ICCJ. Decizia nr. 2282/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2282/2010
Dosar nr. 691/1/2010
Şedinţa publică de la 16 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 25 ianuarie 2010 petentul D.N. a formulat cerere privind îndreptarea erorii materiale strecurată în Decizia nr. 209 din 21 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin care a fost obligat la plata sumei de 11.900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intervenientul în nume propriu M.D. şi a susţinut că în dosarul de recurs calitatea de recurent a avut-o SC C. Prahova SA Bucureşti, M.D. fiind intimat, acesta din urmă nedeclarând recurs şi neformulând cerere de aderare la recurs, astfel că în acest litigiu petentul nu a avut nicio relaţie procesuală cu intimatul M.D., ambii fiind intimaţi.
Petentul a mai arătat că intimatul intervenient M.D. nu a depus nicio întâmpinare sau cerere de intervenţie accesorie conform art. 51 C. proc. civ., că dovada cheltuielilor de judecată nu a fost depusă înainte de închiderea dezbaterilor, ci, după ce s-au depus concluzii pe fond, găsindu-ne în acest caz într-o situaţie clasică de omisiune prevăzută de art. 281 C. proc. civ. şi că problema cheltuielilor de judecată trebuia discutată în contradictoriu, astfel că obligarea sa la plata sumei de 11.900 lei este o eroare care trebuie înlăturată.
Temeiul de drept al cererii, aşa cum a fost precizat de petent este art. 2812 alin. (1) C. proc. civ.
Prin întâmpinarea formulată intimata SC C. Prahova SA Bucureşti a solicitat, în principal, respingerea cererii ca inadmisibilă şi în subsidiar respingerea cererii ca neîntemeiată susţinând că în cerere sunt invocate greşeli de judecată şi nu greşeli materiale, şi că problema cheltuielilor de judecată nu poate fi considerată drept o eroare materială sau o omisiune ci o problemă legată de modul cum a înţeles instanţa să facă aplicarea unui text de lege, respectiv art. 274 C. proc. civ.
La data de 25 februarie 2010 petentul D.N. a formulat o altă cerere de îndreptare eroare materială strecurată în Decizia nr. 209 din 21 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin care a fost obligat la plata sumei de 48.729 lei cheltuieli de judecată către recurenta pârâtă SC C. Prahova SA Bucureşti, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 281 alin. (1) şi art. 2812 C. proc. civ. susţinând că instanţa a omis să se pronunţe asupra a trei excepţii invocate: excepţia lipsei de interes, excepţia lipsei obiectului cererii de recurs, excepţia de neconstituţionalitate şi că nu a fost pus în discuţie cuantumul cheltuielilor de judecată, nefiind comunicate părţii adverse documentele doveditoare ale cheltuielilor de judecată, astfel că a fost lipsit de dreptul de apărare recunoscut de art. 6 din CEDO şi că nu au fost aplicare dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. privind aprecierea onorariului în funcţie de prestaţia apărării.
Această cerere a făcut obiectul dosarului 1685/1/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dosar cu privire la care Curtea constatând identitatea de părţi, obiect şi cauză, l-a conexat la dosarul nr. 691/1/2010, cererea urmând a fi analizată şi soluţionată în prezenta cauză.
Cererile formulate de petent sunt nefondate pentru considerentele ce urmează a fi arătate în continuare.
Conform art. 281 alin. (1) C. proc. civ. erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
Art. 2812 alin. (1) C. proc. civ. prevede că dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri....
Ca urmare, invocând aceste două articole din codul de procedură civilă şi deşi cele două cereri au fost precizate a fi cereri de îndreptare eroare materială, Curtea a calificat cererea de îndreptare eroare materială strecurată în Decizia nr. 209 din 21 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin care petentul a fost obligat la 48.729 lei cheltuieli de judecată către pârâta SC C. Prahova SA Bucureşti, formulată în dosarul conexat prezentei cauze, ca fiind cerere de completare a dispozitivului şi îndreptarea erorii materiale.
