ICCJ. Decizia nr. 2469/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2469/2010
Dosar nr. 7416/2/2008
Şedinţa publică din 29 iunie 2010
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Revizuenta SC S.I. SRL, a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea deciziei comerciale nr. 285 din 30 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în contradictoriu cu intimata SC F.I.R.P.I.E. SRL.
Revizuenta susţine că scrisoarea editată sub nr. 36409 din 27 octombrie 2008 de O.B.C.P.I. atestă că, la data de 5 august 2003, a fost înregistrată documentaţia cadastrală în care s-au acordat numere cadastrale laturilor 1 şi 2 cu suprafeţele de 847 mp şi respectiv 3403 m.p., astfel încât nerealizarea operaţiunii de autentificare a vânzării suprafeţei de 3416 m.p. s-a datorat promitentului cumpărător care a fost interesat de suprafaţa de 825 mp obiect al unui litigiu, ulterior a fost dezlipită de suprafaţa de 4241 m.p. a întregului corp de proprietate.
Astfel, în raport cu noul act, nu se justifică sancţionarea promisiunii de vânzare cu pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare pentru neîndeplinirea unei obligaţii, adevărata cauză a eşuării contractului fiind neprezentarea promitentului cumpărător la notarul public.
Prin Decizia comercială nr. 70 din 6 februarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de revizuire.
Instanţa a reţinut în instanţă că actul nou produs de revizuient nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 în sensul că deşi este un înscris nou, acesta nu a preexistat hotărârii care s-a pronunţat pentru a putea fi reţinut de partea potrivnică sau pentru existenţa unei împrejurări mai presus de voinţa părţilor care să fi împiedicat producerea lui.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, revizuienta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Revizuenta susţine că instanţa a făcut o greşită aplicaţie a dispoziţiilor art. 322 pct. 5 teza 1 C. proc. civ., considerând că înscrisurile noi trebuie să fie autonome în raport de cele aflate la dosar la data pronunţării hotărârii şi că forţa lor probantă trebuie să rezulte din conţinutul lor, exclusiv. Înscrisurile noi sunt destinate să dea o altă imagine faptelor luate în consideraţie la pronunţarea hotărârii atacate, iar necesitatea acestor înscrisuri a fost relevantă de hotărârea atacată care a reproşat promitentului vânzător neefectuarea operaţiunilor de dezlipire a parcelelor de teren, în cartea funciară.
Mai susţine recurenta că îndeplinirea operaţiunilor de dezlipire a fost cercetată în raport cu dispoziţiile unei reglementări ce nu era în vigoare la data stabilită în convenţie ca termen limită, dar care şi-a produs efecte retroactive prin abrogarea Instrucţiunilor A.N.C.P.I. din 12 octombrie 2000.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune.
Cale extraordinară de atac de retractare, revizuirea se adresează însăşi instanţei care a pronunţat hotărârea nu în realizarea unui control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârii atacate ci pentru că ulterior se descoperă probe noi care dovedeşte că aceasta a fost greşită.
Cu toate acestea legiuitorul a condiţionat revizuirea întemeiată pe înscrisuri noi de importanţă hotărâtoare a acestora, dar şi de preexistenţa lor. Iar jurisprudenţa constantă a statuat asupra câmpului de aplicaţie foarte limitat al textului de lege, care se referă exclusiv la situaţia când înscrisul există la momentul judecăţii iar partea nu l-a putut produce din cauză că a fost reţinut de partea potrivnică sau din cauze de forţă majoră.
Este adevărat că pentru faptele descoperite ulterior, legislaţia actuală este lacunară, însă caracterul imperativ al normei de procedură enunţată nu permite judecătorului o interpretare extensivă sau elaborarea unei norme jurisprudenţiale „contra legem".
Oricum aprecierea culpei în îndeplinirea obligaţiei de rezultat asumată de promitentul vânzător a avut în vedere momentul scadenţei obligaţiei astfel asumată, 5 septembrie 2003, în perioada scursă până la apariţia Regulamentului A.N.C.P.I. aprobat prin ordinul din 13 octombrie 2006.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei nr. 70 din 6 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta SC S.I. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 70 din 6 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2417/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2474/2010. Comercial → |
|---|
