ICCJ. Decizia nr. 1883/2010. Comercial. Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1883/2010
Dosar nr. 7426/3/2009
Şedinţa publică de la 21 mai 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Obiectul cauzei şi hotărârile pronunţate în primă instanţă şi în apel.
1. Prin acţiunea înregistrată la data de 26 februarie 2009 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamantul D.M.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.P.R., ca prin hotărârea instanţei să se constate nulitatea absolută a procesului verbal al adunării generale ordinare al acţionarilor societăţii pârâte din data de 23 ianuarie 2009 precum şi nulitatea absolută a hotărârilor nr. 1, 2 şi 3 adoptate de adunarea generală la acea dată pentru fraudarea legii şi a actului constitutiv al companiei.
Potrivit reclamantului adunarea generală s-a ţinut fără îndeplinirea formalităţilor de convocare, prevăzute de lege şi actul constitutiv, în condiţiile în care, în calitatea sa de preşedinte al consiliului de administraţie nu a dispus o asemenea măsură.
Susţine reclamantul că cei doi acţionari ai C.N.P.R. nu au dat mandat persoanelor care i-au reprezentat în Adunarea generală cu privire la revocarea sa din funcţia de preşedinte al Consiliului Administraţiei şi numirea altor persoane în locul celor revocaţi, ceea ce în opinia reclamantului, constituie o depăşire a mandatului dat de cei doi acţionari.
Cu privire la modalitatea de vot reclamantul susţine că votul nu a fost secret aşa cum prevăd dispoziţiile Legii nr. 31/1990 republicat şi ale actului constitutiv.
Pârâta C.N.P.R. s-a apărat invocând excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantului, în raport de dispoziţiile art. 132 alin. (4) din Legea Societăţilor Comerciale (LSC) precum şi excepţia lipsei de interes, iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii în anulare, adunarea generală fiind convocată în condiţiile art. 121 din L.S.C., toţi acţionarii companiei fiind prezenţi prin reprezentaţii legali.
2. Prin sentinţa comercială nr. 7845 din 21 mai 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca primă instanţă a hotărât următoarele:
- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului pentru capetele de cerere privind nulitatea absolută a procesului verbal al A.G.O. din 23 ianuarie 2009 şi nulitatea absolută a hotărârii nr. 2 adoptate la acea dată prin care s-a aprobat revocarea din funcţia de administrator şi preşedinte al Consiliului Administraţiei a reclamantului; a admis excepţia lipsei de interes privind constatarea nulităţii absolute a hotărârilor nr. 1 şi 3 din aceiaşi dată, prin care s-a aprobat modificarea remuneraţiei membrilor Consiliului Administraţiei conform prevederilor H.G. nr. 1715/2008 şi a fost împuternicit noul Consiliul de Administraţie să renegocieze clauzele contractului de mandat încheiat cu reclamantul la data de 14 aprilie 2008 în sensul stabilirii unei remuneraţii brute în cuantum de 6.691 lei conform prevederilor O.U.G. nr. 222/2008.
Prima instanţă a reţinut că în raport de prevederile art. 134 alin. (4) din L.S.C. potrivit cărora membrii consiliului de administraţie, respectiv ai consiliului de supraveghere nu pot ataca hotărârile adunării generale privitoare la revocarea lor din funcţie, reclamantul, în calitate de membru şi Preşedinte al Consiliului Administraţiei al Companiei nu are calitate procesual activă în cauză în ce priveşte acţiunea în nulitatea hotărârii nr. 2 prin care a fost revocat din funcţiile deţinute în Consiliul de Administraţie şi în mod corespunzător în cererea de constatare a nulităţii procesului verbal al adunării generale.
Cu privire la hotărârile nr. 1 şi nr. 3 adoptate în aceiaşi adunare generală, tribunalul a apreciat că reclamantul nu justifică un interes legitim, deoarece acţiunea în anulare are un caracter social, fiind exercitată exclusiv în interesul societăţii şi al acţionarilor, iar reclamantul tinde la valorificarea unui interes strict personal, derivând din contractul de mandat încheiat cu C.N.P.R.
3. Apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 481 din 17 noiembrie 2008.
Instanţa de control judiciar a confirmat ca legale dezlegările date de prima instanţă, apreciind că dispoziţiile art. 132 alin. (4) din L.S.C. interzic, în mod absolut, administratorului să atace hotărârea de revocare a sa din funcţie indiferent de motivele de nulitate invocate.
