ICCJ. Decizia nr. 2508/2010. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2508/2010
Dosar nr. 9108/62/2007
Şedinţa publică din 30 iunie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 694 din 30 aprilie 2009, Tribunalul Braşov a admis, în parte, acţiunea formulată şi precizată de reclamanta SC C.G.V.O. SRL Bucureşti şi a obligat pârâta SC S. SRL Braşov la plata sumei de 19.852,30 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, a respins restul pretenţiilor reclamantei, a admis cererea reconvenţională formulată şi precizată de reclamanta - reconvenţională SC S. SRL şi a obligat pârâta - reconvenţională să plătească suma de 30.576 lei, reprezentând contravaloarea facturii fiscale din 30 septembrie 2007 şi suma de 3.210,48 lei, reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 21 februarie 2008 şi care se vor calcula în continuare până la data plăţii efective, cu 9.057,37 lei, cheltuieli de judecată şi compensarea restului cheltuielilor efectuate.
Prin Decizia nr. 120 din 17 noiembrie 2009, Curtea de Apel Braşov a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC C.G.V.O. SRL, împotriva sentinţei primei instanţe.
Împotriva deciziei pronunţate în apel a formulat recurs reclamanta SC C.G.V.O. SRL, criticile vizând fondul cauzei, fără nicio legătură cu Decizia atacată.
Motivarea recursului constituie activitatea procesuală desfăşurată de către recurent în scopul susţinerii nelegalităţii hotărârii atacate şi, care determină limitele controlului judiciar extraordinar exercitat de către instanţa de recurs asupra eventualelor neregularităţi ori greşeli pretins a sta la baza judecăţii în apel, reflectate în hotărârea dată, atât direct cât şi indirect.
Este de esenţa recursului faptul că, acesta priveşte exclusiv ipoteza nelegalităţii soluţiei pronunţate de către instanţa de apel, astfel cum rezultă, fără echivoc, din prevederile art. 304 alin. (1) C. proc. civ.
Or, în pricina de faţă, recurenta a înţeles să reitereze motivele de fapt pe care şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată iniţială, reluarea aspectelor în fapt ce au determinat această parte să formuleze acţiunea în instanţă echivalând cu o nemotivare a căii extraordinare de atac, simplele afirmaţii şi susţineri cuprinse în cererea de recurs neavând relevanţă asupra hotărârii pronunţate în apel, deci, nepermiţând examinarea acesteia din urmă de către instanţa de recurs, neputând fi circumscrise niciunui motiv de casare ori modificare prevăzut de art. 304 C. proc. civ.
Aşa fiind, cum recurenta nu a arătat în ce constau eventualele greşeli de judecată ale instanţei de apel ce constituie obiectul cenzurării de către instanţa de recurs, Înalta Curte va aplica cererii de recurs sancţiunea nulităţii prevăzută de alin. (1) al art. 3021 C. proc. civ., întrucât, potrivit lit. c) a precitatului articol, cererea de recurs va cuprinde, sub evocata sancţiune, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, ce înseamnă încadrarea acestora într-unul din motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, limitativ prevăzute de pct. 1 – 9 ale art. 304 C. proc. civ.
Aşadar, lipsa criticilor ce vizează nelegalitatea hotărârii atacate cu recurs nu poate atrage schimbarea soluţiei la care tinde recurenta, iar abordarea recurentei, în pricina de faţă, a motivelor de recurs ce vizează strict fondul pricinii, fără a evidenţia vreo potenţială greşeală de judecată în apel, duce la constatarea nulităţii cererii de recurs, în absenţa motivelor de ordine publică care să conducă la incidenţa dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
Aşa fiind, faţă de cele de mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., urmează să sancţioneze cererea de recurs formulată, în cauză, cu nulitatea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta SC C.G.V.O. SRL Bucureşti, împotriva deciziei Curţii de Apel Braşov nr. 120 din 17 noiembrie 2009.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 iunie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 2490/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2509/2010. Comercial → |
---|