ICCJ. Decizia nr. 246/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 246/2010
Dosar nr. 4335/120/2008
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea introdusă la Tribunalul Dâmboviţa în data de 24 iulie 2008, reclamanta SC C. SRL Târgovişte a chemat în judecată pe pârâta SC M. SA, solicitând obligarea acesteia la plata daunelor ocazionate de întreruperea intempestivă a funcţionării contractului de furnizare şi de tratamentul contractual discriminatoriu, daune estimate provizoriu la 300.000 lei.
În motivarea cererii reclamanta arată că a încheiat cu pârâta contractul din 8 ianuarie 2006 prin care aceasta s-a obligat să cumpere de la reclamantă materiale refolosibile feroase în cantităţile pe care avea să le comande lunar, preţurile de achiziţie oferite fiind inferioare celor oferite altor furnizori. La 4 ianuarie 2007 pârâta a făcut cunoscut reclamantei că a încadrat-o într-o categorie inferioară în lista furnizorilor acceptaţi, iar începând cu luna mai 2007, pârâta nu a mai emis comenzi pentru livrările lunare. Refuzul de a trata al pârâtei şi aplicarea unor condiţii inegale au pus-o pe reclamantă într-o poziţie de dezavantaj concurenţial, creându-i prejudicii.
Pârâta SC M. SA a depus o întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, arătând că între ea şi reclamantă relaţiile comerciale s-au desfăşurat în baza unui contract cadru care stabileşte reguli generale, şi care nu conţine nicio obligaţie de a comanda şi cumpăra o anumită cantitate de marfă, iar reclamanta a acceptat preţul oferit pentru cumpărarea fierului vechi.
Prin sentinţa nr. 40 pronunţată în data de 22 ianuarie 2009, Tribunalul Dâmboviţa a respins cererea formulată de reclamanta SC C. SRL Târgovişte, în contradictoriu cu pârâta SC M. SA Târgovişte.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 969 şi art. 970 C. civ., potrivit cărora convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante şi ele trebuie executate cu bună - credinţă, iar potrivit art. 1073 C. civ. creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare.
În speţă instanţa a apreciat că poate funcţiona numai o răspundere contractuală nu şi una delictuală. Răspundere contractuală ale cărei elemente constitutive trebuie întrunite în mod cumulativ sunt reprezentate de o faptă ilicită ce constă în neexecutarea obligaţiilor contractuale asumate, existenţa unui prejudiciu, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia celui care a săvârşit fapta ilicită.
Astfel, fapta pârâtei de a nu mai comanda marfă reclamantei nu îndeplineşte condiţiile răspunderii contractuale în ceea ce priveşte neexecutarea unei obligaţii contractuale, atâta timp cât în contract nu exista o obligaţie de a comanda o cantitate certă şi determinată de marfă lunar.
Aşa cum reiese din contractul încheiat între părţi, obligaţiile pârâtei nu se referă la o cantitate obligatorie pe care aceasta trebuia să o cumpere de la reclamantă, comenzile lunare fiind lăsate la aprecierea pârâtei. Mai mult instanţa a apreciat că acest contract, prevede doar condiţiile generale, urmând ca numai în cazul comenzilor efectuate de pârâtă acestea să se constituie în anexe la respectivul contract, comenzi a căror acceptare ducea la formarea unor acte adiţionale la contract.
Or în lipsa acestor comenzi, este clar că nu existau anexe care să se constituie în acte adiţionale la contractul încheiat şi în consecinţă nu existau nici obligaţii ale pârâtei de a cumpăra marfă de la reclamantă.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta SC C. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că prima instanţă a soluţionat litigiul în limitele distincţiei dintre răspunderea contractuală şi răspunderea delictuală, fără a observa şi a înţelege că, în condiţiile economiei de piaţă, regulile de concurenţă reprezintă precepte deontologice ale comerciantului, a căror nerespectare atrage, printre altele, răspunderea patrimonială.
Conduita pârâtului de a refuza, cu motivări de circumstanţă, continuarea raporturilor contractuale, până la durata convenită, anume 31 decembrie 2007, este contrară normei de la art. 969 alin. (2) şi art. 970 C. civ.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia nr. 72 din 12 mai 2009, a respins ca nefondat apelul reclamantei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SC C. SRL solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe în vederea refacerii probei cu expertiza în specialitatea contabilitate.
În recursul său reclamanta invocă în esenţă următoarele motive:
Hotărârea de apel s-a dat cu încălcarea formelor de procedură enunţate de art. 168 alin. (1) şi art. 268 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. privind încuviinţarea dovezilor printr-o încheiere – cu referire la admisibilitatea, respectiv pertinenţa şi concludenţa probei cu o nouă expertiză apreciate prin hotărâre – precum şi a celor enunţate de art. 295 C. proc. civ. întrucât instanţa de apel nu a examinat sau a examinat trunchiat unele critici făcute prin cererea de apel (critici menţionate punctual în recurs).
Au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 969 alin. (2), art. 970, art. 1082 şi art. 1084 C. civ. privitor la condiţiile răspunderii contractuale întrucât situaţia de fapt reclamată şi descrisă în motivele de apel realizează Constituţia unui ilicit contractual, prin tratament discriminatoriu faţă de parteneri.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele motive:
Este neîntemeiată critica recurentei privind încălcarea art. 168 alin. (1) şi art. 268 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. întrucât la primul termen în faţa instanţei de apel reclamanta a depus motivele de apel şi a solicitat amânarea cauzei pentru lipsă de apărare iar apoi, la următorul termen, reprezentantul său a solicitat „acordarea cuvântului în susţinerea apelului întrucât nu mai are alte cereri de formulat". În aceste condiţii instanţa de apel nu a putut să răspundă criticii şi solicitării din motivele de apel privind o nouă expertiză decât prin considerentele hotărârii.
Nu este întemeiată nici critica privind încălcarea prevederilor art. 295 C. proc. civ. întrucât instanţa de apel a răspuns integral şi în mod amplu la primul motiv de apel chiar dacă nu a urmat şirul faptelor enunţate de apelantă ca reieşind din probele administrate. Mai mult instanţa de apel nici nu avea de ce să examineze fiecare aspect de fapt invocat de apelantă din moment ce aceasta făcea doar o reiterare a unor fapte reieşind din probe şi nu contestă că s-ar fi reţinut o altă stare de fapt.
Nici al doilea motiv de recurs nu este întemeiat, instanţa de fond şi cea de apel făcând o corectă aplicare în cauză a prevederilor legale invocate de recurentă şi reţinând, în mod legal, că din clauzele contractului dintre părţi nu rezultă în sarcina pârâtei obligaţia pretinsă de reclamanta – recurentă, aceea de a emite comenzi lunare pentru livrare de produse până la sfârşitul anului 2007, întrucât pârâta nu şi-a asumat contractual obligaţia de a comanda reclamantei o cantitate determinată de produse, lunar sau până la sfârşitul anului 2007.
Faţă de cele arătate Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC C. SRL Târgovişte împotriva deciziei nr. 72 din 12 mai 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2457/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 251/2010. Comercial → |
|---|
