ICCJ. Decizia nr. 2037/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2037/2010
Dosar nr. 3357/111/200.
Şedinţa publică din 1 iunie 2010
Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 629/COM/2009, Tribunalul Bihor, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, prematurităţii şi inadmisibilităţii invocate de pârâtul MINISTERUL CULTURII ŞI cultelor şi a admis în parte cererea reclamantei SC C.C.SRL, obligând pârâţii R.A.D.E.F. R. şi MINISTERUL CULTURII ŞI CULTELOR să încheie cu reclamanta contractul de vânzare-cumpărare privind imobilul situat în Oradea, „Atelier tehnic", judeţul Bihor. Totodată, tribunalul a respins cererile privind stabilirea preţului de vânzare al imobilului şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, ca inadmisibile şi a obligat pârâţii la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a MINISTERULUI CULTURII ŞI CULTELOR este neîntemeiată, întrucât în speţă pârâta R.A.D.E.F. R.F. nu a dovedit că imobilul este proprietatea sa privată, iar aceasta este o regie autonomă ce funcţionează în subordinea pârâtului MINISTERUL CULTURII ŞI CULTELOR.
Totodată, tribunalul a respins excepţiile inadmisibilităţii şi prematurităţii întrucât Ordinul nr. 2461/2004 şi HG nr. 1874/2006 au fost abrogate sau anulate.
Pe fondul cauzei, prima instanţă de fond a apreciat că acţiunea este întemeiată, în speţă, fiind îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 346/2004, imobilul este activ disponibil, iar pârâta a demarat procedura de vânzare a imobilului, dar nu a finalizat-o.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, pârâţii MINISTERUL CULTURII ŞI CULTELOR şi R.A.D.E.F. R.F..
Prin Decizia nr. 99/C/2009, Curtea de Apel Oradea a respins apelul declarat de pârâta R.A.D.E.F. R.F., ca nefondat şi a admis apelul declarat de pârâtul MINISTERUL CULTURII ŞI CULTELOR, schimbând în parte sentinţa atacată, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi respingerii acţiunii formulată în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL CULTURII, CULTELOR ŞI PATRIMONIULUI NAŢIONAL.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că potrivit art. 1 lit. b) şi art. 2 din HG nr. 530/1991 raportat la art. 6 din Anexa nr. 3 la aceasta, Regia autonomă a distribuţiei şi exploatării filmelor „R.F." Bucureşti este entitate cu personalitate juridică şi funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară, fiind proprietara bunurilor din patrimoniul său. Instanţa de apel a reţinut că, în faţa instanţei de fond, R.A.D.E.F. R.F. a susţinut că este proprietara imobilului în litigiu, depunând şi fişa tehnică a imobilului, astfel încât nu se justifică chemarea în judecată a Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, neexistând identitate între aceasta şi persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii.
În ceea ce priveşte apelul declarat de pârâta R.A.D.E.F. R.F., curtea de apel a reţinut că acesta este nefondat, întrucât art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 346/2004 defineşte noţiunea de activ disponibil şi enumeră condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un activ pentru a fi disponibil, astfel încât, nu înscrierea unui activ în lista prevăzută de alin. (4) al art. 13 îi conferă calitatea de activ disponibil, ci acest atribut trebuie analizat conform art. 13 alin. (2) din Legea nr. 346/2004 care defineşte criteriile de încadrare ale unui activ în categoria activelor disponibile.
Instanţa de apel a reţinut că pârâta R.A.D.E.F. R.F. a invocat doar faptul că activul nu a fost înscris pe o listă de active disponibile, conform art. 13 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, însă aceasta nu poate să se prevaleze de neîndeplinirea unei atribuţii legale, atâta timp cât imobilul în litigiu îndeplineşte cerinţele legale pentru a fi încadrat în această categorie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta R.A.D.E.F. R.F., criticând Decizia atacată pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 4, 7, 8 şi 9.
1. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că întrucât imobilul face parte din patrimoniul R.A.D.E.F. „R.F.", înstrăinarea acesteia se face doar în condiţiile prevăzute de art. 67 din OG nr. 39/2005 privind cinematografia care are caracter special în raport cu Legea nr. 346/2004, prevăzând că vânzarea acestor imobile se poate face doar pe baza unei strategii emise de MINISTERUL CULTURII ŞI CULTELOR şi aprobată prin Hotărârea de Guvern. Întrucât HG nr. 1874/2006 a fost irevocabil anulată prin Decizia nr. 2579 din 20 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în prezent nu mai există un cadru legal de înstrăinare.
Recurenta a arătat că, art. 12 din Legea nr. 346/2004 prevede posibilitatea negocierii, iar nu obligativitatea încheierii unui contract de vânzare-cumpărare, iar art. 13 stabileşte cum se atribuie calitatea de activ disponibil, spaţiul în litigiu neavând acest caracter, întrucât nu este înscris pe lista activelor disponibile.
2. Recurenta a arătat că actele normative avute în vedere de către instanţele de fond – respectiv Ordinul nr. 2461/2004 şi HG nr. 1874 /2006 au fost abrogate sau anulate.