II. Recursul
4. La data de 16 decembrie 2009 reclamantul D.M.T. a declarat recurs, în termen legal împotriva deciziei nr. 481 a Curţii de Apel, solicitând casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Recurentul şi-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7,8 şi 9 C. proc. civ., criticile formulate vizând următoarele aspecte:
- instanţa de apel nu a motivat neaplicarea în speţă a dispoziţiilor art. 132 alin. (3) din L.S.C. potrivit cărora motivele de nulitate absolută pot fi invocate de orice persoană interesată, iar dreptul la acţiune este imprescriptibil, şi totodată nu a dat eficienţă juridică condiţiilor şi principiilor nulităţii absolute;
- referitor la interesul reclamantului instanţele deşi reţin că reclamantul are calitate procesuală să atace hotărârile nr. 1 şi 3, în mod greşit apreciază că nu are interes, deşi prin reducerea indemnizaţiei, reclamantul este direct prejudiciat, interesul reclamantului fiind mai bine caracterizat decât al unui terţ;
- cu privire la anularea procesului verbal al şedinţei, motivele invocate respectiv, încălcarea dispoziţiilor art. 129 din L.S.C. nu a fost sancţionată de instanţă, deşi în absenţa convocării adunării o serie de aspecte nu puteau fi verificate;
- votul şi deciziile adunării generale sunt nule, şi urmare încălcării dispoziţiilor art. 130 alin. (2) din L.S.C. care prevăd obligatoriu votul secret pentru revocarea sau numirea membrilor Consiliului Administraţiei, şi a dispoziţiilor art. 125 alin. (3) din L.S.C. potrivit cărora procurile de reprezentare trebuie depuse în original cu 48 ore înainte de adunare sub sancţiunea pierderii executivului de vot.
În cauză intimata C.N.P.R. a formulat întâmpinare la data de 20 mai 2010 prin care a solicitat respingerea recursului promovat de reclamanta care nu are calitate procesual activă să atace hotărârile de revocare a sa din funcţie.
Înalta Curte verificând legalitatea deciziei atacate în raport de criticile formulate constată că recursul este nefundat pentru considerentele ce urmează:
5. Circumstanţial, Curtea observă că recurentul nu respectă întrutotul exigenţele impuse de art. 3021 C. proc. civ. cu privire la conţinutul cererii de recurs, care trebuie să cuprindă pe lângă indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază o dezvoltare de sine stătătoare a fiecărui motiv.
În cauză, recurentul dezvoltă global cele trei motive de nelegalitate invocate, cu argumente care nu sunt subsumate fiecărui motiv în parte, şi care se întrepătrund astfel încât raţionamentul său juridic este deficitar sub aspectul clarităţii şi acurateţei.
Distinct de acestea o serie de încălcări vizează fondul acţiunii în anulare formulate, respectiv nelegalităţi care în opinia recurentului afectează valabilitatea hotărârilor adoptate prin încălcare dispoziţiilor din L.S.C. referitoare la convocare întocmirea procesului verbal al adunării modul de reprezentare al acţionariatului, aspecte care însă nu au fost examinate de instanţe în condiţiile în care dezlegarea dată în cauză a vizat numai excepţia lipsei calităţii procesual active şi a lipsei de interes, fără antamarea fondului cauzei, dat fiind caracterul dirimant al excepţiilor găsite întemeiate.
Cu aceste precizări, examinând criticile formulate, numai în raport de soluţia adoptată prin decizia ce face obiectul recursului, Curtea constată că motivul întemeiat pe art. 304 pct. 7 nu subzistă deoarece niciuna din cele două ipoteze ale art. 304 pct. 7 nemotivarea sau existenţa unor argumente contradictorii ori străine de cauză, nu regăsesc în cuprinsul hotărârii instanţei de apel, care examinând cele două excepţii în temeiul cărora prima instanţă a respins acţiunea în anulare, îşi motivează punctul de vedere.
Referirea instanţei la dispoziţiile art. 132 alin. (3) invocate de reclamant, este explicită, iar concluzia reţinută în sensul că din modul de redactare a art. 132 şi de poziţionare a celor 10 alineate rezultă indubitabil interdicţia atacării de către membrii consiliului de administratori a hotărârilor de revocare din funcţie, indiferent de motivele de nulitate invocate, este corectă.
