ICCJ. Decizia nr. 2342/2010. Comercial. Reziliere contract. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2342/2010
Dosar nr. 8575/30/2007
Şedinţa publică de la 18 iunie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. 8575/30/2007 reclamanţii Municipiul Timişoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Primăria Municipiului Timişoara au chemat în judecată pe pârâta SC P.I. SRL, solicitând instanţei să dispună:
- rezilierea contractului de închiriere nr. X/1998 încheiat între Primăria Municipiului Timişoara şi pârâtă;
- evacuarea pârâtei din spaţiu situat în Timişoara str. Văcărescu, în suprafaţă de 61,20 mp, înscris în C.F.;
- obligarea pârâtei la plata sumei de 36.445 lei reprezentând diferenţă de chirie calculată conform Hotărârea C.L. nr. 42/2000.
Prin sentinţa civilă nr. 1463 din 10 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Timiş a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii Municipiul Timişoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Primăria Municipiului Timişoara în contradictoriu cu pârâta SC P.I. SRL. În consecinţă, instanţa a dispus rezilierea contractului de Închiriere nr. 201/1998 şi evacuarea pârâtei din spaţiul închiriat precum şi obligarea pârâtei la plata sumei de 36.445 lei reprezentând diferenţă chirie.
În apel, prin Decizia civilă nr. 119 din 22 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, a fost invocată din oficiu excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului în soluţionarea cauzei în fond a fost admis apelul declarat de apelanta pârâtă SC P.I. SRL, a fost anulată hotărârea apelată, cauza fiind trimisă pentru competentă soluţionare Judecătoriei Timişoara.
În motivarea deciziei, Curtea de apel a reţinut că în raport de dispoziţiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. şi dispoziţiile Deciziei nr. 32 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei întrucât obiectul cererii are o valoare mai mică de 100.000 lei.
Împotriva deciziei nr. 119/2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara au declarat recurs reclamanţii Municipiul Timişoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Primăria Municipiului Timişoara.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurenţii arată că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este nelegală întrucât nu a ţinut cont de dispoziţiile legale, incidente în cauză şi nici în starea de fapt reală.
Astfel, în mod greşit a fost invocată din oficiu şi admisă excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Timiş în soluţionarea cauzei având în vedere atât natura comercială a cauzei cât şi circumstanţele concrete ale cauzei, ţinând cont şi de data promovării acţiunii.
Hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică ţinând cont şi de Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 42/2000 privind reactualizarea chiriei şi faptul că pârâta intimată nu a respectat clauzele contractului.
Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Astfel, litigiul dintre părţi datează din anul 2007 iar prin Sentinţa nr. 1463/2007 a fost admisă acţiunea promovată de reclamanţii Municipiul Timişoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Primăria Municipiului Timişoara în contradictoriu cu pârâta SC P.I. SRL.
Potrivit art. 2 pct. 1 C. proc. civ. astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 1 din O.U.G. nr. 138/2000, modificat ulterior prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 219/2005 - în vigoare la data promovării acţiunii cât şi la data pronunţării silite, tribunalul judecă în primă instanţă,,procesele şi cererile în natură comercială al cărui obiect are o valoare de peste 100.000 lei precum şi procesele şi cererile în această materie al cărui obiect este neevaluabil în bani”.
Prin acţiunea promovată s-a solicitat rezilierea contractului de Închiriere nr. 201/1998 şi evacuarea pârâtei din imobilul reclamantei - capete de cerere neevaluabile în bani, în raport de care competenţa materială aparţine Tribunalului Timiş. Este adevărat că pct. 3 al acţiunii vizează plata sumei de 36.445 lei reprezentând diferenţa chiriei dar acest punct reprezintă o cerere accesorie iar potrivit art. 17 C. proc. civ. cererile accesorii sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
În mod greşit a fost invocată Decizia nr. 32/2008 care a stabilit că în vederea determinării competenţei materiale de soluţionare în primă instanţă şi în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile şi comerciale având ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunii, rezilierii unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, întrucât în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 725 C. proc. civ. alin. (2) potrivit căreia,,procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal investite va continua să fie judecată de acele instanţe”.
Astfel, acţiunea a fost promovată la data de 2 noiembrie 2007, Sentinţa nr. 1463 a fost pronunţată la data de 11 decembrie 2007 iar calea de atac împotriva sentinţei a fost promovată la data de 6 mai 2008.
Decizia nr. 32 din 5 iunie 2008 a fost publicată în M. Of. la data de 10 decembrie 2008 situaţie în care nu poate fi aplicată în speţa de faţă iar instanţa de apel a aplicat şi interpretat greşit dispoziţiile art. 2 pct. 1 C. proc. civ. raportat la art. 17 C. proc. civ. şi Decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Anularea sentinţei apelate contravine atât dispoziţiilor legale arătate cât şi principiului celerităţii soluţionării cauzelor, fiind de natură să prelungească nejustificat procesul, fără un fundament legal, în condiţiile în care se reia judecata, deşi prima instanţă competentă, a adoptat o soluţie cu privire la fondul cauzei.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că în mod greşit au fost aplicate dispoziţiile art. 297 C. proc. civ. şi având în vedere că instanţa de apel s-a pronunţat doar pe excepţia necompetenţei materiale a primei instanţe fără a soluţiona apelul, în temeiul art. 312 pct. 5 admite recursul declarat de reclamanţii Municipiul Timişoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Primăria Municipiului Timişoara împotriva Deciziei civile nr. 119 din 22 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, şi trimite cauza pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Timiş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii Municipiul Timişoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Primăria Municipiului Timişoara împotriva Deciziei civile nr. 119 din 22 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2338/2010. Comercial. Acţiune în anulare.... | ICCJ. Decizia nr. 2393/2010. Comercial. Obligatia de a face.... → |
|---|
