ICCJ. Decizia nr. 1932/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1932/2010
Dosar nr. 1017/3/2007
Şedinţa publică de la 26 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, la 12 ianuarie 2007, sub nr. 1017/3/2007, reclamantul Municipiul Bucureşti a chemat-o în judecată pe pârâta SC A.R. SA, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 366.195,73 RON din care 341.532,70 RON, reprezentând obligaţie de plată conform art. 4 din contract 1839/1995 şi 24.663,03 RON dobânzi calculate până la data de 31 mai 2006.
Prin sentinţa comercială nr. 13209 din 3 decembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins acţiunea formulată de reclamant şi l-a obligat pe acesta la plata către pârâtă a sumei de 3.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, în esenţă, instanţa de fond a reţinut excepţia de neexecutare a contractului strâns legată de principiul forţei obligatorii a convenţiilor legal încheiate consacrat prin dispoziţiile art. 969 C. civ., cât şi de cel al bunei-credinţe prevăzut de art. 970 alin. (1) C. civ. În cazul contractelor sinalagmatice obligaţia de a executa cu bună-credinţă revine tuturor părţilor contractante şi niciuna dintre ele nu poate solicita celeilalte să efectueze prestaţia la care s-a obligat prin contract, în lipsa îndeplinirii contra-prestaţiei la care ea însăşi s-a obligat.
Prin decizia comercială nr. 361 din 14 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamant împotriva sentinţei mai sus menţionate.
În considerentele acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că:
Din cele 11 locaţii prevăzute în contract şi anexa 1 apelantul a predat intimatei doar 9, iar suprafeţele de teren aduse ca aport în cadrul asocierii au fost mai mici decât cele convenite iniţial.
Prin expertiza efectuată în cauză (filele 193-218) s-a stabilit cota de profit aferentă anilor 2004 - 2005 cuvenită apelantului reclamant calculată detaliat pe locaţii, stabilindu-se că apelantul-reclamant avea dreptul la plata sumei de 936.414 lei, dar intimata pârâtă a plătit sumele cuvenite la scadenţă cu un plus de 67.593 lei şi ca urmare, nu s-a putut calcula dobânda solicitată prin cererea de chemare în judecată.
În cauză expertul a răspuns la obiecţiunile formulate de reclamant (fila 237) şi s-a efectuat un supliment la raportul de expertiză, ajungând la concluzia că sumele datorate cu titlu de cote profit pentru anul 2004 - 2005 au fost achitate de pârâtă ţinând cont şi de diminuarea suprafeţei de teren predate.
Instanţa în mod corect a reţinut excepţia de neexecutare a contractului al cărui temei juridic îl constituie interdependenţa obligaţiilor reciproce din contractul sinalagmatic încheiat de către părţi.
În cauză sunt îndeplinite condiţiile invocării excepţiei de neexecutare a contractului întrucât obligaţiile reciproce ale părţilor îşi au temeiul în acelaşi contract; din partea apelantului reclamant există o neexecutare parţială a contractului de asociere; neexecutarea nu se datorează faptei înseşi a intimatei care a invocat excepţia, iar părţile nu au convenit un termen pentru executare.
Apelantul nu şi-a îndeplinit în totalitate obligaţiile contractuale în sensul că a predat intimatei 9 locaţii în loc de 11 cât a fost prevăzut în contract iar unele din suprafeţe au fost diminuate, context în care sumele pretinse în plus nu sunt datorate, aspect reţinut prin raportul de expertiză cât şi de instanţa de fond.
Un alt motiv de apel vizează aplicabilitatea dispoziţiilor art. 977 C. civ. în raport de art. 4.2. şi 4.7 din contractul de asociere.
Dispoziţiile art. 977 C. civ. stabileşte regula de interpretare a contractelor dând prioritate voinţei reale a părţilor. Voinţa reală a părţilor trebuie să aibă ca punct de sprijin voinţa juridică, astfel cum aceasta este delimitată în noţiunea de cauză a actului juridic.
Dispoziţiile art. 4.2 şi 4.7 din contract au fost avute în vedere la efectuarea expertizei în care s-a stabilit pentru fiecare amplasament cantitatea de carburant vândută, suma datorată cu titlu de profit, astfel că invocarea dispoziţiilor art. 977 C. civ. nu este justificată.
Voinţa exprimată de părţi prin contract se prezumă că este voinţa reală fiind singura realitate dovedită până la proba contrarie. Revine aşadar părţii interesate sarcina de a dovedi că voinţa reală este alta decât cea care s-a reuşit a se exprima prin cuvinte.
Apelantul susţine că nu poate fi invocată excepţia de neexecutare cât timp este vorba doar de o neexecutare parţială care nu afectează derularea contractului, susţinere inexactă întrucât excepţia de neexecutare poate fi invocată şi în cazul neexecutării chiar parţiale a contractului.
