ICCJ. Decizia nr. 2355/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2355/2010
Dosar nr. 1902/1285/2008
Şedinţa publică din 22 iunie 2010
Deliberând asupra recursului comercial de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 1501 din 22 aprilie 2009 Tribunalul Comercial Cluj a admis acţiunea formulată de reclamanta SC R.I. SRL împotriva pârâtei SC M.C.T. SA şi a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare comercială din 21 februarie 2008 încheiat între pârâtă, în calitate de vânzătoare şi reclamantă, în calitate de cumpărătoare, având ca obiect bunurile rezultate din dezafectarea instalaţiilor şi utilajelor secţiei L4, situată în incinta pârâtei, respectiv 15.000 tone metal (fier vechi) şi 800 tone motoare electrice şi transformatoare contra preţului de 4.635.000 dolari SUA (fără TVA), pentru neîndeplinirea culpabilă de către pârâta SC M.C.T. SA a obligaţiilor asumate prin contractul arătat; s-a luat act că reclamanta nu a solicitat repunerea în situaţia anterioară încheierii contractului şi nici eventuale daune interese.
În considerentele sentinţei, judecătorul fondului a reţinut că între părţi a intervenit contractul de vânzare cumpărare a bunurilor rezultate din dezafectarea instalaţiilor şi utilajelor secţiei L4, situată în incinta pârâtei, respectiv 15.000 tone metal (fier vechi) şi 800 tone motoare electrice şi transformatoare, reclamanta obligându-se, printre altele la ridicarea bunurilor în termen de 210 zile de la plata avansului (sub sancţiunea de plăţii de penalităţi de întârziere de 1% din valoarea obligaţiei neonorate); pârâta s-a obligat, la rândul ei, să asigure accesul reclamantei în secţia L4 în vedere preluării bunurilor dezafectate, obligaţie corelativă cu cea a reclamantei de a prelua bunurile şi de a efectua manoperele de dezafectare, conform avizului de mediu.
S-a reţinut că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia de plată a avansului de 50% din valoarea contractului (părţile convenind să considere garanţia de participare la licitaţie ca parte a acestui avans, restul fiind achitat prin transfer bancar); de asemenea, reclamanta a desfăşurat activitate de dezafectare a instalaţiilor şi utilajelor în prima jumătate a lunii martie, fiind dezafectată o cantitate mai mare decât a reuşit să transporte în afara incintei pârâtei. La 25 martie 2008 activitatea reclamantei a fost întreruptă din iniţiativa pârâtei, care a invocat efectuarea unui control de către Garda de Mediu, control ce a vizat alte obiective din incinta pârâtei. La data de 18 aprilie 2008 pârâta a informat-o pe reclamantă despre Decizia sa unilaterală de reziliere a contractului, invocând impreviziunea şi apreciind că echilibrul între prestaţiile iniţial convenite s-a rupt, restituind totodată suma achitată cu titlul de avans.
Judecătorul a înlăturat apărarea pârâtei referitoare la sistarea lucrărilor datorită conduitei reclamantei care nu avea personal calificat deservent pentru un pod rulant, reţinând că negocierile dintre părţi cu privire la închirierea unui asemenea pod rulant nu s-au finalizat; s-a reţinut ca nerelevantă retragerea autorizaţiei reclamantei de funcţionare a unor poduri rulante, neexistând dovezi care să ateste folosirea acestor poduri la dezafectare; s-a mai reţinut că în contract nu se impunea reclamantei utilizarea podurilor rulante ale pârâtei, iar pârâta nu a dovedit că reclamanta i-ar fi solicitat furnizarea unor utilităţi ori consumul de acest gen, în conformitate cu prevederile art. 15 din contract.
A fost respinsă şi susţinerea pârâtei în sensul că sistarea activităţii reclamantei s-ar fi datorat nerespectării de către aceasta a obligaţiilor de mediu, prin nepredarea uleiului uzat către magazia de lubrifianţi a pârâtei, obligaţia prevăzută în avizul de mediu fiind una generică, nefiind identificate care dintre utilaje şi instalaţii conţineau ulei uzat; de asemenea, pârâta nu a dovedit care din utilajele şi instalaţiile dezafectate de reclamantă conţinea astfel de ulei, probele administrate relevând că reclamanta a scos din incinta pârâtei doar fier vechi.
A fost apreciată ca nefondată şi susţinerea pârâtei referitoare la inadmisibilitatea cererii de rezoluţiune a contractului, chiar şi în situaţia în care reclamanta a formulat şi o cerere de distinctă de predare a bunului vândut, judecătorul reţinând că cea de-a doua cerere este suspendată, iar formularea ambelor cereri nu constituie o încălcare a prevederilor art. 1320 C. civ., reclamanta neobţinând încă nici una din reparaţiile pe care le oferă acest text legal.
