ICCJ. Decizia nr. 2373/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2373/2010
Dosar nr. 23053/3/2008
Şedinţa publică din 22 iunie 2010
Deliberând asupra recursului comercial de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 9126 din 11 iunie 2009 judecătorul fondului din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. în contradictoriu cu pârâta Asociaţia P.A.S.A.B. şi a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare acţiuni din 1997; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 8.435,79 lei dobânzi şi penalităţi, precum şi la plata penalităţilor contractuale în continuare de la 16 aprilie 2009 până la rămânerea definitivă a hotărârii; a respins ca neîntemeiate celelalte pretenţii ale reclamantei.
În considerentele sentinţei, judecătorul fondului a reţinut că reclamanta A.V.A.S. a solicitat rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare acţiuni încheiat cu pârâta pentru neplata unor rate stabilite pentru acţiunile deţinute de pârâtă la SC A. SA Brăileşti. S-a reţinut că pârâta nu a achitat ratele 8-10 din contract, la termenele stipulate, fiind incidente prevederile art. 1020 – art. 1021 C. civ., dispunându-se în consecinţă rezoluţiunea contractului dintre părţi.
Judecătorul fondului a mai reţinut că reclamanta a solicitat şi obligarea pârâtei atât la plata penalităţilor şi dobânzilor contractuale, cât şi la daunele interese cauzate prin rezoluţiunea contractului. În temeiul art. 969 – art. 970 C. civ., precum şi a art. 21 alin. (11) din OG nr. 25/2002, raportata la prevederile contractuale, a fost apreciată temeinicia cererii reclamantei în ce priveşte plata penalităţilor de întârziere şi a dobânzilor aferente, constatându-se plata cu întârziere de către pârâtă a ratelor 6-10 din contract. Judecătorul fondului a stabilit, de asemenea, că penalităţile de întârziere se datorează în continuare până la data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate în cauză, dat fiind caracterul contractual al acestor penalităţi, precum şi a faptului că prin aceeaşi sentinţă s-a dispus şi rezoluţiunea contractului. În ce priveşte dobânzile, s-a apreciat că în raport de clauzele contractuale, acestea dobânzi de datorează doar până la data scadenţei fiecărei rate, ulterior scadenţei, în cazul neplăţii ratei respective, urmând a se plăti penalităţi.
Au fost respinse pretenţiile reclamantei cu privire la obligarea pârâtei la plata daunelor interese cauzate prin rezoluţiunea contractului, judecătorul reţinând că în perioada derulării relaţiilor contractuale pârâta nu a încasat dividende, precum şi că nu au fost identificate alte prejudicii, reclamanta nedetaliind în ce ar consta acestea.
Sentinţa de fond a fost apelată de către reclamanta A.V.A.S., care a solicitat admiterea apelului şi schimbarea în parte a sentinţei pronunţate de judecătorul fondului.
Apelanta nu a depus motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeia cererea de apel.
Prin Decizia comercială nr. 526 din 10 decembrie 2009 pronunţată de completul de apel din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, apelul reclamantei A.V.A.S. a fost respins ca nefondat.
În cuprinsul deciziei, completul de apel a reţinut că au fost corect stabilite dobânzile datorate de pârâtă, clauzele contractuale stabilind clar voinţa părţilor de a limita calculul acestor dobânzi până la data scadenţei ratei asupra cărora se calculează, ulterior urmând a fi calculate penalităţi de întârziere, în caz de neplată. Corect a fost respinsă şi pretenţia reclamantei în ce priveşte dividendele aferente perioadei de desfăşurare a contractului, raportul de expertiză efectuat în cauză atestând că pârâta nu a încasat asemenea sume.
În ce priveşte celelalte pretinse daune interese, completul de apel a reţinut că expertul nu a putut identifica asemenea daune, reclamanta nefiind în măsură să precizeze în ce ar consta.
Reclamanta A.V.A.S. a formulat recurs împotriva deciziei pronunţate de completul de apel, criticând această decizie din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Reclamanta susţine greşita aplicare a legii în ce priveşte neacordarea daunelor interese, în conformitate cu prevederile art. 21 din OG nr. 25/2002, arătând că textul legal impune efectuarea unei expertize de specialitate pentru stabilirea întinderii acestui prejudiciu. Mai arată că expertiza efectuată la fond nu a analizat şi actele aflate la sediul pârâtei. Critică, totodată, considerentul reţinut de instanţele inferioare că nu ar fi cuantificat prejudiciul, în condiţiile în care chiar textul legal impune efectuarea expertizei pentru determinarea sa.
Reclamanta solicită, în consecinţă, admiterea apelului şi casarea deciziei de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru efectuarea unei expertize de specialitate.
Deşi legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare şi nu s-a prezentat la termenele acordate.
Nu au fost administrare probe în această fază procesuală.
Analizându-se actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate se apreciază că recursul nu este fondat.
Nu poate fi reţinută o greşită aplicare a legii, respectiv a prevederilor art. 21 din OG nr. 25/2002. Este adevărat că textul legal prevede că se va stabili pe calea unei expertize financiar-contabile cuantumul prejudiciului suferit ca urmare a desfiinţării contractului de vânzare cumpărare acţiuni. Această prevedere legală nu înlătură, însă, obligaţia reclamantei de a indica în mod concret actele, faptele şi operaţiunile care au determinat prejudiciul pretins. În condiţiile în care reclamanta pretinde că a suferit un prejudiciu, ea trebuie să dovedească, în conformitate cu art. 1169 C. civ., care anume acte, fapte, operaţiuni sunt la baza prejudiciului pretins, adică trebuie să dovedească actele, faptele, operaţiunile pretins prejudiciabile, săvârşite de pârâtă. Este de reţinut că instanţele inferioare nu au solicitat reclamantei să cuantifice acest prejudiciu, cuantificare care, evident, se realiza pe calea expertizei. Reclamanta trebuia să indice elementele pretins prejudiciabile din activitatea pârâtei care să fie analizate de expert. Or, reclamanta nu indicat elementele ce trebuiau analizate de către expert din punct de vedere financiar-contabil, pentru a se stabili eventualul prejudiciu.
Faptul neanalizării de către expert a unor probe, pretins deţinute de către pârâtă, reprezintă un aspect de netemeinicie al sentinţei de fond, ce putea fi invocat în faza apelului. El nu reprezintă, însă, o critică de nelegalitate a deciziei de apel, astfel încât nu poate fi supus analizei în recurs.
În consecinţă, pentru considerentele reţinute şi constatându-se că Decizia pronunţată de completul de apel este legală, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 526 din 10 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2364/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2411/2010. Comercial → |
|---|
