 81, parcela 5 sau autorizarea reclamantei să ridice acest stâlp pe cheltuiala pârâtei precum şi obligarea pârâtei la plata sumei de 3.879 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat în ultimii 3 ani pentru lipsa de folosinţă a terenului.
Instanţa de fond a reţinut că pe terenul reconstituit în proprietatea reclamantei conform titlului de proprietate din 15 iulie 1994 se află amplasat un stâlp de înaltă tensiune aflat în administrarea SC C.D. SA, obiectiv dat în folosinţă la 1 decembrie 1966, aşa cum rezultă din fişa mijlocului fix.
A mai reţinut că, potrivit art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie existente la data intrării în vigoare a acestei legi sunt şi rămân în proprietatea publică a statului. În consecinţă, suprafaţa ocupată de stâlp nu-i aparţine reclamantei iar pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţii energetice pârâta, ca titulară de licenţă pentru activitatea de distribuţie de interes public, este titulara unui drept de uz conform art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 13/2007.
Astfel, pretenţia reclamantei de ridicare a stâlpului este inadmisibilă, oricât de vexatorie ar fi situaţia pentru aceasta, fiind ţinută să-şi exercite dreptul de proprietate asupra imobilului în limitele fixate de lege.
Împotriva sentinţei a formulat apel reclamanta, criticând-o ca netemeinică şi nelegală.
Reclamanta susţine că instanţa de fond în mod greşit a respins acţiunea reclamantei ca inadmisibilă, fără a intra în cercetarea fondului cauzei, cu motivarea că terenul pe care este amplasat stâlpul nu-i aparţine.
Susţine că instanţa a încuviinţat o expertiză topografică după care a revenit asupra probei considerând că este inutilă cauzei. Apreciază că expertiza era o probă deja câştigată prin încuviinţarea ei şi că era utilă, fiind de natură să conducă la o justă soluţionare a procesului. Mai arată că prin lipsirea sa de acest mijloc de probă i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi că expertiza constituia o parte importantă a procesului menită să conducă la o stabilire exactă a stării de fapt, care putea conduce la o soluţie temeinică şi legală. Mai arată că la pronunţarea soluţiei instanţa a analizat numai susţinerile pârâtei, achiesând practic la acestea, fără a ţine seama că a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului cu titlul de proprietate emis de comisia de fond funciar, titlu care nu a fost niciodată anulat. Totodată, susţine că reclamanta nu a făcut niciodată dovada datei amplasării stâlpului pentru a se stabili că terenul aferent este proprietate publică a statului şi că prin respingerea cererii sale i se încalcă grav dreptul de proprietate.
Faţă de aceste argumente, solicită desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru administrarea probelor solicitate.
Prin Decizia nr. 217 din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, a fost respins ca nefondat apelul reclamantei.
S-a reţinut că instanţa a revenit asupra probei cu expertiză faţă de apărarea pârâtei referitoare la dreptul de proprietate publică al statului asupra terenului pe care este amplasat stâlpul de înaltă tensiune, apărare bazată pe Legea nr. 13/2007 şi pe fişa mijlocului fix din care rezultă data înfiinţării obiectivului. În aceste condiţii, corect s-a apreciat că proba devine inutilă cauzei, dezlegarea fiind determinată de alte elemente, faţă de noile apărări şi probe administrate (proba cu înscrisuri reprezentând fişa mijlocului fix) şi s-a revenit asupra ei.
În ce priveşte fondul s-a reţinut în mod în mod temeinic şi legal de către prima instanţă şi-a întemeiat soluţia pe prevederile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007 potrivit căruia terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie existente la data intrării în vioare a acestei legi sunt şi rămân în proprietatea publică a statului.
Pentru stabilirea naturii terenului pe care se află stâlpul în litigiu s-a avut în vedere data înfiinţării obiectivului energetic.
Astfel, din fişa mijlocului fix cu număr de inventar X, depusă la dosar la fila 43 a rezultat că data dării în folosinţă a obiectivului a fost la 1 decembrie 1966 şi cum la data intrării în vigoare a Legii energiei electrice nr. 13/2007 obiectivul era dat în folosinţă, terenul aferent este proprietatea publică a statului.
S-a procedat la compararea titlurilor constatând soluţia corectă a tribunalului în ceea ce priveşte terenul pe care este amplasat stâlpul nu constituie proprietatea reclamantei, chiar Legea nr. 18/1991 excluzând de la reconstituirea dreptului de proprietate privată terenurile aparţinând domeniului public, afectate unor destinaţii speciale, care, potrivit art. 5 sunt inalienabile şi insesizabile.
Prin urmare, reclamanta nu poate pretinde mutarea stâlpului de pe terenul afectat obiectivului de utilitate publică şi nici despăgubiri pentru teren. Chiar dacă titlul reclamantei nu a fost expres anulat, nulitatea parţială poate fi analizată pe cale de excepţie. Asupra terenurilor aflate în proprietatea terţilor, cuprinse în zonele de protecţie şi de siguranţă Legea nr. 13/2007 stabileşte prin art. 20 alin. (3) un drept de servitute legală, dreptul de proprietate privată putând să fie limitat potrivit art. 44 alin. (7) din Constituţia României.
În contra celei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta criticând soluţia pronunţată în apel pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând în esenţă, că instanţa a făcut o greşită aplicare a art. 41 şi 20 din Legea nr. 13/2007, art. 44 şi 136 din Constituţia României şi a dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, că în mod greşit s-a apreciat că terenul nu este proprietatea sa, fiind afectat unui obiectiv de utilitate publică şi că nu i se cuvin despăgubiri, soluţie ce încalcă dispoziţiile art. 41 alin. (4) şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 13/2007 şi vin în contradicţie cu Constituţia României vizând dreptul de proprietate este garantat; totodată mai arată că terenul pentru care s-a emis titlu de proprietate nu este proprietate publică.
Recursul este nefondat.
Într-adevăr, pe terenul reclamantei prin TP 1210 – 48427 din 15 iulie 1994 emis de comisia de Lege nr. 18/1991 Dolj, se află un stâlp din reţeaua electrică de distribuţie, dată în folosinţă la 1 decembrie 1966, aşa cum rezultă din fişa mijlocului fix depusă de pârâtă.
Însă, potrivit art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie existente la intrarea în vigoare a acestei legi sunt şi rămân în proprietatea publică a statului.
Având în vedere textul de lege enunţat rezultă că suprafaţa ocupată de stâlpul în litigiu este în proprietatea publică a statului dat fiind darea în folosinţă a acestuia anterior intrării în vigoare a Legii nr. 13/2007, situaţie în care nu-i aparţine reclamantei, iar pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţii energetice, pârâta, ca titulară de licenţă, pentru activitatea de distribuţie de interes public este titulara unui drept de uz (art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 13/2007).
Având în vedere cele de mai sus, cererea de ridicare a stâlpului amplasat în parcela atribuită autoarei reclamantei sau de a fi autorizată aceasta să ridice stâlpul, pe cheltuiala pârâtei, este inadmisibilă, indiferent cât de vexatorie ar fi situaţia pentru reclamantă. Aceasta chiar dacă are un drept real absolut asupra unui imobil, este ţinută să-l exercite în limitele legii, inclusiv cele fixate de Legea energiei electrice nr. 13/2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta T.E. împotriva deciziei nr. 217 din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1912/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1915/2010. Comercial → |
|---|