Judecătorul fondului a luat act de poziţia exprimată de pârâtă în sensul că este de acord cu rezilierea contractului, doar ca manifestare a acestei părţi la desfiinţarea contractului. Dar a constatat că se impune rezoluţiunea contractului, în lipsa unui acord complet al părţilor, prin analiza existenţei culpei contractuale. Din această perspectivă, a apreciat că pârâta este pe deplin culpabilă de neexecutarea obligaţiei ce îi revenea, prin interzicerea unilaterală şi nejustificată a accesului reclamantei în incintă pentru executarea contractului.
A fot înlăturată apărarea pârâtei bazată pe impreviziune, pârâta nedovedind existenţa unei fluctuaţii majore şi imprevizibile a preţurilor fierului vechi, probele administrate relevând doar o fluctuaţie de preţ.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta SC M.C.T. SA, solicitând admiterea apelului şi schimbarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
Criticile pârâtei au vizat, în esenţă următoarele: neîndeplinirea procedurii prealabile de conciliere, apreciind că procesul este evaluabil în bani, având caracter patrimonial; nerespectarea obligaţiilor asumate de reclamantă vizând plata avansului, îndeplinirea formalităţilor legate de obţinerea şi menţinerea autorizaţiilor ISCIR pentru utilajele folosite şi personalul deservent şi cele vizând obligaţiile de mediu şi cele privind încheierea contractelor de utilităţi; inadmisibilitatea rezoluţiunii, apreciind că actul părţilor este un contract cu executare succesivă pe o perioadă de 210 zile; abuzul de drept al reclamantei care a solicitat atât îndeplinirea contractului, cât şi rezoluţiunea acestuia; declararea disponibilităţii sale de a executa contractul, după formularea cererii de rezoluţiune.
Prin Decizia civilă nr. 197 din 10 decembrie 2009 completul de apel din cadrul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei de fond, cu următoarele considerente: s-a apreciat că în mod corect s-a dispus rezoluţiunea contractului, acesta fiind un act cu executare uno ictu, cu execuţie instantanee, fiind un contract de vânzare cumpărare, prevederea potrivit căreia ridicarea bunurilor urma să se facă într-un interval de 210 zile de la încheierea contractului netransformându-l într-un contract cu executare succesivă.
S-a reţinut corecta soluţionare a excepţiei de neîndeplinire a procedurii prealabile, în condiţiile în care această excepţie s-a bazat pe lipsa totală a convocării şi a concilierii. În speţă, s-a dovedit efectuarea notificării, fiind încheiat şi procesul verbal de conciliere.
A fost înlăturată critica vizând greşita reţinere de către judecătorul fondului a faptului achitării avansului, fiind reţinut că acesta a fost plătit, dar cu o întârziere de 5 zile, plata astfel făcută fiind acceptată de pârâtă.
În ce priveşte neplata ulterioară a unor tranşe din valoarea contractului, s-a reţinut că activitatea reclamantei a fost întreruptă din iniţiativa pârâtei la mai puţind de o lună de la data plăţii avansului, astfel că nu se poate imputa reclamantei că nu a efectuat o plată cu scadenţa la 60 de zile de la plata avansului.
Nu a fost reţinută nici critica referitoare la neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiei de solicitare şi menţinere a autorizaţilor ISCIR pentru instalaţii utilizate, completul de apel apreciind că în mod corect judecătorul fondului a statuat asupra nedovedirii folosirii de către reclamantă a unor asemenea utilaje. Tot pentru lipsa dovezilor au fost înlăturate şi criticile pârâtei referitoare la nerespectarea obligaţiilor de mediu (cu privire la predarea uleiului uzat) şi a obligaţiei de încheiere a unor contracte de utilităţi.
Nu a fost reţinut nici pretinsul abuz de drept al reclamantei, prin formularea cererilor de executare a contractului şi de desfiinţare a acestuia, în condiţiile în care reclamanta nu a obţinut în mod irevocabil nici una din cele două reparaţii, cererea de predare a bunului vândut fiind suspendată până la soluţionarea prezentului litigiu. În ce priveşte declaraţia intenţiei pârâtei de executare a contractului, aceasta a fost apreciată a strict formală, executarea nemaifiind posibilă.
Decizia pronunţată de completul de apel a fost recurată de pârâtă, criticile acesteia fiind întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Pârâta a solicitat admiterea recursului şi desfiinţarea hotărârilor pronunţate în cauză, cu consecinţa respingerii cererii reclamantei motivat de următoarele:
Susţine pârâta că instanţele inferioare au interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura acestuia: motivează această critică pe aspectul greşitei aprecieri a contractului ca fiind cu executare unică, în condiţiile în care acesta este cu executare succesivă, aspect ce rezultă din prevederea îndeplinirii obligaţiei reclamantei în termen de 210 zile; de asemenea, se susţine că bunurile vândute presupuneau o operaţiune de tăiere, astfel încât nu mai este posibilă restituirea lor.
