ICCJ. Decizia nr. 2313/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2313/2010
Dosar nr. 415/45/2009
Şedinţa publică de la 17 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii B.M., M.B., A.A., L.V., B.G., E.D., A.E., C.C., C.M., N.V., D.C., P.D. prin acţiunea înregistrată la 9 iunie 2008, au chemat în judecată pe pârâta SC O. SRL Iaşi solicitând rezilierea de plin drept a contractelor de arendă încheiate cu aceasta şi înregistrate la Consiliul Local Cepleniţa, pentru terenurile proprietatea lor, în calitate de arendatori, că au predat terenurile în cauză pârâtei care s-a obligat să le plătească arenda la termenul şi în condiţiile stipulate în contract.
Judecătoria Hîrlău prin sentinţa civilă nr. 35 din 13 ianuarie 2009 a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia comercială.
Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătoria a reţinut că acţiunea formulată este de natură comercială, că art. 4 C. com. instituie o prezumţie de comercialitate pentru toate obligaţiile comerciantului, acestea fiind considerate fapte de comerţ.
Tribunalul Iaşi prin sentinţa comercială nr. 1127/COM din 17 aprilie 2009 şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Hîrlău şi constatând întemeiat conflictul negativ de competenţă a înaintat cauza Curţii de Apel Iaşi.
Tribunalul Iaşi a reţinut în motivarea acestei hotărâri că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile deciziei nr. XXXII din 9 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, prin care a fost admis recursul în interesul legii, care a stabilit că în vederea determinării competenţei materiale de soluţionare în primă instanţă şi a căilor de atac, sunt evaluabile în bani, litigiile civile şi comerciale având ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat s-au nu petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare.
Pe cale de consecinţă Tribunalul Iaşi a reţinut că litigiul comercial dedus judecăţii are ca obiect rezilierea mai multor contracte de arendă, cu o valoare sub 100.000 lei şi că potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ. competenţa de soluţionare a cauzei revine în primă instanţă Judecătoriei Hîrlău.
Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, prin sentinţa nr. 13/COM din 22 iunie 2009 a stabilit competenţa de soluţionare a acţiunii reclamanţilor în favoarea Judecătoriei Hîrlău, reţinând aceeaşi motivare ca a Tribunalului Iaşi.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 13/COM din 22 iunie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială, pârâta SC O. SRL a declarat recurs întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie, admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul stabilirii competenţei în favoarea Tribunalului Iaşi.
În criticile formulate recurenta pârâtă susţine în esenţă că greşit a soluţionat Curtea de Apel Iaşi conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Hîrlău şi Tribunalul Iaşi, în raport de obiectul acţiunii care nu este evaluabil în bani, rezilierea contractelor de arendă.
Recurenta pârâtă susţine că şi în cazul în care s-ar cere restabilirea situaţiei anterioare, fiind vorba de un contract cu executare succesivă, în cazul admiterii acţiunii având ca obiect rezilierea contractului, părţile nu au ce prestaţii să-şi întoarcă pentru a reveni la situaţia anterioară semnării convenţiei.
Se mai susţine că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile deciziei XXXII pronunţată în recursul în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi că potrivit art. 2 alin. (1) C. proc. civ. competenţa aparţine Tribunalului Iaşi în primă instanţă.
Recursul pârâtei este fondat.
Astfel se constată că în raport de situaţia de fapt, că la baza raporturilor dintre părţi stau contractele de arendă pentru terenurile proprietatea reclamanţilor încheiate cu pârâta pe o perioadă de 15 ani, în care s-a precizat şi cuantumul arendei se reţine că acţiunea formulată are natură comercială, deoarece art. 4 C. proc. civ., instituie prezumţia de comercialitate pentru toate obligaţiile comerciantului, acestea fiind considerate fapte de comerţ.
Este adevărat să pentru arendator, persoană fizică, contractul de arendă este unul civil, însă pentru arendaş, societate comercială, lucrarea terenului în baza contractului de arendă are caracterul unei prestări de servicii şi constituie obiectul său de activitate.
Potrivit art. 56 C. com. şi dispoziţiilor art. 893 şi art. 945 C. com., faptele de comerţ unilaterale sau mixte sunt guvernate de legea comercială pentru ambele părţi, chiar dacă pentru una dintre ele actul juridic are caracter civil.
Totodată se constată a fi întemeiată şi critica recurentei cu privire la Decizia nr. XXXII pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, care nu este aplicabilă în speţă, întrucât cauza dedusă judecăţii are ca obiect un litigiu comercial, ce vizează rezilierea unui contract cu executare succesivă.
Faţă de această situaţie, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., va admite recursul pârâtei, va modifica sentinţa Curţii de Apel Iaşi şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC O. SRL Bălăneşti Bărgăoani judeţul Neamţ împotriva sentinţei nr. 13/COM din 22 iunie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială, pe care o modifică în sensul că stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 17 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2310/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2444/2010. Comercial → |
|---|
