ICCJ. Decizia nr. 1882/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1882/2010
Dosar nr. 2110/3/2009
Şedinţa publică de la 21 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Obiectul cauzei şi hotărârile judecătoreşti pronunţate în fond şi apel.
1. Prin acţiunea înregistrată la data de 24 aprilie 2008 pe rolul Judecătoriei Sector 5 Bucureşti reclamanta SC V.P. SRL a solicitat obligarea pârâţilor D.S., C.V.M., P.B.D., P.S. şi A.M. , în solidar, la plata sumei de 180.000 lei reprezentând daune-interes, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de transmitere a dreptului de proprietate asupra apartamentelor situate în Bucureşti, B-dul M. Kogălniceanu şi la plata sumei de 18.000 lei reprezentând avansul achitat potrivit promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată la B.N.P. - D.C.T.
2. Judecătoria Sector 5 Bucureşti astfel investită prin sentinţa civilă nr. 8002 din 3 noiembrie 2008 şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, reţinând natura comercială a cauzei potrivit art. 56 C. com.
3. Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe rolul căruia cauza a fost înregistrată la data de 20 ianuarie 2009, a invocat din oficiu excepţia prematurităţii introducerii acţiunii şi prin sentinţa comercială nr. 3808 din 6 martie 2009 a respins acţiunea formulată de reclamanta ca prematură.
Tribunalul a apreciat, că în raport de obiectul acţiunii, în cauză se impunea îndeplinirea procedurii prealabile instituite de art. 7201 C. proc. civ., dispoziţii cu caracter obligatoriu, având drept scop încercarea de soluţionare a litigiului prin conciliere directă.
4. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 416 din 4 noiembrie 2009 a admis apelul declarat de societatea reclamantă împotriva sentinţei fondului şi care a desfiinţat-o şi a trimis cauza pentru continuarea judecăţii pe fond la aceeaşi instanţă.
Instanţa de apel a apreciat că judecătorul fondului a soluţionat în mod greşit excepţia prematurităţii, în raport de circumstanţele particulare ale speţei, ce are drept premisă o promisiune de vânzare-cumpărare, context în care, promitenta cumpărătoare a transmis pârâţilor o notificare, în vederea încheierii actului autentic, notificare la care pârâţii au răspuns, arătând că nu mai este posibilă încheierea actului, deoarece bunul a fost deja vândut unei terţe persoane, ceea ce dovedeşte indubitabilul că reclamanta a încercat soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului ivit.
5. Recursul.
Împotriva deciziei pronunţate în apel, pârâţii au declarat recurs, la data de 28 decembrie 2009, în termen legal, invocând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ.
În argumentarea motivului de nelegalitate recurenţii au arătat că scopul instituirii de către legiuitor a procedurii prealabile obligatorii este de a se asigura rezolvarea amiabilă a litigiului, iar din notificarea transmisă de reclamanta, la data de 4 aprilie 2007 nu rezultă intenţia acesteia de a convoca părţile în vederea discutării obligaţiei de plată ce face obiectul prezentului dosar, solicitarea reclamantei fiind de a se încheia contractele de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Concluzionând recurenţii solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului reclamantei.
6. Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Scopul declarat al introducerii art. 7201 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000 a fost acela a asigura soluţionarea cu celeritate a litigiilor comerciale, prin instituirea unui ansamblu de reguli în baza cărora reclamantul este dator să încerce soluţionarea litigiului înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.
Atingerea scopului avut în vedere de legiuitor impune o interpretare teleologică, şi realistă a prevederilor art. 7201 C. proc. civ., în sensul de a nu se îngreuna nejustificat activitatea comercianţilor, impunând reclamantului cerinţe care să deturneze procedura de la scopul său, soluţionarea pe cale amiabilă.
Aşa fiind, în aplicarea dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ. esenţial este dacă demersul de încercare de conciliere este efectiv şi nu formal, deoarece numai în această ipoteză există posibilitatea de soluţionare, chiar şi parţială, a diferendului dintre părţi.
Or, actele dosarului relevă, aşa cum a constatat şi instanţa de apel că reclamanta a transmis pârâţilor o notificare care conţinea şi invitaţia la sediul biroului de avocatură T.T. în vederea îndeplinirii obligaţiilor asumate prin semnarea promisiunii de vânzare-cumpărare, notificare la care pârâţii prin avocat au răspuns, expunându-şi punctul de vedere în sensul că sunt de acord cu restituirea avansului plătit în sumă de 5.000 euro.
În acest context, invocarea de către tribunal, din oficiu, a excepţiei prematurităţii cererii, la circa un an după introducerea acţiunii nu îşi găseşte fundamentul legal în dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., ci dimpotrivă este rezultatul unei interpretări excesiv de formaliste a dispoziţiilor susmenţionate având drept consecinţă deturnarea procedurii de la scopul său.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constatând neîntemeiate criticile formulate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâţii D.S., C.V.M., P.B.D., P.S. şi A.M. împotriva deciziei comerciale nr. 416 din 4 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1880/2010. Comercial. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 1883/2010. Comercial. Acţiune în anulare a... → |
|---|
