ICCJ. Decizia nr. 1918/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1918/2010
Dosar nr. 1573/2/2010
Şedinţa publică din 25 mai 2010
Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 26 din 1 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis cererea formulată de petenta SC I.C.T.I. SA în contradictoriu cu intimatul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi a dispus suspendarea provizorie a executării sentinţei comerciale nr. 1.082 din 10 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 39948/3/2009, până la soluţionarea cererii de suspendare a executării aceleiaşi hotărâri formulate în cadrul apelului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile art. 581 şi urm. C. proc. civ. raportate la art. 280 alin. (5) C. proc. civ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, intimatul, criticând sentinţa atacată pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât hotărârea pronunţată de tribunal a fost deja executată, astfel încât, cererea de suspendare provizorie era lipsită de obiect la data pronunţării ordonanţei preşedinţiale de către instanţa de apel.
În plus, a arătat recurenta-intimată, în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele impuse de art. 581 şi urm. C. proc. civ.
La termenul de astăzi intimata-pârâtă a depus o cerere de renunţare la însuşi dreptul dedus judecăţii în dosarul nr. 1573/2/2010 având ca obiect suspendarea provizorie a executării unei hotărâri judecătoreşti, conform art. 247 C. proc. civ., cerere semnată de preşedintele consiliului de administraţie şi directorul general al intimatei N.R.
Faţă de cererea de renunţare la însuşi dreptul pretins, formulată în temeiul art. 247 C. proc. civ. de către intimata-pârâtă, Înalta Curte reţine următoarele:
Conform art. 247 alin. (2) C. proc. civ., renunţarea la dreptul subiectiv dedus judecăţii se poate face fie în faţa primei instanţe, fie în faţa instanţei de apel. Totodată, având în vedere dispoziţiile art. 316 C. proc. civ. conform cărora dispoziţiile de procedură privind judecata apelului se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice acestora, se reţine posibilitatea formulării unei cereri de renunţare la drept direct în etapa recursului. O atare interpretare este impusă de chiar regimul juridic al renunţării la drept care determină imposibilitatea reclamantei de a formula o nouă cerere de chemare în judecată pentru valorificarea aceluiaşi drept subiectiv la care s-a renunţat, astfel încât nu mai este necesar acordul părţii adverse pentru ca instanţa de judecată să poată lua act de renunţare la drept. În alţi termeni, renunţarea la drept reglementată de art. 247 C. proc. civ. produce efecte definitive în ceea ce priveşte posibilitatea de valorificare prin intermediul instanţei de judecată a acestui drept înlăturând posibilitatea oricărui litigiu între părţile implicate, având acelaşi obiect şi, prin urmare, dat fiind că în procesul civil primează principiul disponibilităţii, însăşi instanţa de recurs, în temeiul art. 316 raportat la art. 247 este chemată să dea eficienţă acestui principiu fundamental.
De altfel, posibilitatea instanţei de recurs de a lua act de renunţarea la drept formulată de reclamant în temeiul art. 247 C. proc. civ. este impusă şi de raţiuni procedurale, o eventuală casare pentru ca instanţa de apel să ia act de renunţare, într-o interpretare exegetică a art. 247 alin. (2) C. proc. civ., fiind în dezacord cu voinţa părţii - reclamante de a stinge procesul şi cu principiul simplificării şi eficientizării actului de justiţie în ideea de asigurare a celerităţii în procesul civil.
Faptul că, în speţă, renunţarea la drept a fost făcută de către intimat, iar nu de către recurentă, este firească dat fiind că titular al acestei cereri poate fi exclusiv partea care a supus judecăţii un atare drept - prin formularea unei cereri de chemare în judecată sau a unei cereri reconvenţionale - şi având în vedere cadrul procesual stabilit la data investirii instanţei de judecată, când intimata a dobândit calitatea de petentă - reclamantă.
Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art. 247 alin. (2) C. proc. civ. raportate la art. 316 C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul, va anula sentinţa comercială nr. 26 din 1 martie 2010 şi va lua act de renunţarea reclamantei la dreptul dedus judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În majoritate,
Admite recursul declarat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
Anulează sentinţa comercială nr. 26 din 01 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V- a comercială, şi ia act de renunţarea reclamantei la dreptul dedus judecăţii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2010.
Cu opinia separată a doamnei judecător în sensul:
Respinge recursul declarat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii împotriva sentinţei comerciale nr. 26 din 01 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V- a comercială, ca rămas fără interes.
Opinie Separată
Contrar opiniei majoritare, apreciez că soluţia legală în cauza de faţă este de respingere a recursului ca rămas fără interes.
Instanţa de recurs a fost sesizată cu un recurs declarat împotriva unei sentinţe a curţii de apel prin care s-a dispus suspendarea provizorie a executării sentinţei apelate până la soluţionarea cererii de suspendare a aceleaşi sentinţe în cadrul apelului.
Pentru termenul din 25 mai 2010 intimata-pârâtă a declarat că a renunţat la judecarea apelului împotriva sentinţei a cărei executare o solicita să se suspende, instanţa de apel luând act de renunţare în condiţiile art. 246 C. proc. civ. atât la apelul declarat cât şi la cererea de suspendare a executării sentinţei apelate formulată în cadrul apelului.
Totodată, la dosar intimata-pârâtă a depus şi o declaraţie scrisă de renunţare la însuşi dreptul dedus judecăţii conform art. 247 C. proc. civ.
Faţă de împrejurarea că intimata-pârâtă a renunţat la apelul declarat împotriva sentinţei instanţei de fond cât şi la cererea de suspendare a executării acesteia pe care a formulat-o în cadrul apelului, renunţare de care instanţa de apel a luat act conform art. 246 C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă împotriva sentinţei prin care s-a admis cererea de suspendare provizorie a executării sentinţei apelate a rămas fără interes urmând a fi respins ca atare.
Cât priveşte cererea de renunţare la drept conform art. 247 C. proc. civ., aceasta este inoperantă în faza executării silite, fază procesuală în care se încadrează cererile de suspendare a executării sentinţei pronunţate la fond, renunţarea la drept fiind posibilă şi specifică fazei judecăţii care se finalizează cu o sentinţă executorie sau nu iar în această fază intimata care a făcut declaraţie de renunţare la dreptul dedus judecăţii a avut calitatea de pârâtă.
Aşa fiind, consideraţiile teoretice ale opiniei majoritare cu privire la instituţia renunţării la drept deşi corecte sunt inaplicabile din punct de vedere practic în cauza de faţă, cererea cu care a fost investită instanţa de apel de suspendare provizorie a executării fiind specifică fazei de executare, nu de judecată a unui drept subiectiv.
Acesta este şi motivul pentru care consecinţa renunţării la drept prevăzută de art. 247 C. proc. civ. este de respingere în fond a cererii, nu a de se lua act de renunţare la drept cum din eroare reţine opinia majoritară.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1911/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2002/2010. Comercial → |
|---|