Ca urmare s-a reţinut în mod corect că au fost predate 9 locaţii către intimată în loc de 11, iar suprafaţa de teren a fost diminuată, context în care intimata datorează cota de profit pentru cele 9 locaţii şi pentru suprafaţa de teren datorată. Ţinând cont de plăţile efectuate şi raportul de expertiză efectuat în cauză în mod corect s-a respins acţiunea ca neîntemeiată întrucât suma solicitată nu era datorată.
În cauză în mod corect s-au aplicat dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. având în vedere respingerea acţiunii formulate de reclamant.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamantul Municipiul Bucureşti, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a deciziei recurate, iar pe fond admiterea acţiunii.
Recurentul susţine astfel că greşit instanţa de apel a reţinut excepţia de neexecutare a contractului, invocată de intimată, întrucât neexecutarea parţială a contractului nr. x/1995 încheiat între părţi nu afectează derularea contractului; în contractul nr. x/1995 au fost stabilite prin art. 4.2. obligaţiile de plată pentru fiecare locaţie în parte, urmând ca fiecare din aceste locaţii să fie contabilizate distinct, menţiune prevăzută la art. 4.7. Prin urmare, sumele solicitate reprezintă obligaţii aferente amplasamentelor predate.
Recurentul critică şi raportul de expertiză efectuat în cauză, în sensul că nu au fost luate în considerare obiecţiunile formulate de către municipalitate, atât timp cât în calculul prezentat de expertul contabil nu a fost adăugată şi cota reprezentând taxa pe valoarea adăugată, astfel cum prevede legea; mai mult decât atât, suprafaţa utilizată în calculul cotei de profit se raportează la suprafaţa de 17.898,66 mp şi nu la suprafaţa de 23.593,64 mp aşa cum a specificat expertul.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor dosarului se constată următoarele:
Înalta Curte, apreciind, a respins excepţia de nemotivare a recursului întemeiată pe dispoziţiile art. 306 C. proc. civ., invocată de intimata-pârâtă.
Susţinerea recurentului potrivit căreia în mod greşit instanţa de apel a reţinut excepţia de neexecutare a contractului, astfel cum a fost invocată de intimată, în împrejurarea în care neexecutarea parţială a contractului nr. x/1995 încheiat între părţi nu este de natură să afecteze derularea contractului nu este întemeiată.
Recurentul-reclamant nu a predat intimatei-pârâte decât un număr de 9 locaţii destinate construirii staţiilor de carburanţi din cele 11 prevăzute în contractul părţilor, 2 locaţii rămânând nepuse la dispoziţia acesteia.
Ambele instanţe au reţinut corect că sunt îndeplinite cerinţele invocării excepţiei de neexecutare a contractului, pornind de la interdependenţa obligaţiilor reciproce care îşi au temeiul în acelaşi contract - contractul sinalagmatic încheiat între părţi şi constatând că există o neexecutare parţială din partea reclamantului, neexecutare care nu se datorează faptei pârâtei.
De asemenea, s-a reţinut corect că prevederile art. 4.2 şi 4.7 din contractul părţilor au fost avute în vedere la efectuarea expertizei, stabilindu-se pentru fiecare amplasament cantitatea de carburant vândută şi suma datorată cu titlu de profit, aşa încât invocarea nerespectării dispoziţiilor art. 977 C. civ. nu poate fi primită, nedovedindu-se că voinţa reală a părţilor ar fi fost alta decât cea exprimată în clauzele contractuale menţionate.
Drept urmare, în mod judicios s-a apreciat sub aspectul acestei prime critici formulate de recurent că chiar şi o neexecutare parţială a contractului poate fi invocată pe calea excepţiei de neexecutare.
În ce priveşte cea de-a doua critică exprimată în recurs, referitoare la neluarea în considerare de către expert a obiecţiunilor formulate de reclamant este de precizat că aceasta reprezintă o critică de netemeinicie şi nu de nelegalitate adusă deciziei curţii de apel, contrar dispoziţiilor expres şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
În subsidiar, se constată că susţinerea recurentului-reclamant, în sensul arătat, este contrazisă de actele dosarului din care rezultă că expertul a răspuns obiecţiunilor acestuia şi a fost efectuat şi un supliment la raportul de expertiză, concluzionându-se că sumele datorate cu titlu de profit pentru anul 2004-2005 au fost achitate de intimata-pârâtă ţinând cont şi de diminuarea suprafeţei de teren predate şi, apreciindu-se de către ambele instanţe că suma solicitată de reclamant nu este datorată, în mod judicios acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
În consecinţă, reţinându-se că recurentul-reclamant nu a formulat nicio critică întemeiată care în raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. să conducă la modificarea sau casarea deciziei curţii de apel, aceasta va fi menţinută ca fiind legală şi se va respinge recursul reclamantului ca nefondat.
Cererea intimatei-pârâte privind acordarea cheltuielilor de judecată se va respinge, întrucât nu au fost depuse dovezile efectuării acestora, în original, la dosarul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Municipiul Bucureşti - prin Primar împotriva deciziei nr. 361 din 14 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Respinge cererea formulată de intimata-pârâtă SC E.R. SRL Bucureşti privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1897/2010. Comercial. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1935/2010. Comercial. Acţiune în anulare a... → |
|---|