În ce priveşte incidenţa prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta susţine greşite soluţionare a excepţiei neîndeplinirii procedurii prealabile, nerespectarea culpabilă a contractului de către reclamantă, (prin plata cu întârziere a avansului şi neplata ratelor ulterioare din contract), abuzul de drept al reclamantei (prin formularea atât a cererii de rezoluţiune a contractului, cât şi a cererii de predare a bunului vândut) şi declararea disponibilităţii sale de a-şi executa obligaţiile contractuale.
Prin întâmpinare, reclamanta SC R.I. SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că nu este incidentă prevederea art. 308 pct. 8 C. proc. civ., nefiind vorba de o interpretare greşită a contractului ci de sancţiunea aplicabilă; mai susţine că ceea ce prevede contractul reprezintă doar un termen de executare, iar nu executare succesivă a obiectului acestuia.
În ce priveşte criticile subsumate prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciază că aceste aspecte au fost analizate corect de instanţele inferioare, fiind reţinut caracterul lor netemeinic.
Nu au fost administrate probe în această fază procesuală.
Analizându-se actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate şi de apărările invocate, se apreciază că recursul nu este fondat.
Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reţinută, instanţele inferioare făcând o corectă interpretare a contractului dintre părţi. Astfel, se reţine că părţile au încheiat un contract de vânzare cumpărare cu execuţie imediată, instantanee cu privire la cantitatea de 15.000 tone metal (fier vechi) şi 800 tone motoare electrice şi transformatoare. Din modul de redactare al clauzelor contractuale rezultă clar intenţia părţilor de a perfecta vânzarea cumpărarea cu execuţie succesivă, instanţele inferioare statuând în mod legal că doar obligaţia de ridicare a bunurilor vândute este supusă unor termene stabilite, iar nu obligaţia de vânzare propriu zisă.
Nu poate fi reţinută nici apărarea pârâtei în sensul că bunurile vândute nu mai pot fi restituite, în respectarea principiului repunerii în situaţia anterioară, una din regulile aplicabile în cazul rezoluţiunii. Se observă că obiectul vânzării nu este reprezentat de instalaţiile şi utilajele aflate în incinta pârâtei, ci metalul, (fierul vechi), motoarele şi transformatoarele. Împrejurarea că instalaţiile şi utilajele au fost supuse dezafectării, dezasamblării şi tăierii nu are relevanţă în cauză şi nu influenţează natura juridică a contractului, câtă vreme, aşa cum am menţionat deja, obiectul contractului nu îl reprezintă aceste instalaţii şi utilaje ci ceea ce rezultă din dezafectarea lor, respectiv fierul vechi, motoarele şi transformatoarele. În consecinţă, în situaţia în care ar exista o solicitare de repunere în situaţia anterioară încheierii contractului, pârâta nu ar putea solicita restituirea instalaţiilor şi a utilajelor, ci doar a obiectului contractului – fier vechi, motoare şi transformatoare.
Criticile subsumate prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reprezintă, în mare parte aspecte legate de netemeinicia hotărârilor pronunţate în cauză, iar nu adevărate critici de nelegalitate. În consecinţă, având în vedere faptul că motivele de recurs trebuie să vizeze doar critici de nelegalitate ale hotărârii atacate, consideraţiile pârâtei referitoare la nerespectarea culpabilă a contractului de către reclamantă (prin plata cu întârziere a avansului şi neplata ratelor ulterioare din contract), abuzul de drept al reclamantei (prin formularea atât a cererii de rezoluţiune a contractului, cât şi a cererii de predare a bunului vândut) şi declararea disponibilităţii sale de a-şi executa obligaţiile contractuale nu vor fi analizate, aceste aspecte fiind deja verificate şi argumentate în faza devolutivă a apelului, singura cale de atac ce permite verificarea temeiniciei cererii de chemare în judecată, precum şi a hotărârii de primă instanţă.
În ce priveşte aplicarea greşită a legii în soluţionarea excepţiei de neîndeplinire a procedurii prealabile obligatorii, se reţine că instanţele inferioare au dat o corectă soluţie acestei excepţii, în raport de aspectele invocate de pârâtă şi de termenul procedural în care a fost invocată. Pe de altă parte, nu se poate reţine obligaţia de îndeplinire a procedurii prealabile în situaţia în care se solicită rezoluţiunea unui contract. În sfârşit, chiar dacă s-ar accepta necesitatea efectuării unei proceduri prealabile, se reţine faptul că cererea de rezoluţiune a contractului a fost formulată în cadrul altui litigiu, din care a fost disjunsă. Or, practica judiciară şi literatura de specialitate au statuat că în cazul în care procesul civil se desfăşoară deja, eventualele modificări ale cererii principale, sau indicarea pretenţiilor părţii adverse prin cererea reconvenţională nu mai sunt supuse obligaţiei de parcurgere a procedurii de conciliere prealabilă.
Pentru considerentele expuse şi constatându-se că Decizia pronunţată de completul de apel este legală, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC M.C.T. SA Câmpia Turzii împotriva deciziei nr. 197 din 10 decembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2328/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2360/2010. Comercial → |
|---|
