ICCJ. Decizia nr. 2452/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2452/2010
Dosar nr. 47888/3/2008
Şedinţa publică din 24 iunie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.
Prin sentinţa comercială nr. 4966 din 26 martie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a comercială, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC A.M. SRL împotriva pârâtei SC P.I. SA.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că un nou contract ar putea fi încheiat la cererea reclamantei după recuperarea sumelor restante, având în vedere dispoziţiile art. 44 alin. (2) din HG nr. 1007/2004.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta SC A.M. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V a comercială, sub nr. 47888/3/2008 din 18 mai 2009.
Prin Decizia nr. 5107 din 30 noiembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis apelul declarat de SC A.M. SRL în contradictoriu cu intimata SC P.F.I. SA, a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a admis cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâta la încheierea contractului de furnizare a energiei electrice cu reclamanta pentru imobilul proprietatea acesteia situat în Bucureşti, Sector 3 în termen de 30 zile de la data pronunţării prezentei hotărâri.
A obligat pârâta la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 lei pe zi de întârziere de la data expirării termenului acordat până la îndeplinirea efectivă a obligaţiei.
A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către apelanta reclamantă în sumă de 1629,6 lei fond şi apel.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond a aplicat şi interpretat greşit art. 44 alin. (2) din HG nr. 1007/2004 pentru aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la consumatori, în sensul că este obligatorie garantarea de către proprietarul imobilului a executării obligaţiilor asumate de către chiriaşi.
Articolul 44 alin. (2) din HG nr. 1007/2004 prevede că „La încheierea contractului de furnizare a energiei electrice cu persoane fizice/juridice care au calitate de chiriaşi/comisionari, este obligatorie garantarea obligaţiilor acestora, rezultate din contractul de furnizare a energiei electrice, de către chiriaşul/concesionarul sau proprietarul imobilelor/ mijloacelor fixe respective".
Aşadar, textul legal instituie o obligaţie prealabilă încheierii contractului de furnizare energie electrică, prin constituirea de garanţii în favoarea furnizorului de către chiriaşi sau de către proprietarii imobilelor, măsura fiind alternativă, în sensul că proprietarul nu este obligat ex lege să garanteze executarea unor obligaţii dintr-un contract în care nu este parte, ci doar dacă îşi asumă în mod voit această obligaţie, în sens contrar garanţiile urmând să fie constituite de către chiriaşul parte contractantă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC P.F.I. SA Bucureşti invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului formulat de apelanta reclamantă şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei comerciale nr. 4966 din 26 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susţinut următoarele:
- Instanţa de fond a constatat corect că nu se poate reţine un refuz nejustificat de încheiere a contractului de furnizare energie electrică, având în vedere prevederile art. 44 alin. (2) din HG nr. 1007/2004.
- Instanţa de apel a interpretat eronat dispoziţiile legale citate. În speţă, la adresa respectivă se înregistrează debite restante. Nu are nicio importanţă faptul că aceste debite nu sunt ale proprietarului locaţiei respective, legea nefăcând nici o distincţie în acest sens.
- Societatea reclamantă putea şi trebuia să urmărească îndeplinirea obligaţiilor societăţii chiriaşe, fiind vorba de servicii furnizate la imobilul proprietatea sa.
Intimata SC A.M. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs şi dispoziţiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtă.
Instanţa de apel a făcut o interpretare şi aplicare legală a prevederilor art. 44 alin. (2) din HG nr. 1007/2004 şi art. 90 alin. (3) din HG nr. 1007/2004 reţinând că textul legal instituie o obligaţie prealabilă încheierii contractului de furnizare energie electrică, prin constituirea de garanţii în favoarea furnizorului de către chiriaşi sau de către proprietarii imobilelor, măsura fiind alternativă, în sensul că proprietarul nu este obligat ex lege să garanteze executarea unor obligaţii dintr-un contract în care nu este parte, ci doar dacă îşi asumă în mod voit această obligaţie, în sens contrar garanţiile urmând să fie constituite de către chiriaşul parte contractantă.
Ca atare susţinerea că reclamanta ar fi obligată în calitate de proprietar al imobilului închiriat să suporte restanţele chiriaşului rezultate dintr-un contract în care reclamanta nu este parte, ci terţ nu poate fi primită, faţă de principiul relativităţii contractului „res inter alios acta aliis neque nocere, noque prodesse potest" consacrat de art. 973 C. civ.
Cerinţele art. 90 alin. (3) din HG nr. 1007/2004 nu pot fi impuse reclamantei în condiţiile în care aceasta nu a avut încheiat contract de furnizare energie electrică cu recurenta, precum şi pentru considerente expuse mai sus relativ la încălcarea principiului relativităţii contractului consacrat de dispoziţiile art. 973 C. civ.
Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală, neafectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciindu-se că refuzul intimatei-pârâte de a nu încheia contract de furnizare a energiei electrice cu reclamanta pentru imobilul proprietatea acesteia, motivat de faptul că recurenta nu şi-a recuperat debitele de la o terţă persoană cu care a avut anterior încheiat contract şi în condiţiile în care recurenta are licenţă de furnizare a energiei electrice pentru consumatorii aflaţi pe platforma F., reprezintă un abuz al acesteia, de natură a aduce atingere exercitării prerogativelor dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului proprietatea acesteia.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge recursul pârâtei ca nefondat.
Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., se va obliga recurenta să plătească intimatei 1.000 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul SC P.F.I. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 517 din 30 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2447/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2453/2010. Comercial → |
|---|
