ICCJ. Decizia nr. 2364/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2364/2010
Dosar nr. 2170/54/2009
Şedinţa publică din 22 iunie 2010
Deliberând asupra recursului comercial de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, sub nr. 5884/2004, reclamanta SC G.N. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC N.C.S. SRL solicitând să se dispună rezoluţiunea contractului de asociere în participaţiune încheiat la data de 15 mai 2001, precum şi obligarea pârâtei la plata prejudiciului cauzat în cuantum de 142.000.000 lei vechi, motivat de faptul că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate.
Prin sentinţa civilă nr. 369/C din 16 iunie 2004 judecătorul din cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, reţinând caracterul comercial neevaluabil în bani al litigiului.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi sub nr. 4342/COM/2004. Judecătorul fondului, investit ca urmare a declinării de competenţă a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată, prin sentinţa nr. 213/C din 4 iulie 2005, reţinând, în esenţă că pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, reclamanta fiind cea care, în fapt, nu a respectat contractul, prin aceea că nu a făcut publicitate sistemului de internet.
Sentinţa de fond a fost apelată de reclamantă, iar completul de apel din cadrul Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 320 din 16 noiembrie 2006, pronunţată în dosarul nr. 3791/COM/2005, a respins apelul ca nefondat. Judecătorii apelului au reţinut că asocierea în participaţiune a fost încheiată pe termen de 3 ani, că acţiunea a fost introdusă de reclamantă în ultima zi de existenţă a contractului, fiind evident că nu se putea aplica sancţiunea de rezoluţiune în aceeaşi zi. În consecinţă, a apreciat că după expirarea duratei contractului nu se mai poate aplica sancţiunea rezoluţiunii pentru neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor de către una din părţi. Totodată, a precizat că nu se mai impune analiza capătului de cerere privind despăgubirile.
Reclamanta SC G.N. SRL a formulat recurs împotriva deciziei de apel, recurs înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, sub nr. 2791/1/2006. Prin Decizia nr. 3796 din 24 noiembrie 2006 completul de recurs a admis recursul declarat de reclamantă, a casat Decizia nr. 320 din 16 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă. Decizia de recurs a fost motivat pe aspectul nepronunţării asupra capătului de cerere vizând obligarea pârâtei la contravaloarea despăgubirilor, actualizate cu indicele de inflaţie, reprezentând aportul în bani adus la înfiinţarea asocierii, ceea ce implică imposibilitatea exercitării controlului judiciar.
În urma casării, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, sub nr. 13731.3/54/2005, prin Decizia nr. 109 din 2 mai 2007 completul de apel admiţând apelul reclamantei, desfiinţând sentinţa nr. 213/C din 4 iulie 2004 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia comercială, şi trimiţând cauza spre rejudecare. Completul de apel a reţinut că, faţă de considerentele care au condus la casarea primei decizii de apel, respectiv nepronunţarea asupra capătului de cerere vizând despăgubirile pretinse de reclamantă, precum şi faţă de faptul că nici prima instanţă nu a efectuat o asemenea analiză, se impune desfiinţarea primei sentinţe cu trimiterea cauzei spre rejudecare, apreciind că nu se poate realiza direct în calea de atac analiza acestui capăt de cerere.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, sub nr. 15.3/101/2004. Prin sentinţa comercială nr. 845 din 21 decembrie 2007 judecătorul fondului a respins cererea privind rezoluţiunea contractului formulată de reclamantă; a admis în parte cererea în pretenţii formulată de reclamantă şi a obligat pârâta la plata sumei de 27.639.960 lei. Judecătorul fondului a respins solicitarea de rezoluţiune a contractului motivat de faptul că acesta era încheiat pe o perioadă de 3 ani, termenul contractual fiind depăşit, astfel că nu se mai poate aplica sancţiunea solicitată. A admis în parte cererea în pretenţii a reclamantei, constatând că, neexistând profit din asociere, aportul adus de reclamantă este superior cheltuielilor făcute de pârâtă în cadrul asocierii, astfel că reclamantei i se cuvine, conform art. 254 C. com., diferenţa dintre cele două sume.