3. S-a mai învederat că intimata – reclamantă nu a probat calitatea de întreprindere mică şi mijlocie care să-i permită aplicarea Legii nr. 346/2004.
Intimata, a depus, în completarea motivelor de recurs, proba cu înscrisuri, conform art. 305 C. proc. civ., respectiv, lista activelor disponibile publicate de către recurentă pe site-ul Camerei de Comerţ şi Industrie a Judeţului Bihor, conform art. 13 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, listă ce include şi imobilul ce face obiectul prezentului litigiu.
Analizând motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte reţine că, deşi recurenta – pârâtă îşi întemeiază recursul în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 4, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. criticile formulate în dezvoltarea motivelor de recurs se subsumează motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Din examinarea motivelor de nelegalitate invocate în dezvoltarea recursului de faţă, Înalta Curte reţine că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Invocarea de către recurentă a dispoziţiilor art. 67 din Ordonanţa nr. 39/2005 privind cinematografia, ca aplicabile în prezenta cauză, astfel încât, în absenţa cadrului legal de înstrăinare ca urmare a anulării irevocabile a HG nr. 1874/2006, actul în litigiu nu poate fi înstrăinat, nu poate fi reţinută de către Înalta Curte, întrucât norma generală invocată vizează exclusiv vânzarea sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic, precum şi terenurile aferente acestora, şi, dat fiind principiul general de drept: specialia generalibus derogant, nu poate să fie extinsă prin analogie şi la actul de înstrăinare a altor imobile, cum ar fi activele tehnice, cazul în speţă.
O atare interpretare se desprinde din chiar exprimarea legiuitorului care în alin. (1) al art. 67 din Ordonanţa nr. 39/2005 privind cinematografia, precizează expres care sunt imobilele a căror înstrăinare se poate face doar în baza unei strategii emise de MINISTERUL CULTURII ŞI CULTELOR şi aprobate prin Hotărâre de Guvern.
per a contrario, vânzarea de către R.A.D.E.F. R.F. a altor imobile decât cele prevăzute de art. 67 alin. (1) din Ordinul nr. 39/2005, nu este supusă acestei procedurii speciale, căzând sub incidenţa Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii.
Înalta Curte nu poate reţine nici susţinerea recurentei din cadrul primului motiv de nelegalitate, în sensul că art. 12 prevede doar posibilitatea negocierii, iar nu obligativitatea încheierii contractului de vânzare-cumpărare, întrucât, în speţă, astfel cum în mod corect au reţinut instanţele de fond, recurenta este cea care a demarat procedura de vânzare, solicitând intimatei să-şi precizeze poziţia în sensul dacă înţelege sau nu să încheie contract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul aflat în locaţiune, după care a refuzat să finalizeze această procedură pe motiv că activul nu este pe lista activelor disponibile. Ca atare, în speţă a fost îndeplinită condiţia impusă de art. 12 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 346/2004 în sensul că recurenta a făcut oferta de vânzare a activului, neputând fi vorba despre impunerea de către intimată a încheierii contractului de vânzare-cumpărare în litigiu. Totodată, se reţine din interpretarea sistematică a textului art. 12 din Legea nr. 346/2004 că, după emiterea ofertei de vânzare, recurenta este obligată să continue procedura iniţiată de aceasta, în caz contrar fiind lezat dreptul conferit de acelaşi text de lege, întreprinderilor mici şi mijlocii de a cumpăra activele disponibile ale regiei autonome.
În ceea ce priveşte invocarea de către recurentă a neîndeplinirii condiţiei impuse de art. 13 din Legea nr. 346/2004, în sensul că activul să fi fost înscris pe lista activelor disponibile întocmită de regia autonomă, Înalta Curte va respinge acest motiv reţinând că, în recurs, a fost făcută dovada îndeplinirii acestei condiţii prin depunerea de către intimată a înscrisului ce confirmă publicarea listei de active disponibile, listă ce include şi imobilul în litigiu, în condiţiile prevăzute de art. 13 alin. (4) din menţionata lege.
2. Înalta Curte reţine că al doilea motiv de nelegalitate invocat de recurentă este superflu, întrucât, din analiza considerentelor hotărârilor judecătoreşti date de instanţele de fond, reiese că acestea au reţinut în mod corect că Ordinul nr. 2461/2004 este abrogat, iar HG nr. 1874/2006 este anulată prin decizie irevocabilă, respingând în consecinţă, excepţia prematurităţii şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţii invocate de către pârâtă.
3. Înalta Curte nu va reţine nici ultimul motiv invocat în dezvoltarea recursului întrucât această apărare relativă la aspectul neprobării calităţii de întreprindere mică şi mijlocie de către intimată, nu a fost ridicată niciodată în faţa instanţelor de fond. În plus, este de reţinut că, adresându-i intimatei o ofertă de vânzare a imobilului recurenta a apreciat ca îndeplinită această condiţie relativă la calitatea intimatei, cu atât mai mult cu cât intimata beneficia de un contract de locaţiune în condiţiile art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004.
Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta R.A.D.E.F. R.F. BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 99 din 24 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2024/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2040/2010. Comercial → |
|---|