Dispoziţiile art. 132 alin. (3) din L.S.C. precizează că acţiunea în constatarea nulităţii absolute poate fi formulată şi de orice persoane interesate înţelegând prin aceasta şi un terţ, respectiv o persoană care nu are calitatea de acţionar, dar care trebuie să justifice un interes.
În privinţa administratorului societăţii însă, dispoziţiile art. 132 alin. (4) prevăd imperativ şi expres că aceştia nu pot atacata hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcţie, aşa încât susţinerea recurentului că potrivit art. 132 alin. (3) are calitate procesuală să atace revocarea sa din funcţie, în condiţiile în care invocă motive de nulitate absolută nu are nici un fundament legal, deoarece în această ipoteză,. interdicţia expresă din art. 132 alin. (4) nu şi-ar mai găsi justificare, iar termenii utilizaţi de legiuitorul activ în redactarea art. 132 alin (4) nu permit nicio excepţie, interdicţia vizându-i expres pe membrii Consiliului de administraţie.
Interdicţia legală prevăzută de art. 132 alin. (4) în ce priveşte pe administratori de a ataca hotărârile de revocare din funcţie, este o consecinţă a principiului revocabilităţii mandatului prevăzut de art. 1552 pct. 1 C. civ., având în vedere că raporturile dintre societate şi administratori se întemeiază pe un contract de mandat comercial, cu un conţinut contractual, dar şi legal, aşa cum prevăd expres dispoziţiile art. 72 din L.S.C. cuprinse în Titlul III al legii referitor la dispoziţii comune privind funcţionarea societăţilor comerciale.
În acest context legal excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului de a ataca hotărârea de revocare din funcţie a fost corect dezlegată de instanţele care s-au pronunţat în cauză, criticile formulate de recurent nu relevă nici un aspect de încălcare sau aplicare greşită a legii.
Altfel spus acţiunea în nulitate întemeiată de dispoziţiile art. 132 din L.S.C. cuprinde norme speciale care complinesc norma generală şi nu permit opţiunea între aplicarea normei generale şi cea a normei speciale, astfel încât, şi terţii care ar justifica un interes în promovarea unei acţiuni în nulitate trebuie să se supună exigenţelor impuse de art. 132 din L.S.C.
Reglementarea acţiunii în nulitate prevăzute de art. 132 are un caracter exclusiv, ceea ce însemnă că în actualul context legislativ nu există posibilitatea alegerii între introducerea unei acţiuni întemeiate pe dreptul comun în materie de nulităţi şi a unei acţiuni întemeiate pe dispoziţiile art. 132 din L.S.C.
În ce priveşte interesul invocat de recurent în anularea Hotărârilor nr. 1 şi 3 prin care s-a decis modificarea remuneraţiei membrilor consiliului de administraţie (Hotărârea nr. 1) şi renegocierea clauzelor contractului de mandat încheiat cu reclamantul la 14 aprilie 2008 (Hotărârea nr. 3), valorificarea acestui interes personal şi direct de reparare a prejudiciului produs prin revocarea sa din funcţia de administrator şi reducerea indemnizaţiei nu justifică promovarea unei acţiuni de nulitate întemeiată pe art. 132, deoarece intră în contradicţie evidentă cu dispoziţiile art. 132 alin. (4) şi încalcă voinţa mandatului şi dreptul său de revocare.
În alte cuvinte, prejudiciul produs administratorului în ipoteza revocării intempestive şi fără justă cauză, poate fi reparat, pe calea unei acţiuni în daune interese prevăzută de L.S.C. în art. 137 alin. (4) şi nu prin promovarea unei acţiuni în nulitatea hotărârii adunării generale de revocare din funcţie.
Celelalte critici formulate de recurent vizând fondul acţiunii în anulare nu vor fi examinate, aşa cum s-a arătat în preambulul acestor considerente deoarece ele exced hotărârii atacate prin prezentul recurs în cadrul căruia dezlegarea dată s-a limitat la examinarea excepţiilor neantamând fondul cauzei.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul D.M.T. împotriva deciziei comerciale nr. 481 din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1882/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1884/2010. Comercial. Obligatia de a face.... → |
|---|
