ICCJ. Decizia nr. 2393/2010. Comercial. Obligatia de a face. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2393/2010
Dosar nr. 3251/114/2006
Şedinţa de la 23 iunie 2010
Asupra perimării recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Decizia nr. 21 din 2 februarie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins, ca nefondat apelul formulat de R.N.P. - Direcţia Silvică Buzău împotriva Sentinţei nr. 2272 din 27 septembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia comercială, în contradictoriu cu intimata pârâtă O.M. Buzoieni - Gura Teghii.
Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei decizii a fost suspendat conform art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. pentru lipsa nejustificată a părţilor la termenul din 21 octombrie 2009.
În urma referatului întocmit 7 mai 2010, în care se menţionează că pricina a fost suspendată mai mult de 6 luni, cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, în vederea constatării perimării.
La termenul de astăzi, din analiza înscrisurilor aflate la dosar, Înalta Curte constată că prezenta pricină comercială a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părţilor, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 248 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.
Pentru considerentele de fapt şi de drept reţinute mai sus, se va constata perimat recursul declarat pârâta R.N.P. - Direcţia Silvică Buzău împotriva Deciziei nr. 21 din 2 februarie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de pârâta R.N.P. - Direcţia Silvică Buzău împotriva Deciziei nr. 21 din 2 februarie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 2342/2010. Comercial. Reziliere contract.... | ICCJ. Decizia nr. 2394/2010. Comercial. Evacuare. Recurs → |
---|