Ambele părţi au exercitat calea de atac a apelului împotriva sentinţei de fond. Completul de apel din cadrul Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 181 din 11 iunie 2008, pronunţată în dosar nr. 15.3/101/2004, a respins apelul declarat de reclamanta SC G.N. SRL; a admis apelul declarat de pârâta SC N.C.S. SRL, a schimbat sentinţa apelată în sensul că a respins acţiunea reclamantei. În considerentele deciziei s-a reţinut că în contractul părţilor nu s-a stipulat că la încetarea asocierii asociatul administrator este obligat să achite asociatului participant suma cu care acesta a venit în asociere, cererea reclamantei în acest sens fiind neîntemeiată. S-a mai reţinut că obligarea la daune interese era posibilă doar în situaţia în care părţile ar fi prevăzut în contract o astfel de clauză. S-a mai precizat că reclamanta nu a formulat o cerere de obligare a pârâtei de a-i pune la dispoziţie bunurile achiziţionate cu suma ce a constituit aport social.
Reclamanta SC G.N. SRL a formulat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. 7512/1/2008. Prin Decizia 1079 din 1 aprilie 2009, completul de recurs a admis recursul reclamantei, a casat Decizia nr. 181 din 11 iunie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă. Completul de recurs a reţinut că instanţa de apel a cenzurat legalitatea şi temeinicia hotărârii de fond din perspectiva a ce a considerat că ar fi trebuit să ceară reclamanta, iar nu prin raportare la limitele investirii, stabilite prin cererea de chemare în judecată.
Prin Decizia nr. 237 din 5 noiembrie 2009, pronunţată de completul de apel din cadrul Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, în dosarul nr. 2170/54/2009 (număr primit în urma casării cu trimitere spre rejudecare), a fost admis apelul reclamantei şi respins apelul pârâtei; a fost schimbată sentinţa de fond nr. 845 din 21 decembrie 2007 în sensul că a fost admis capătul de cerere în pretenţii şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 142.000.000 lei, actualizată cu indicele de inflaţie începând cu data de 15 mai 2004 şi până la stingerea obligaţiei prin plată; a fost menţinută soluţia dată capătului de cerere în rezoluţiune.
Completul de apel a reţinut că în contractul de asociere nu s-a prevăzut nimic cu privire la aportul asociatului participant (ocult) SC G.N. SRL, dar în procesul verbal încheiat în cadrul îndeplinirii procedurii de conciliere prealabilă s-a convenit ca pârâta să vândă sistemul de internet şi să vireze întreaga sumă în contul reclamantei, iar în situaţia în care sistemul va fi vândut la preţul stipulat, diferenţa rămasă să facă obiectul unui alt proces verbal. În consecinţă, s-a convenit asupra restituirii aportului asociatului SC G.N. SRL, reprezentând – la data asocierii – aproximativ echivalentul sumei de 5.000 dolari SUA. S-a constatat, aşadar, că în mod greşit a apreciat judecătorul fondului că şi asociatul administrator ar trebui să-şi acopere cheltuielile efectuate cu achiziţionarea de bunuri, obţinerea de licenţe şi autorizaţii, voinţa părţilor astfel exprimată în procesul verbal amintit fiind în sensul ca la încetarea asocierii desocotirea să aibă loc prin recuperarea de către reclamantă a aportului său. S-a mai precizat că întrucât obligaţia de restituire a aportului s-a născut la data încetării asocierii, reclamanta este îndreptăţită şi la despăgubirea pentru întârzierea în plată.
Decizia de apel a fost recurată de pârâta SC N.C.S. SRL, aceasta solicitând admiterea recursului şi casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Pârâta a invocat prevederile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., criticând Decizia completului de apel sub următoarele aspecte:
- Decizia de apel nu are suport legal în aprecierea că la încetarea asocierii toate bunurile rămân în patrimoniul asociatului administrator, iar potrivit art. 254 C. com. desocotirea trebuia să opereze în primul rând în natură; în consecinţă, apreciază că reclamantei trebuia să i se restituie antena achiziţionată de către aceasta, neexistând o înţelegere potrivit căreia la încetarea asocierii reclamanta ar fi trebuit să-şi recapete suma de 142 milioane lei;
- completul de apel a depăşit limitele investirii, faţă de faptul că cererea de chemare în judecată s-a întemeiat pe rezoluţiune şi dol ca viciu de consimţământ, pretenţiile reclamantei putând fi analizate doar în acest cadru; în consecinţă, judecătorii trebuiau să analizeze executarea sau neexecutarea culpabilă a contractului şi nu să se pronunţe de desocotire, aspect neinvocat de reclamantă în cererea sa;
- a fost nesocotit principiul potrivit căruia nimeni nu poate să-şi invoce propria culpă pentru a obţine beneficii, motivat de faptul că antena a fost achiziţionată de reclamantă, astfel încât în mod greşit pârâta a fost obligată la plata contravalorii acesteia.
