ICCJ. Decizia nr. 2002/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2002/2010
Dosar nr. 5046/86/200.
Şedinţa publică din 1 iunie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 892 din 5 mai 2009 pronunţată în dosarul nr. 5046/86/2007 al Tribunalului Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul T.M. împotriva pârâtei SC E.T. SRL, reclamantul fiind obligat la plata sumei de 2.400 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 181.366,4 lei reprezentând dividende cuvenite pentru anii 2003-2005 conform bilanţurilor contabile depuse la organele fiscale, cu dobânda legală datorată pentru neplata în termen a dividendelor, potrivit art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 precum şi plata sumei de 27.610 lei cu titlu de dividende reţinute în contul autoturismului marca Mercedes Benz C 200 CDI fiind restituit societăţii pârâte.
În motivare, reclamantul a arătat că sumele menţionate i se cuvin în calitate de asociat al societăţii pârâte, la care avea şi calitatea de administrator, însă celălalt asociat şi administrator a dispus în mod unilateral, cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale Legi nr. 31/1990, de beneficiile realizate.
Referitor la primul capăt de cerere, tribunalul pe baza probelor administrate în cauză, a arătat că profitul net al anului 2003 a fost repartizat în anul 2004, în întregime pe dividende, din care reclamantului i s-a achitat potrivit actelor justificative identificate prin expertiza efectuată în cauză, suma totală de 35.000 lei, plata fiind făcută la data de 3 septembrie 2005 şi respectiv 3 octombrie 2005. În privinţa profitului aferent anilor 2004 şi 2005, s-a menţionat că acesta a rămas la dispoziţia pârâtei, fiind reinvestit în anii următori, precizându-se totodată că nu au fost puse la dispoziţia expertului procesele-verbale ale şedinţelor AGA ori alte hotărâri sau decizii luate în comun de cei doi asociaţi pentru reinvestirea profitului în societate.
De asemenea, arată prima instanţă, din evidenţa contabilă a societăţii nu rezultă reţinerea vreunei sume din cuantumul celei cuvenite reclamantului cu titlu de dividende, care să fie utilizate la achitarea avansului pentru autoturism, motiv pentru care şi această cererea este nefondată.
Totodată, au fost înlăturate susţinerile reclamantului, potrivit căruia unele hotărâri ale adunării generale a asociaţilor pentru anii 2004 şi 2005 încalcă prevederile Legii nr. 31/1990, în considerarea faptului că acest argument nu poate fi analizat în acest ,cadru procesual, iar reclamantul ar fi avut posibilitatea promovării unei acţiunii pentru anularea acestora, de care însă nu a uzat.
În aceste condiţii, pârâta nu datorează nicio sumă de bani reclamantului, astfel încât acţiunea acestuia a fost respinsă ca nefondată.
Apelul declarat de reclamant a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 140 din 3 decembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, cu motivarea că tribunalul a analizat în întregime acţiunea reclamantului, inclusiv precizarea formulată la 27 aprilie 2009, iar în argumentarea soluţiei, s-a întemeiat pe concluziile raportului de expertiză, în măsura în care exista concordanţă între acestea şi celelalte probe administrate în cauză.
În acest context, arată instanţa de apel, verificarea actelor contabile ale pârâtei nu a confirmat susţinerile reclamantului, acţiunea fiind corect respinsă inclusiv pentru capătul de cerere având ca obiect plata dobânzilor, în lipsa dovezilor care să ateste că dividendele au fost achitate cu întârziere.
De asemenea, cenzurarea legalităţii hotărârilor adunări generale ale asociaţilor şi ale deciziilor indicate în apel, excede limitelor de investire ale instanţei motiv pentru care această critică nu a fost analizată.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul T.M., criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor, după reluarea stării de fapt şi a motivelor de apel, recurentul invocă faptul că prin Decizia recurată, instanţa de apel nu a analizat criticile formulate şi probele administrate în cauză, reţinând eronat că dividendele aferente anului 2003 i-au fost achitate, deşi i s-a plătit doar suma de 35.000 lei, iar cele aferente anilor 2004-2005 au rămas la dispoziţia societăţii, deşi nu există o hotărâre a asociaţilor în acest sens.
De asemenea, concluziile raportului de expertiză contabilă au fost interpretate eronat, ignorându-se faptul că momentul distribuirii dividendelor nu coincide cu cel al plăţii acestora de către intimată, căreia îi revenea şi sarcina acestei probe.
Prin urmare, în lipsa unor hotărâri ale asociaţilor care să ateste faptul că profitul aferent anilor 2003-2004 a rămas la dispoziţia societăţi, acesta urma să revină asociaţilor sub forma dividendelor, împrejurare, ignorată însă de instanţa de apel.
De altfel, prin Decizia recurată, instanţa a omis să se pronunţe asupra criticii referitoare la modul de soluţionare a capătului de cerere, privind plata dobânzilor singurul argument fiind lipsa dovezilor din care să rezulte achitarea cu întârziere a dividendelor.
Încălcând rolul activ şi caracterul devolutiv al apelului, prin Decizia recurată, instanţa nu s-a pronunţat pertinent şi temeinic asupra celui de-al treilea capăt de cerere, deşi la dosar au fost depuse acte care confirmau aceste pretenţii, iar din expertiză a rezultat că nu se poate răspunde acestui obiectiv din lipsa actelor contabile care nu au fost prezentate de intimată.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la temeiurile de drept menţionate, Curtea constată că este nefondat, cu precizarea că examinarea criticilor de netemeinicie constând în modul de interpretare a probelor administrate în cauză, este exclusă, din perspectiva modului de reglementare a acestei căi de atac, iar prevederile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ. nu permit cenzurarea deciziei sub acest aspect.
În acest context, se va reţine că deşi, sunt invocate prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. dezvoltarea criticilor nu face posibilă o astfel de încadrare, astfel că vor fi avute în vedere doar cele întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, în privinţa încălcării dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., contrar susţinerilor recurentului, analiza considerentelor deciziei recurate, relevă faptul că au fost arătate motivele care au format convingerea instanţei şi argumentele pentru care unele concluzii ale raportului de expertiză, care nu au dat o dezlegare clară, fără echivoc şi în acord cu celelalte probe, au fost înlăturate.
În plus, s-a menţionat că plata integrală a dividendelor aferente anului 2003, cuvenite reclamantului a rezultat din declaraţiile depuse la organele fiscale, iar profitul pentru anii 2004-2005, conform bilanţurilor contabile nu a fost repartizat pe destinaţii.
Prin urmare, instanţa de apel, a analizat criticile formulate de reclamant şi totodată, în virtutea caracterului devolutiv al căi de atac a examinat probele, concluzionând că reclamantul nu a făcut dovada temeiniciei pretenţiilor formulate, cu consecinţe că pârâta nu îi datorează nicio sumă de bani cu titlu de dividende, situaţie în care nici dobânzile, ca accesorii debitului principal nu i se cuvin.
Totodată, soluţionând apelul, în limitele investirii şi în conformitate cu dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. în mod corect prin Decizia recurată au fost înlăturate criticile privind legalitatea hotărârilor adunării generale ale acţionarilor, în condiţiile în care acestea nu au format obiectul analizei tribunalului, în lipsa unei cererii formulate în conformitate cu dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 31/1990.
În consecinţă, recursul reclamantului este nefondat şi va fi respins ca atare, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul T.M. împotriva deciziei nr. 140 din 3 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1918/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2016/2010. Comercial → |
|---|