Analizând cele două cereri în raport cu dispoziţiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ., Curtea constată că textul reglementează posibilitatea îndreptării erorilor şi omisiunilor strecurate în cuprinsul unei hotărâri judecătoreşti care privesc numele, calitatea, susţinerile părţilor, cele de calcul şi alte erori materiale, care nu afectează legalitatea şi temeinicia soluţiei adoptate şi că erorile materiale şi omisiunile invocate de petent constau în aceea că nu a existat nicio relaţie procesuală în contradictoriu cu M.D. care nu a formulat recurs şi nu a aderat la recurs şi că instanţa nu a pus în discuţia părţilor cererile privind cheltuielile de judecată şi că nici nu a aplicat prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Raportând motivele invocate la art. 281 alin. (1) C. proc. civ. se constată că toate motivele astfel formulate nu se încadrează în limitele art. 281 alin. (1) C. proc. civ., acestea nefiind erori şi omisiuni referitoare la numele, calitatea, susţinerile părţilor, cele de calcul şi nici la erori materiale, care să nu afecteze legalitatea şi temeinicia soluţiei adoptate, dimpotrivă erorile şi omisiunile invocate vizează erori de judecată care afectează legalitatea şi temeinicia soluţiei. Este de reţinut faptul că instituţia îndreptării greşelilor materia prevăzută de art. 281 C. proc. civ. nu poate fi folosită pentru remedierea greşelilor de judecată, oricât de evidente ar fi acestea.
Este clar că din susţinerile petentului rezultă că în considerente nu s-a făcut vreo greşeală de calcul în stabilirea cheltuielilor de judecată ci, acesta a contestat cuantumul cheltuielilor de judecată şi neaplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. cu privire la care instanţa trebuie să facă o judecată în sensul de a micşora onorariile de avocat nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
De asemenea în stabilirea calităţii procesuale, instanţa trebuie să facă o judecată a pricinii sub acest aspect, astfel că motivele privind lipsa relaţiei procesuale dintre M.D. şi petent vizează greşeli de judecată şi nicidecum o eroare sau o omisiune în sensul celor reglementate de art. 281 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte faptul că nu au fost puse în discuţie cheltuielile de judecată şi nu au fost comunicate dovezile privind cheltuielile de judecată, ca şi nepronunţarea instanţei asupra excepţiilor invocate în recurs, precizate de petent a fi motive de îndreptare a erorilor materiale şi omisiuni Curtea apreciază că acestea vizează probleme legate de procedura de judecată a cauzei şi nicidecum nu sunt erori sau omisiuni în sensul celor prevăzute de art. 281 alin. (1) C. proc. civ., astfel că nu pot fi încadrate în condiţiile prevăzute de acest text legal.
Motivul de omisiune a instanţei de a se pronunţa asupra excepţiilor invocate în recurs întemeiat pe art. 2812 alin. (1) C. proc. civ. nu poate conduce la admiterea cererii şi completarea hotărârii, deoarece petentul nu s-a referit la omisiunea instanţei de recurs de a se pronunţa asupra unui capăt de cerere ori asupra unei cereri incidentale sau conexe, ci, a contestat faptul că aceasta nu s-a pronunţat asupra unor excepţii, Curtea reţinând în acelaşi timp, că la şedinţa publică de la 14 ianuarie 2010, când a fost examinat recursul declarat pârâta SC C. Prahova SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 173 din 26 septembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a fost prezent avocatul A.G., ales de petent, care a pus în discuţie, ca şi chestiune prealabilă, identitatea între SC C. Prahova SA şi SC C. Prahova SA Bucureşti, chestiune soluţionată prin complinirea neregulii sesizate, acesta punând concluzii pe fondul recursului, raportate şi la cheltuielile de judecată, fără a invoca şi excepţiile menţionate de petent cu privire la care a afirmat că instanţa de recurs nu le-a luat în discuţie şi nu s-a pronunţat asupra lor, astfel că prin cererea de completare a dispozitivului petentul a depăşit limitele prevăzute de art. 2812 C. proc. civ., motivele invocate neputând fi primite.
Pentru aceste considerente se constată că cererile sunt nefondate, urmând a fi respinse.
Având în vedere că intimaţii au cerut cheltuieli de judecată conform art. 274 C. proc. civ. şi că acestea nu au fost dovedite, cererile urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererile formulate de petentul D.N. privind completarea dispozitivului şi îndreptarea erorii materiale strecurată în Decizia nr. 209 din 21 ianuarie 2010 pronunţată în dosarul nr. 4455/105/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Respinge cererile formulate de intimaţii SC C. SA Prahova şi M.D. privind cheltuielile de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2212/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2302/2010. Comercial → |
|---|
