ICCJ. Decizia nr. 2526/2010. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2526/2010

Dosar nr. 4922/1/2010

Şedinţa publică din 30 iunie 2010

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea, din Camera de consiliu, din data de 11 martie 2010, pronunţată în dosarul nr. 27893/3/2006, Secţia a VI-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti, cu majoritate, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, constatând că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.

Împotriva menţionatei încheieri a declarat recurs recurenta SC S.B. SRL, fără, însă, a-l motiva.

Cum recurenta nu a depus motivele de recurs şi având în vedere că, în cauză, nu există motive de ordine publică care, potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., să poată fi invocate şi din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 306 alin. (1) din precitatul cod, va constata nulitatea prezentului recurs, iar, privitor la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de către avocatul intimatei SC A.T. SRL, Înalta Curte urmează să micşoreze onorariul de avocat, în raport cu obiectul pricinii şi munca îndeplinită de acesta, în aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nulitatea cererii de recurs formulată de recurenta SC S.B. SRL Bucureşti, împotriva încheierii Curţii de Apel Bucureşti din 11 martie 2010.

Obligă recurenta să plătească intimatei SC A.T. SRL. Bucureşti suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 iunie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2526/2010. Comercial