Deşi legal citată, intimata nu a depus întâmpinare la dosar şi nu s-a prezentat la termenele acordate.
Nu au fost administrate probe noi în această fază procesuală.
Analizându-se actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate, se apreciază că recursul nu este fondat.
Nu poate fi reţinută greşita aplicare a legii, sub aspectul interpretării prevederilor art. 254 C. com. se reţine, în primul rând, că aplicabilitatea acestui text legal a fost stabilită cu puterea lucrului judecat prin Decizia de casare. În al doilea rând, chiar dacă prin cererea de chemare în judecată suma de bani a fost pretinsă cu titlul de despăgubire, judecătorul nu este ţinut de denumirea dată de parte, ci este obligat la încadrarea corectă a acestei solicitări, în raport de situaţia de fapt invocată. Or, este evident că suma solicitată de reclamantă reprezintă aportul adus de aceasta în asociere, fiind, de asemenea, evidentă, solicitarea părţii de restituire a acestui aport.
Totodată, se reţine că incidenţa textului legal a fost stabilită, cu puterea de lucru judecat, în urma constatării, în cursul numeroaselor casări ale cauzei, că nu se mai ridică problema rezoluţiunii contractului cu acordarea unor despăgubiri, fiind impusă, deci, calificarea naturii sumei solicitate de reclamantă.
Pe de altă parte, contrar susţinerilor pârâtei referitoare la antena achiziţionată în cadrul asocierii şi faţă de care pârâta apreciază că ar trebuie restituită reclamantei, se reţine că reclamanta nu a participat la asociere cu această antenă, ci cu suma de bani pretinsă prin acţiune. În consecinţă, completul de apel corect a dispus obligarea pârâtei la restituirea acestei sume, făcând o corectă şi legală aplicare a principiului înscris în art. 254 C. com.
Nu poate fi reţinută nici critica pârâtei referitoare la inexistenţa unei înţelegeri cu privire la restituirea aportului adus de reclamantă. Aşa cum a reţinut şi completul de apel, chiar dacă în contract nu există o prevedere expresă în acest sens, acordul părţilor de restituire a aportului reclamantei la încetarea asocierii este consemnat în procesul verbal de conciliere prealabilă, întocmit anterior expirării duratei contractuale.
Este înlăturată şi critica privind depăşirea de către completul de apel a limitelor investirii. Chiar dacă iniţial a existat un capăt de cerere privind rezoluţiunea, în cadrul numeroaselor casări cu trimitere spre rejudecare a fost tranşată această solicitare, fiind constatat că asocierea a încetat ca urmare a împlinirii termenului pentru care a fost constituită. De altfel, în ultimul ciclu procesual, recursul care a atras casarea cu trimitere spre rejudecare nu a mai vizat aspectul rezoluţiunii contractului de asociere în participaţiune, ci doar aspectul sumei solicitate de reclamantă.
Se reţine totodată că în niciun moment reclamanta nu a invocat dolul ca viciu de consimţământ, ci doar neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor asumate de pârâtă. În consecinţă, nu se poate reţine nici depăşirea limitelor investirii, nici nepronunţarea asupra unui capăt de cerere.
Este înlăturată şi critica vizând invocarea de către reclamantă a propriei culpe. Se reţine că pârâta, deşi susţine acest aspect, nu arată în ce ar consta pretinsa invocare a propriei culpe din partea reclamantei. Ceea ce este relevant este faptul că reclamanta a participat la asociere cu suma pretinsă prin acţiune, sistemul (antena) nefiind achiziţionat direct de către reclamantă, ci cu ajutorul banilor aduşi de această parte în asociere. Aspectul invocat de pârâtă în sensul că este de acord ca reclamanta să preia acest sistem este nerelevant, în condiţiile în care părţile au convenit, conform procesului verbal de conciliere, ca reclamanta să primească aportul în numerar cu care a venit în asociere.
Pentru considerentele expuse şi constatându-se că Decizia completului de apel este legală, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC N.C.S. SRL Drobeta Turnu Severin împotriva deciziei nr. 237 din 5 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2360/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2373/2010. Comercial → |
|---|
