ICCJ. Decizia nr. 2586/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2586/2010
Dosar nr. 27278/3/2008
Şedinţa publică din 2 iulie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele .
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti reclamanta SC B.C.R. A. SA a chemat în judecată pe pârâta SC U. SA solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 300.000 lei despăgubiri cu dobânda legală de la data introducerii acţiunii, reprezentând despăgubiri urmare producerii unui accident de circulaţie.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că urmare evenimentului de circulaţie din data de 15 iulie 2005 s-a produs avarierea autobuzului marca Mercedes Benz cu nr. de înmatriculare aflat în proprietatea T.L. SA, iar persoana păgubită a avizat reclamanta de producerea riscului asigurat, în acest sens constituindu-se dosar de daune. Din analiza dosarului de daună a rezultat că evenimentul rutier s-a produs ca urmare culpei lui B.I., iar răspunderea civilă a vinovatului de accident era acoperită de SC U. SA în baza contractului de răspundere civilă auto pentru pagube produse terţilor RCA cu valabilitate la data producerii evenimentului rutier. Reclamanta a mai arătat că a achitat o despăgubire mai mare de 300.000 lei, care reprezintă plafonul maxim de despăgubire stabilit în anexa 3 din Ordinul 3108/2004 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor .
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 2887 din 20 februarie 2009 a admis cererea reclamantei, astfel cum a fost formulată şi a obligat pârâta la plata sumei de 300.000 lei despăgubiri cu dobânda legală de la data introducerii acţiunii şi până la achitarea debitului.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut în considerente că se impune admiterea acţiunii în temeiul art. 22 şi urm. din Legea nr. 136/1995 şi Ordinului nr. 3108 /2004 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, reclamanta fiind îndreptăţită să recupereze aceste sume de la pârâtă, ca asigurător al intervenientului forţat B.I., însă numai în limita sumei solicitate prin acţiune.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta S.U.A. SA BUCUREŞTI, iar Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 526 din 2 decembrie 2009 a respins ca nefondat apelul pârâtei.
În faţa instanţei de apel pârâta a recunoscut debitul datorat, iar în apel a depus copia ordinului de plată prin care s-a achitat suma către B.C.R. A. SA, respectiv suma de 298.520,61 lei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC U.A. SA BUCUREŞTI, în temeiul motivelor de nelegalitate invocate, respectiv art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul diminuării sumei la care a fost obligată cu suma de 1.479,79 lei, întrucât pârâta a achitat deja despăgubiri în limita maximă de despăgubire permisă de lege .
Prin criticile invocate recurenta a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor apărărilor formulate, în sensul că asigurătorul R.C.A nu poate fi obligat la plata unei sume mai mari de 300.000 lei, întrucât aceasta este limita maximă de despăgubire prevăzută în anexa 3 pct. 1 lit. a) din Norma aprobată prin Ordinul CSA nr. 3108/2004, aplicabil în speţă.
În continuare a arătat că din aceleaşi accident au rezultat încă două persoane păgubite de care pârâta nu a avut cunoştinţă până la propunerea la plată a debitului din prezentul dosar.
Prin respingerea motivelor de apel instanţa nu s-a pronunţat cu privire la limita maximă de despăgubire, limită care nu poate fi depăşită, sumele acordate peste această limită cad în sarcina persoanei vinovate de producerea accidentului.
De asemenea, recurenta a susţinut că instanţa de apel nu a analizat existenţa asigurării multiple.
Solicită în consecinţă diminuarea sumei la care a fost obligată pârâta cu suma de 1.479,79 lei, întrucât recurenta a achitat deja despăgubiri în limita maximă de despăgubire permisă de lege .
Înalta Curte, în conformitate cu art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 3021 C. proc. civ. a luat în examinare excepţia nulităţii recursului.
Potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situaţiile prevăzute expres şi limitativ la pct. 1-9. Or, recurenta-pârâtă a indicat numai formal dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. fără ca dezvoltarea criticilor formulate de aceasta să cuprindă critici care pot fi subsumate motivelor de nelegalitate invocate.
Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al deciziei atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile mai sus menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.
Este de observat că deşi recurenta a invocat în susţinerea recursului său motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., aceasta nu a structurat şi dezvoltat motivele invocate, conform cerinţelor art. 3021 lit. c) C. proc. civ. criticând în esenţă, modul în care au fost stabilite despăgubirile. Simpla nemulţumire a părţii, cu privire la aspectele care au format convingerea instanţei de fond, fără precizarea relevanţei pe care acestea le au faţă de fondul pricinii, nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, în raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. şi de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.
Revenind la motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., pe care l-a indicat recurenta, se constată că nici o ipoteză prevăzută de acest text nu a fost demonstrată, criticile de netemeinicie care au fost invocate nu pot fi analizate, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
Constatând că recurenta nu s-a conformat obligaţiei prevăzută de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor, Înalta Curte va aplica cererii de recurs sancţiunea nulităţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâta SC U.A. SA BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 526 din data de 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 253/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2591/2010. Comercial → |
|---|
