ICCJ. Decizia nr. 2475/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2475/2010
Dosar nr. 19703/3/2008
Şedinţa publică din 29 iunie2010
Prin sentinţa comercială nr. 583 din 08 aprilie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC L.C. SRL împotriva pârâtei SC A. SA şi, în consecinţă, pârâta a fost obligată la încheierea contractului de vânzare - cumpărare pentru activul imobil situat în Bucureşti, Sectorul 1.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că reclamanta are calitatea de „întreprindere mică", conform art. 3 şi 4 lit. b) din Legea nr. 346/2004 şi are dreptul de a cumpăra spaţiul conform contractului de închiriere şi actelor adiţionale, cele două condiţii cerute fiind îndeplinite.
A fost înlăturată apărarea potrivit căreia spaţiul nu este un activ în sensul OUG nr. 88/1997 şi Legii nr. 346/2004, şi anume că spaţiul este în fapt un depozit, făcând parte dintr-un ansamblu cu o suprafaţă mai mare.
Astfel, s-a reţinut aplicabilitatea art. 12 alin (1) lit. b) şi alin (2) din Legea nr. 346/2004, înlăturându-se apărările decurgând din art. 109 ale HG nr. 577/2002, conform cărora investiţiile nu depăşesc 15 % din valoarea activului, pe considerentul că reglementările egale aplicabile în speţă se referă la „valoarea contabilă", iar nu la „valoarea de piaţă".
Prima instanţă a avut în vedere şi un raport de evaluare extrajudiciar pentru probarea împrejurării conform căreia investiţiile se situează peste procentul de 15 %.
Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei a fost respins, ca nefondat, iar apelanta a fost obligată la plata sumei de 3015 lei cheltuieli de judecată, prin Decizia comercială nr. 78 din 09 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
În considerentele deciziei, Curtea a reţinut că spaţiul constituie un activ, având o organizare independentă, reţinând în probaţiune evaluarea extrajudiciară efectuată în prima instanţă, precum şi faptul că obiectul acţiunii îl constituie doar obligaţia pârâtei de a vinde, urmând ca, ulterior, să se evalueze în concret spaţiul, precum şi investiţiile, în vederea stabilirii preţului.
Împotriva acestei decizii pârâta a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., pe considerentul că, hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, motiv prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta susţine că activul nu este disponibil pentru vânzare, deoarece nu a fost închiriat în totalitate, respectiv, toată suprafaţa de 5234 m.p., existând şi alţi utilizatori ai spaţiului şi aceasta, în condiţiile în care reclamanta a solicitat obligarea la vânzarea spaţiului în suprafaţă de 1005 mp, care face obiectul contractului de închiriere nr. 639 din 19 septembrie 2003.
Recurenta susţine că imobilul nu reprezintă un activ în sensul art. 3 lit. d) din OUG nr. 88/1997, în sensul că nu poate fi separat şi organizat să funcţioneze independent, distinct de restul activităţii societăţii, fapt ce rezultă din fişa de inventar care probează că activul este un depozit în suprafaţă de 5234 mp.
De asemenea, imposibilitatea îndeplinirii obligaţiei de vânzare rezidă şi în aceea că pârâta nu deţine dreptul de proprietate asupra terenului aferent, care a fost conferit prin titlu de proprietate altei societăţi.
Posibilitatea partajării bunului pentru ca activul să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege putea fi stabilită doar prin administrarea probei cu expertiza tehnică, care a fost în mod nelegal respinsă de ambele instanţe de fond.
Totodată, recurenta susţine şi faptul că, în mod greşit s-a apreciat îndeplinirea condiţiei speciale impuse de art. 27 din OUG nr. 88/1997 privind valoarea investiţiilor efectuate de către reclamantă, bazându-se pe un raport de evaluare efectuat înaintea introducerii acţiunii şi neînsuşit de recurentă.
Prin întâmpinare intimata SC L.C. SRL Bucureşti a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca legală a deciziei pronunţată în apel.
Întâmpinare
Recursul este fondat.
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare - cumpărare, în baza Legii nr. 346/2004, pentru activul în suprafaţă de 1005 m.p. situat în Bucureşti, deţinut în baza contractului de închiriere nr. 639 din 19 septembrie 2003 şi actele adiţionale nr. 7/2007 şi nr. 9/2008.
Dispoziţia instanţei prin care a dispus asupra acestei obligaţii în privinţa întregului imobil, în suprafaţă totală de 5234 mp, încalcă principiul disponibilităţii în procesul civil şi constituie un plus petita, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Sunt întemeiate şi criticile recurentei care vizează situaţia juridică a terenului aferent imobilului care a făcut obiectul închirierii, prin prisma dispoziţiilor art. 3 lit. d) din OUG nr. 88/1997, situaţie cu privire la care instanţele de fond nu au făcut statuări.
Pentru analizarea posibilităţii partajării bunului şi determinarea îndeplinirii condiţiei prevăzută de lege, care impune necesitatea funcţionării independente, distincte a bunului, cât şi pentru determinarea valorii investiţiilor, în lumina art. 27 din OUG nr. 88/1997 şi în privinţa cărora instanţele de fond au avut în vedere o probă extrajudiciară se impune administrarea probei expertizei judiciare, reţinându-se că în mod nelegal aceasta a fost respinsă, cu încălcarea prevederilor art. 201 şi urm. C. proc. civ.
În consecinţă, reţinând prevederile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ. şi art. 312 alin (3) C. proc. civ., cu privire la soluţionarea procesului fără cercetarea fondului, ca motiv de casare, recursul pârâtei urmează să fie admis, cu consecinţa casării deciziei pronunţate în apel şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe pentru ca, pe de o parte, în urma administrării probelor care se impun să fie reanalizate condiţiile cerute de lege pentru ca vânzarea să poată fi dispusă conform Legii nr. 346/2004, iar pe de altă parte hotărârea să fie pronunţată în limitele învestirii instanţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC A. SA BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 78 din 9 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o casează şi trimite spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2474/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2486/2010. Comercial → |
|---|
